Bătaia de joc pe roți poartă în România un singur nume: CFR!

Din 1990 și până astăzi Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a trecut printr-o sumedenie de schimbări atât în ceea ce privește conducerea cât și logistica. După ce, în perioada 2000-2008, fostul director Mihai Necolaiciuc, a furat cât i-au putut duce brațele, iar pe la conducerea companiei s-au perindat tot felul de incompetenți puși de alți incompetenți cu carnet de membru de partid, CNCF „CFR” SA a ajuns în sfârșit la sapă de lemn. Deși hârburile pe roți se mai târăsc de la o gară la alta iar „nașii” mai taie bilete (acolo unde este cazul, desigur), condițiile de călătorie sunt îngrozitoare și îndepărtează orice om care ține la igienă, bun simț și bună creștere. Dar ca să nu credeți că bat câmpii, cel mai biune este să las faptele să vorbească.

Luna august a fost luna concediilor pentru foarte mulți dintre români. Fie că au mers la mare sau la munte au avut la dispoziție și alternativa deplasării cu trenurile puse la dispoziție de CNCF „CFR” SA.

Primele lucruri care se pot observa când intrii într-un vagon de tren este că butoanele de pe pereții compartimentelor sunt decorative. Astfel, lumina din compartiment nu poate fi stinsă iar aerul condiționat nu poate fi oprit. Merge o oră, și se oprește câteva minute, fie zi sau noapte, după un algoritm știut și înțeles doar de el și de cel care a conceput vagonul.

Dacă eși „norocos” și pe bilet ai nimerit un loc la geam îți îngheață cu repeziciune ambele picioare. Dacă nu poți să te muți pe alt loc (este puțin cam greu să o faci pentru că cei care îți vând bilete au un managemen atât de bun încât îmghesuiesc toți călătorii în câteva compartimente, celelalte circulând goale) îți amorțesc picioarele și începi să nu le mai simți.

Trenurile sunt populate cu cerșetori. Aceștia sunt mai biune organizați ca CFR-ul. Au stațiile lor în care se urcă, au trenurile lor pe care își fac „serviciul”. Știu când și unde se schimbă locomotivele, cât stau trenurile în gări și cine sunt „nașii”. O eficientizare perfectă a „meseriei”.

Îi ajută foarte mult și faptul că trenurile de astăzi sunt scurte. O locomotivă și două vagoane, în majoritatea cazurilor. Ca ridicolul să fie complet, te poți trezi că „cucoana” de la casa de bilete din gară îți dă loc în vagonul 3. Asta i s-a întâmplat unui călător care a fost însă lămurit de naș. „Vagonul al doilea este vagonul trei, iar primul este vagonul întâi”. Așa da!

Orarul după care circulă trenurile este unul pur orientativ. Mecanicii au întârzieri de zeci de minute sau chiar ore pe distanțe mici chiar dacă afară nu este nici caniculă, nici îngheț, nici inudații, pe principiul tipic românes „mai bine mai târziu decât niciodată”.

Dacă nu ați mai mers de mult cu trenul trebuie să știți că nu mai există „personal, accelerat, rapid”. Mizeriile de pe șine se numesc astăzi, regio și interregio, un fel de bătaie de joc la adresa unor noțiuni care în Europa înseamnă ceva și o „modernizare” în stil românesc, doar cu numele, a serviciilor.

Una dintre rutele pe care circulă mult lăudata săgeată este Târgu Mureș – Timișoara. Săgeata cu pricina arăta ca vagoanele acelea în care erau urcați evreii când erau transportați spre lagărele de concentrare. Jumătate din săgeată este mâzgâlită cu graffiti așa că prin geam te poți uita ca printre scândurile vagoanelor din trenurile amintite mai sus.

Ca asemănarea să fie și mai izbitoare, aici aerul condiționat lipsește cu desăvârșire iar cum trenul nu are niciu geam, călătorii se sufocă pur și simplu de la o stație la alta. Situația din acest tren este completată și de comportamentul „nașului”, un fel de băiat de cartier, tatuat și cu chipiu, care oferă răspunsuri desprinse din filmele cu proști.

Unei doamne care nu mai putea să respire și care a îndrăznit să-l întrebe de aerul condiționat i-a răspuns:

„Ce doamnă îl car eu în spinare. Vine el aerul condiționat până la Deva!”.

Problema era că trenul abia plecase din Târgul Mureș și urmau câteva ore în plin soare, până la Deva.

Pe o altă rută, Petroșani – Arad, trenul care venea de la Târgu Jiu și trebuia să ajungă la Arad, mergea doar până la Săvârșin. Ce carte de mersul trenurilor, internet, programare sau plan?! Trenurile la CFR merg cum vor ele.

Doamna care vindea bilete i-a liniștit însă pe călători spunându-le să coboare la Deva.

„Vorbiți cu conductorul că el va da prin stație și trenul inter-regio din Deva îl va aștepta pe ăsta și veți ajunge cu el la Arad”.

AHA! Bine și așa! Doar că în Aradul Nou trenul care vene de la Timișoara și mergea la Oradea a întârziat și el cam o oră. Nașul a explicat situația: „Nu a fost curent în gară”, și, pentru ca oamenii să nu se simtă nedreptățiți, a adăugat „Timp de o oră, niciun tren nu a putut pleca din gară de la Timișoara!”. Așa da!

Ca „încântătoarea” călătorie să aibă și un final fericit, la coborârea din vagon, lângă ușa de ieșire trona mare un afiș albastru, cu titlul „Trenul este pentru călătorii cu BILET”. Dintre toate cele scrise pe acel afiș, cel mai mare scria „RESPECTĂ-TE ȘI VEI FI APRECIAT!”.

Cred că în acest caz, a te respecta înseamnă a alege să călătorești cu orice alteva decât CFR. Este drept, „incompetenții” din această mare companie de stat își vor lua în continuare salarii din taxele și impozitele plătite de noi toți dar, măcar, nu vom mai fi și batjocoriți pe banii noștri.

Ichim Vasilică