Îmi amintesc că într-o carte citită în urmă cu ceva ani, cineva povestea că în ultimele zile de viaţă, Mircea Eliade avea impresia că o forţă superioară tuturor încerca să îi comunice ceva prin diferite simboluri şi gesturi care aveau loc în jurul lui. Exact în acelaşi fel, am impresia că o forţă superioară, încearcă să le transmită orădenilor că indiferent pe cine vor pune ştampila de vot, tot la ştreang vor ajunge, adică, tot la fel de bine o vor duce, ca înainte.
Ceasul rău, pisica neagră, cifra 13! Unul dintre tramvaiele care se plimbă prin Oradea face cea mai proastă reclamă cu putinţă celor care au plătit-o. Tramvaiul cu pricina are lipit pe el un poster mare cu USL-iştii care le cer orădenilor votul, la mijlocul lui aflându-se o funie care dă impresia de spânzurătoare.
Dacă priveşti tramvaiul din faţă, în ochiul spânzurătorii intră „catindatul” Valeriu Boieriu iar dacă îl priveşti din spate, în ştreang intră „catindatul” Ioan Cupşa. Ilie Bolojan, Florica Cherecheş şi Sonia Drăghici par a fi scăpat de spânzurătoare.
Din punctul meu de vedere, imaginea USL-iştilor pe eşafod ar putea fi înlocuită cu una a ARD-iştilor, a UDMR-iştilor sau a tuturor celorlalţi politicieni aflaţi în campanie electorală.
Problema o constituie însă faptul că ştreangul nu pare a fi un semn pentru politicienii bihoreni, în marea lor majoritate roşii în obrăjori sau cu cefe late, ci un semn pentru orădenii care sunt chemaţi pe 9 decembrie să voteze.
Pe cine să pună ştampila, că tot cu ştreangul se vor alege!
