Clubul Fotografic „Nufărul”, în parteneriat cu Asociaţia „Euro Foto Art”, ambele din Oradea va organiza ediţia a X-a jubiliară a Salonului Mondial de Artă Fotografică PREMFOTO 2012. În concurs se pot înscrie doar fotografi profesionişti şi amatori cu lucrări în premieră absolută.
Salonul va fi organizat sub patronajul Federaţiei Internaţionale de Artă Fotografică (FIAP) şi Asociaţiei Artiştilor Fotografi din România (AAFR), al Consiliului Judeţean Bihor şi Primăriei Municipiului Oradea.
Directorul salonului internaţional Mircea Maier a precizat faptul că la acest salon internaţional sunt acceptate numai imagini în premieră absolută, prin aceasta înţelegându-se lucrări care nu au fost jurizate la nici unul din Saloanele de Artă Fotografică, până la data expedierii colecţiei pentru Salonul Mondial Premfoto 2012.
Fiecare autor certifică prin semnătură faptul că lucrările expediate sunt prezentate în premieră absolută. Tematica Salonului este liberă şi are secţiunile: monocrom şi color.
Fiecare autor poate trimite câte 4 lucrări, la fiecare secţiune. Lucrările vor fi trimise prin e-mail pe adresa: eurofotoart.ro@gmail.com sau pe CD, în format jpg, în mărime mai mică de 1Mb şi cu dimensiunea minimă de 3000 pixeli, latura mare.
Jurizare fără cunoaşterea numelui fotografului
Jurizarea se va derula în aşa fel încât membrilor juriului internaţional le vor fi prezentate imaginile, doar cu codul lucrărilor, fără ca aceştia să cunoască numele şi prenumele autorilor. Deciziile juriilor sunt incontestabile.
Artiştii fotografi care vor achita taxa de participare, vor întocmi corect şi complet borderoul, vor primi gratuit catalogul digital al salonului. CD-urile sau DVD-urile, vor fi expediate pe adresa: Clubul Fotografic „Nufărul” P.O.Box (Căsuţa poştală) 269, 410.610 Oradea – Of. Poştal 1 – Romania.
Premiile Salonului Internaţional sunt: medalia de aur, argint şi bronz FIAP (la fiecare secţiune), medalia de aur, argint şi bronz AAFR (la fiecare secţiune), câte două menţiuni FIAP (la fiecare secţiune şi câte două menţiuni AAFR (la fiecare secţiune).
Juriul Salonului internaţional va fi format din: Csaba Balási E.FIAP/g (Romania), preşedintele juriului, Marcello Materassi E.FIAP/g, Hon E.FIAP (Italia), Szabó Béla A.FIAP (Ungaria). Albert Kriegler ES.FIAP (Austria) şi Laco Struhar (Slovakia). Ultimul termen de primire a lucrărilor este 01.11.2012,
Jurizarea va avea loc în perioada 15 – 16 noiembrie iar vernisajul Salonului Internaţional, înmânarea premiilor şi lansarea catalogului CD va avea loc la data de 21 septembrie, ora 11:00, în Galeria „Euro Foto Art” din Oradea, după care va deveni itinerant urmând să fie prezentat, în mai multe Galerii din România.