În jur de două mii de profesori, studenți și oficialități locale, au trecut duminică pe la Biblioteca Universității pentru a-și lua rămas bun de la primul rector al Universității din Oradea, Teodor Maghiar. Slujba de înmormântare a fost ținută de 48 de preoți ortodocși.
Trupul neînsuflețit al fostului rector a fost adus la Biblioteca Universității încă de la ora 10:00, deși ceremonia de înmormântare a început abia la ora 13.00.
Lângă sicriu au stat în permanență cei doi fii, Doru și Adrian Maghiar care, la doar câteva luni de la pierderea celei mai dragi ființe, mama lor – Mărioara Maghiar, păreau vizibil afectați.
În cele trei ore au venit să îi aducă un ultim omagiu, mai mulți apropiați și cunoscuți, printre care prodecanul Facultăţii de Protecţia Mediului – Ioan Mintaş, şeful Şcolii doctorale din cadrul Universităţii – Barbu Ştefănescu, decanul Facultăţii de Ştiinţe Socio-Umane – Floarea Chipea, senatorul Petru Filip, rectorul Universității din Oradea – Constantin Bungău şi preşedintele Senatului Universității – Sorin Curilă.
Au mai fost prezenţi la înmormântare doctorul Gheorghe Bumbu – fost decan al Facultății de Medicină și Farmacie, rectorul Universității Agora – Ioan Dziţac și fondatorul acesteia – Mişu Jan Manolescu, fostul ministru al Sănătăţii – Ladislau Ritli, managerul Spitalului Județean – Gheorghe Carp, decanul Facultăţii de Muzică – Agneta Marcu, preşedintele Consiliului Judeţean Bihor – Cornel Popa, decanul Facultăţii de Drept – Valentin Mirişan.
Alături de familie, a fost prezent şi fostul ministru al Educaţiei – Ioan Mang, ginecologul Doru Crăiuț, neurochirurgul Dumitru Mohan, fostul prefect de Bihor, Gavrilă Ghilea, fostul decan al Facultății de Științe Politice – Lia Pop, episcopul greco-catolic – Virgil Bercea, deputatul Sorin Roman şi fostul rector al Universității din Oradea – Cornel Antal şi soţia sa, doctorul Liana Antal.
Omul faptelor, nu al vorbelor!
Înmormântarea a fost oficiată de 48 de preoţi, episcopul ortodox Sofronie Drincec lipsind de la eveniment. Cuvântările preoților l-au zugrăvit pe Teodor Maghiar ca pe un om pe care nu l-au caracterizat vorbele ci faptele, care a fost plin de credință și bunătate.
Teodor Maghiar a fost găsit prăbuşit în casă, în 9 septembrie, fiind internat apoi, în comă, la Spitalul Pelican.
Chiar dacă suferea de mai multe afecţiuni de natură cardiologică, neurologică şi neuropsihică, decesul fostului rector pare a fi fost generat și de verdictul care urma să fie dat pe 10 septembrie de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la acuzaţiile ce i se aduceau de către Direcţia Naţională Anticorupţie pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, fals intelectual şi uz de fals intelectual şi fals şi uz de fals material în înscrisuri oficiale, într-un proces intentat în 2008.
Teodor Maghiar era acuzat că în perioada 2000 – 2004, pe vremea când era şi rector şi senator PSD, falsificase cifra de şcolarizare a Universităţii din Oradea pentru a primi mai mulţi bani de la buget, prejudiciind astfel statul român cu peste 882 de miliarde de lei vechi.
Tribunalul Bucureşti l-a condamnat mai întâi la 8 ani de închisoare pentru ca mai apoi, Curtea de Apel Bucureşti să-i reducă pedeapsa la 5 ani de închisoare. Finalizarea procesului era aşteptată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în 11 septembrie, însă acesta a fost ulterior amânată pentru 6 noiembrie.
Teodor Maghiar s-a născut în 19 iulie 1936 la Husasău de Criş fiind absolvent al Facultăţii de Electrotehnică din cadrul Institutului Politehnic „Traian Vuia” din Timişoara.
În 1976 a devenit decan al Institutului de Învăţământ Superior Oradea, iar în 1990 primul rector al Universităţii din Oradea, funcţie pe care şi-a păstrat-o până în 2004, când a predat conducerea instituţiei unuia dintre fii săi, Teodor Traian Maghiar.
În perioada în care a fost rector al Universităţii din Oradea, Maghiar a fost şi membru al PSD deţinând funcţiile de consilier local şi judeţean şi senator în Parlamentul României.
Rămas bun şi vă mulţumim în mod deosebit pentru tot,
Mult Stimate Domnule Rector…
Din această zi de toamnă – 28 septembrie 2012 aţi plecat să vă odihniţi puţin, fiindcă eraţi sătul de prea multe şi puţin ostenit, iar noi nu putem decât, măcar acum, să fim absolut de acord cu domnia voastră, toţi, la unison!… V-a chemat Dumnezeu puţin la El să vă împărtăşiţi de o voroavă binecuvântată şi de un taifas duhovnicesc, fără nici un fel de stări conflictuale ori tensionate, şi asta fiindcă L-aţi iubit enorm de mult şi L-aţi slujit, cu toată fidelitatea, loialitatea şi credincioşia toată viaţa!… Altfel spus, Dumnezeu Preabunul V-a chemat la El, acolo, unde nu este nici durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfârşit!… Cu alte cuvinte, aţi plecat de la moarte la Viaţă, de la pământ la Cer!…
În altă ordine de idei, în momentul în care am aflat de naşterea dumneavoastră cea veşnică, m-am gândit şi hotărât să vă adresez aceste mulţumiri, simple şi sincere, cuprins fiind de vii şi adânci emoţii, din cauza recunoştinţei şi a preţuirii ce v-o port în chip neîncetat, pentru tot ce aţi făcut pentru mine personal, pentru universitatea orădeană – care este ctitoria dumneavoastră şi de care (sau la care) mă mândresc cu faptul că am învăţat şi eu, pentru judeţul şi oraşul nostru, pentru Biserica noastră strămoşească, pentru învăţământul universitar românesc, pentru ştiinţa şi cercetarea românească, pentru atâţia mii şi mii de oameni – studenţi şi cadre didactice, într-un cuvânt pentru noi toţi!…
Cugetând acum, în aceste clipe, la activitatea şi la personalitatea domniei voastre foarte complexă şi foarte completă, mă gândesc la darul omului providenţial cu care v-a înzestrat Creatorul şi Stăpânul nostru al tuturor – Domnul Dumnezeu şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos – pe Care dumneavoastră L-aţi cinstiţi cu toată sinceritatea, dragostea şi abnegaţia!…
În aceste împrejurări şi momente, m-aş bucura să ştiu, Mult Stimate Domnule Rector, că atât contemporanii cât şi posteritatea vă vor acorda, totdeauna, cinstea, recunoştinţa şi preţuirea cuvenită pentru tot ce aţi făcut, pentru ceea ce sunteţi şi însemnaţi (sau ar trebui să însemnaţi) dumneavoastră în conştiinţa şi în memoria noastră colectivă, care, mă rog lui Dumnezeu să nu fie alterată şi o spun aceasta cu mare înfrigurare fiindcă, din păcate, noi cam avem „darul” acesta de a ne uita binefăcătorii şi înaintaşii noştri dar încerc, totuşi, să–mi fac un act de încurajare şi de optimism şi să cred că ori de câte ori va fi pomenit numele Teodor Maghiar va fi pronunţat cu veneraţie şi respect pentru tot binele pe care dumneavoastră l-aţi făcut atâtor oameni şi care fapte, fiţi sigur că sunt consemnate de către Dumnezeu în Împărăţia Sa cea cerească şi veşnică de care, ne rugăm Lui, să aveţi parte!…
Aşadar, fiţi încredinţat, Domnule Rector Teodor Maghiar, că sunt foarte mulţi oameni de rând, credincioşi şi slujitori ai altarelor care se roagă Bunului Dumnezeu, să vă dăruiască acolo, unde aţi plecat, mai linişte şi pace în suflet, mai multă bucurie sufletească, cerească şi duhovnicească, decât aţi avut aici pe pământ, şi să vă răsplătească pentru faptul că i-aţi făcut pe ei sau pe copiii lor oameni cu şcoală şi cu studii înalte, încheiate – lucru care nu poate fi uitat în istoria acestor locuri – marcate de prezenţa şi activitatea dumeavoastră atât de prodigioasă şi care s-a desfăşurat pe parcursul atâtor ani, bogaţi, îmbelşugaţi şi rodnici!…
Eu personal, mă simt foarte împlinit şi onorat pentru faptul că am avut fericitul prilej şi marea şansă de vă întâlni şi cunoaşte, mulţumindu-vă în mod sincer şi solemn pentru tot, având convingerea şi nădejdea că vom şti cu toţii pe mai departe, să ne cinstim înaintaşii, potrivit meritelor şi vredniciilor fiecăruia, cu toate că în aceste vremuri, preţuim mai mult pe alţii de oriunde şi de aiurea, căci ni se par a fi mai exotici, mai spectaculoşi, mai senzaţionali!… Însă, rămânem convinşi de faptul că ce este nobil rămâne iar ce este ieftin, apune!…
Mult Stimate Domnule Rector, acum, în încheierea acestor modeste dar sincere rânduri, adresate domniei voastre, vreau să vă mai rog doar un singur lucru: să ne iertaţi pe toţi, pentru tot şi pentru toate, să priviţi de Acolo, de Sus, cu multă detaşare şi umor la toate netrebniciile şi nevredniciile acestei lumi, să vă întâlniţi cu soţia dumneavoastră – Doamna Maria şi să vă bucuraţi amândoi, de răsplătirile şi binecuvântările Celui de Sus, pe care, sunt convins,că le veţi primi cu toată nobleţea şi generozitatea, după cum, nobil, generos şi atât de frumos a fost şi sufletul domniei voastre!…
Dumnezeu să vă ierte şi să vă odihnească
de toată corvoadă şi osteneala acestei vieţi şi lumi!
Veşnică să vă fie amintirea şi pomenirea! Amin!
Cu aleasă preţuire şi deosebită recunoştinţă,
Drd. Stelian Gomboş
Rămas bun, încă odată, şi vă mulţumim în mod deosebit pentru tot,
Mult Stimate Domnule Rector!…
Articol omagial – cu prilejul împlinirii unui an de la trecerea la cele veşnice a Domnului Prof. Univ. Dr. Ing. Theodor Maghiar – Rectorul Universităţii Oradea…
Iată că se împlineşte, deja, un an când, din acea zi de toamnă – 28 septembrie 2012, aţi plecat să vă odihniţi puţin, fiindcă eraţi sătul de prea multe şi puţin ostenit, iar noi nu putem decât, măcar acum, să fim absolut de acord cu domnia voastră, toţi, la unison!… V-a chemat Dumnezeu puţin la El să vă împărtăşiţi de o voroavă binecuvântată şi de un taifas duhovnicesc, fără nici un fel de stări conflictuale ori tensionate, şi asta fiindcă L-aţi iubit enorm de mult şi L-aţi slujit, cu toată fidelitatea, loialitatea şi credincioşia toată viaţa!… Altfel spus, Dumnezeu Preabunul V-a chemat la El, acolo, unde nu este nici durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfârşit!… Cu alte cuvinte, aţi plecat de la moarte la Viaţă, de la pământ la Cer!…
În altă ordine de idei, anul trecut, în momentul în care am aflat de naşterea dumneavoastră cea veşnică, m-am gândit şi hotărât să vă adresez aceste mulţumiri, simple şi sincere, cuprins fiind de vii şi adânci emoţii, din cauza recunoştinţei şi a preţuirii ce v-o port în chip neîncetat, pentru tot ce aţi făcut pentru mine personal, pentru universitatea orădeană – care este ctitoria dumneavoastră şi de care (sau la care) mă mândresc cu faptul că am învăţat şi eu, pentru judeţul şi oraşul nostru, pentru Biserica noastră strămoşească, pentru învăţământul universitar românesc, pentru ştiinţa şi cercetarea românească, pentru atâţia mii şi mii de oameni – studenţi şi cadre didactice, într-un cuvânt pentru noi toţi!…
Cugetând acum, în aceste clipe, cu prilejul împlinirii unui an de la trecerea dumneavoastră la cele veşnice, la viaţa cea fără de sfârşit, mă gândesc la activitatea şi la personalitatea domniei voastre foarte complexă şi foarte completă, mă gândesc la darul omului providenţial cu care v-a înzestrat Creatorul şi Stăpânul nostru al tuturor – Domnul Dumnezeu şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos – pe Care dumneavoastră L-aţi cinstiţi cu toată sinceritatea, dragostea şi abnegaţia!…
În aceste împrejurări şi momente, m-aş bucura să ştiu, Mult Stimate Domnule Rector, că atât contemporanii cât şi posteritatea vă vor acorda, în continuare şi întotdeauna, cinstea, recunoştinţa şi preţuirea cuvenită pentru tot ce aţi făcut, pentru ceea ce sunteţi şi însemnaţi (sau ar trebui să însemnaţi) dumneavoastră în conştiinţa şi în memoria noastră colectivă, care, mă rog lui Dumnezeu să nu fie alterată şi o spun aceasta cu mare înfrigurare fiindcă, din păcate, noi cam avem „darul” acesta de a ne uita binefăcătorii şi înaintaşii noştri dar încerc, totuşi, să–mi fac un act de încurajare şi de optimism şi să cred că ori de câte ori va fi pomenit numele Teodor Maghiar, şi de aici înainte, va fi pronunţat cu veneraţie şi respect, pentru tot binele pe care dumneavoastră l-aţi făcut atâtor oameni şi care fapte, fiţi sigur că sunt consemnate de către Dumnezeu în Împărăţia Sa cea cerească şi veşnică de care, ne rugăm Lui, să aveţi parte!…
Aşadar, fiţi încredinţat, Domnule Rector Teodor Maghiar, că sunt foarte mulţi oameni de rând, credincioşi şi slujitori ai altarelor care se roagă, pe mai departe, Bunului Dumnezeu, să vă dăruiască acolo, unde aţi plecat, mai linişte şi pace în suflet, mai multă bucurie sufletească, cerească şi duhovnicească, decât aţi avut aici pe pământ, şi să vă răsplătească pentru faptul că i-aţi făcut pe ei sau pe copiii lor oameni cu şcoală şi cu studii înalte, încheiate – lucru care nu poate fi uitat în istoria acestor locuri – marcate de prezenţa şi activitatea dumeavoastră atât de prodigioasă şi care s-a desfăşurat pe parcursul atâtor ani, bogaţi, îmbelşugaţi şi rodnici!…
Eu personal, mă simt foarte împlinit şi onorat pentru faptul că am avut fericitul prilej şi marea şansă de vă întâlni şi cunoaşte, mulţumindu-vă în mod sincer şi solemn pentru tot, având convingerea şi nădejdea că vom şti cu toţii pe mai departe, să ne cinstim înaintaşii, potrivit meritelor şi vredniciilor fiecăruia, cu toate că în aceste vremuri, preţuim mai mult pe alţii de oriunde şi de aiurea, căci ni se par a fi mai exotici, mai spectaculoşi, mai senzaţionali!… Însă, rămânem convinşi de faptul că ce este nobil rămâne iar ce este ieftin, apune!…
Mult Stimate Domnule Rector, acum, în încheierea acestor modeste dar sincere rânduri, adresate domniei voastre, vreau să vă mai rog, încă odată, doar un singur lucru: să ne iertaţi, încă odată, pe toţi, pentru tot şi pentru toate, să priviţi de Acolo, de Sus, cu multă detaşare şi umor la toate netrebniciile şi nevredniciile acestei lumi, unde v-aţi întâlnit (şi) cu soţia dumneavoastră – Doamna Maria şi să vă bucuraţi, în continuare, amândoi, de răsplătirile şi binecuvântările Celui de Sus, pe care, sunt convins,că le veţi primi cu toată nobleţea şi generozitatea, după cum, nobil, generos şi atât de frumos a fost şi sufletul domniei voastre!…
Dumnezeu să vă ierte şi să vă odihnească
de toată corvoadă şi osteneala acestei vieţi şi lumi!
Veşnică să vă fie amintirea şi pomenirea! Amin!
Septembrie 2013
Cu aleasă preţuire şi deosebită recunoştinţă,
Drd. Stelian Gomboş