După ce o jumătate de an s-au lăudat că vor transmite cele mai importante competiții ale verii, Campionatul European de Fotbal și Olimpiada de la Londra, TVR și-a bătut joc de toți microbiștii români cu câteva săptămâni înainte de începerea europenelor. A decis să subcontracteze o parte din meciuri lui Dolce Sport, ca să facă econimii. Ținând cont că TVR are datorii de aproape 300 de milioane de lei iar dreptul de a transmite integral Campionatul European a fost cumpărat cu 12 milioane de euro, indiferent de prețul subcontractării, TVR și-a bătut joc de toți cei pe care statul îi obligă să le plătească abonament.
Sâmbătă seară, de la ora 21:45 a avut loc cel mai important meci de până acum de la Campionatul European. Este vorba de partida Germania-Portugalia, duel între una dintre echipele cotate cu cele mai mari șanse la câștigarea întrecerii și naționala condusă de vedeta Realului din Madrid, Cristiano Ronaldo.
Un meci pe care însă aproape toți românii l-au ratat. L-au văzut doar cei 1,2 milioane de clienţi Dolce, adică doar o cincime din totalul abonaţilor TV din România. Anticipânt această stare de fapt, înainte de a începe Campionatul European, TVR a dat o lămurire seacă, în sfântul dispreț față de telespectatorul care îi bagă salariul în buzunar:
„Sublicenţierea drepturilor de transmisie a unor competiţii sportive este un demers legal şi necesar în contextul financiar actual al televiziunii publice. O soluţie care a îmbinat dorinţa de a oferi fotbal telespectatorilor TVR cu importanţa reducerii costurilor de transmisie.
În baza parteneriatului încheiat cu Dolce Sport, TVR estimează o economie importantă pentru cheltuielile tehnice, de peste jumătate de milion de euro”.
Așa se face că românii nu vor vedea în direct, după Germania – Portugalia de sâmbătă, nici Franţa – Anglia (11 iunie), Italia – Croaţia (14 iunie) sau Portugalia – Olanda (17 iunie).
Poate că românii ar fi fost înțelegători dacă banii obținuți din subcontractarea unor meciuri către Dolce ar fi acoperit datoriile sau măcar o parte însemnată a lor. Dar când, dintr-o datorie de 300 de milioane de lei recuperezi maxim 30 de milioane de lei, mi se pare că ți-ai bătut inutil joc de toți telespectatorii tăi.
Și am fi înțeles și asta dacă am fi văzut capete căzute pentru managementul dezastruos de la TVR. Dar noul premier se pare că are alte planuri.
„Cred ca (n.r. TVR) are un management dezastruos pentru că știu că datoriile au depășit cu mult cei 40 milioane de euro de care se vorbea la început, dar cred că soluția nu e să schimbi o conducere profund politică a președintelui Traian Băsescu și a PDL cu o conducere politică a USL”
a spus Ponta la televiziunea USL, Antena 3 (Felix, șeful antenelor e președinte de onoare la PC care este membru al alianței USL. Asta dacă mai aveați vreo nelămurire). Prin urmare, pentru Ponta contează partidul care are influență acolo și nu managementul de proastă calitate. Sau, să înțelegem că, pentru faptul că nu vedem jumătate dintre meciurile de la Euro, Traian Băsescu este de vină?
Un management prost trebuie stopat iar managerul trebuie schimbat. Puțin le pasă românilor de partidele politice care pun șefi pe la TVR!
Ca aroganța să fie totală, după ce că statul îi obligă pe toți românii să le plătească abonament iar ei îi răsplătesc nedându-le decât meciurile pe care le vor ei și îndatorându-se până peste cap, nici nu au bunul simț ca măcar să spună suma exactă pe care au plătit-o pentru subcontractarea drepturilor Campionatului European.
Gazeta Sporturilor a solicitat joi, 7 iunie, TVR cifrele cu care au fost vândute drepturile către Dolce, dar ele n-au venit.
„Ieri, zeița-care-face-ce-vrea a furnizat un comunicat de două pagini fără nici o cifră”
scrie Cătălin Tolontan pe blogul său. Cu alte cuvinte, TVR se comportă ca un stat în stat. Ei sunt peste orice normă și regulă, fie ea a țării în care își desfășoră activitatea sau a bunului simț!
Încă ceva. Pentru iubitorii de fotbal de care și TVR și Dolce țin neapărat să își bată joc. Puteți vedea meciurile de la 21:45 pe canalul vecinilor noștrii maghiari, M1. Nu de alta, dar poate îi ajutați pe acești „nesimțiți” notorii să aibă audiența pe care o merită!
meciurile se pot vedea pe M1 si inca HD