După ce în anii anteriori Primăria municipiului Oradea a avut o inițiativă atacată în justiție de către Prefectura Bihor pentru reabilitarea fațadelor clădirilor din zona centrală a municipiului, Instituția Arhitectului Șef a propus spre aprobarea Consiliului Local un program multianual care să structureze premizele realizării lucrărilor de protejare și intervenție asupra clădirilor cu valoare cultural arhitecturală.
Astfel, în cadrul ședinței de Consiliu de marţi, consilierii locali au analizat și au aprobat raportul de specialitate și regulamentul propriu-zis întocmit de către Instituția Arhirectului Șef, proiect care are ca scop punerea la punct a unor măsuri administrative, a unor programe bugetare, determinând proprietarii clădirilor monument să-şi reabiliteze clădirile.
Programul propus de municipalitate se va desfășura între 2012 și 2016 și cuprinde măsuri pentru reabilitarea clădirilor care au valoare cultural-arhitecturală și sunt situate în ansamblul urban – Centrul Istoric Oradea.
Programul detaliază etapele și pașii necesari ocrotirii fațadelor. Conform acestuia, reabilitarea s-ar desfășura în două etape, etapa I în 2012-2014, în perimetrul ce delimitează Piața Unirii, Piața Ferdinand și strada Republicii.
În cadrul etapei I va avea loc inventarierea clădirilor monument istoric, identificarea lucrărilor de protejare și intervenție, selecția și ierarhizarea clădirilor propuse pentru protejare, stabilirea procedurii de finanțare a lucrărilor, notificarea proprietarilor clădirilor despre obligațiile pe care le au și stabilirea sancțiunilor aplicabile.
În cadrul etapei II, în perioada 2014-2016 se vor realiza toate acestea şi pentru ansamblul urban „Centrul Istoric Oradea”.
Tot în cadrul programului multianual sunt identificate obligațiile și drepturile proprietarilor de clădiri, fiind stabilite și normele metodologice care vor fi urmate.