Ultima zi a săptămânii a fost o zi istorică pentru orădeni. În faţa Teatrului a avut loc dezvelirea statuii Reginei Maria, în prezenţa Familiei Regale, reprezentate de Alteţele Regale – Principele Radu şi Principele Nicolae ai României, precum şi de Alteţa Sa Imperială şi Regală – Arhiducesa Maria-Magdalena a Austriei, nepoata Reginei Maria şi fiica Principesei Ileana.
Statuia care a fost dezvelită vineri cinsteşte vizita pe care, alături de Regele Ferdinand, Regina Maria a făcut-o la Oradea Mare în 23 mai 1919, după eliberarea oraşului de către trupele generalului Traian Moşoiu, care apoi ajungeau până la Budapesta şi puneau capăt dictaturii bolşevice a lui Kun Bela.
Monumentul este înalt de 2,6 metri şi a costat 187 de mii de lei, fiind amplasat pe un soclu de beton placat cu piatră.
Pe postament sunt amplasate două basoreliefuri din bronz, unul înfăţişând un moment al vizitei din mai 1918, iar celălalt un instantaneu din activitatea reginei din spitalele de campanie ale Primului Război Mondial, când a îngrijit răniţii ca soră medicală.
Alte două plăci de pe soclu sunt inscripţionate „Maria Regina României 1875-1938”, respectiv stema Oradiei cu textul „În amintirea vizitei în Oradea a MS Regele Ferdinand şi a Reginei Maria, la 23 mai 1919”.
Bolojan, vizibil emoţionat
Pe lângă Alteţele Regale, la eveniment a mai participat primarul Oradiei – Ilie Bolojan, preşedintele Consiliului Judeţean – Cornel Popa, prefectul judeţului – Claudiu Pop, episcopul – Sofronie Drincec, directorul Muzeului Naţional de Istorie din Bucuresti, Ernest Oberlander Târnoveanu precum şi reprezentanţii mai multor instituţii locale.
Chiar dacă este în general o persoană sobră, vineri, la citirea testamentului Reginei Maria, primarului Ilie Bolojan aproape că i-au dat lacrimile de emoţie.
„Când veţi citi aceste slove, Poporul meu, eu voi fi trecut pragul Tăcerii veşnice, care rămâne pentru noi o mare taină. Şi, totuşi, din marea dragoste ce ţi-am purtat-o, aş dori ca vocea mea să te mai ajungă încă o dată, chiar de dincolo de liniştea mormântului.
Nimeni nu e judecat pe drept cât trăieşte, abia după moarte este pomenit sau dat uitării. Poate de mine vă veţi aminti deoarece v-am iubit cu toată puterea inimii mele şi dragostea mea a fost puternică.
Plină de avânt, mai târziu a devenit răbdătoare, foarte răbdătoare. Mi-a fost dat să trăiesc cu tine, Poporul meu, vremuri de restrişte şi vremuri de mari împliniri. Pentru un timp mi-a fost dat să-ţi fiu călăuză, să-ţi fiu inspiratoare, să fiu aceea care a păstrat flacăra vie, aceea care a devenit centrul de îndârjire în zilele cele mai negre”
a citit Ilie Bolojan, în faţa celor aproximativ două mii de orădeni.
„În acele zile mi-ai dat un nume ce mi-a fost drag, m-ai numit Mama Tuturora, şi aş vreau să rămân în amintirea ta aceea care putea fi totdeauna găsită în clipele de durere sau de pericol.
A venit o vreme, mai târziu, când m-aţi negat, dar aceasta este soarta mamelor, am primit aceasta şi v-am iubit mai departe. (…) Atât timp am fost în mijlocul tău încât mi se pare abia cu putinţă să te părăsesc, dar totuşi orice om ajunge la capătul drumului său. Eu am ajuns la capătul drumului meu.
Dar înainte de a tăcea pentru veşnicie, vreau să-mi ridic, pentru ultima oară, mâinile pentru o binecuvântare. Te binecuvântez, iubită Românie, ţara bucuriilor şi durerilor mele, frumoasă ţară, care ai trăit în inima mea şi ale cărei cărări le-am cunoscut toate.
Frumoasă ţară pe care am văzut-o întregită, a cărei soartă mi-a fost îngăduit să o văd împlinită. Fii tu veşnic îmbelşugată, fii tu mare şi plină de cinste, să stai veşnic falnică între naţiuni, să fii cinstită, iubită şi pricepută! Am credinţa că v-am priceput: n-am judecat, am iubit…”
a mai citit Ilie Bolojan din testament.
Mometul a fost urmat de o cuvântare despre însemnătatea reagalităţii pentru România a directorului Muzeului Naţional de Istorie din Bucuresti, Ernest Oberlander Târnoveanu şi de o ceremonie de depunere de coroane.