I-aţi vrut 300. Ei s-au înmulţit peste noapte şi calcă în picioare bunul simţ!

În România speranţa moare odată la patru ani. Mai exact, la câteva luni după ce noii aleşi îşi ocupă locurile în Parlament. Aşa a fost şi în urmă cu patru ani, aşa este şi acum. Când este vorba de a-şi acorda privilegii, noii aleşi uită de ce i-au trimis alegătorii în forurile legislative ale ţării. La începutul lui 2013, cel puţin două aspecte confirmă această tendinţă: întărirea imunităţii şi păstrarea prevederii care le dă dreptul să fie şi legiuitori şi dascăli.

În mod cert, toţi aleşii care ajung în Parlament încep să se creadă un fel de mici dumnezei. Doar aşa se explică tendinţa de a se situa în permanenţă deasupra legii, de a se proteja de justiţie. Dacă te ştii curat şi nu ai de gând să furi, de ce să te intereseze consolidarea imunităţii?

Spre deosebire de cetăţenii acestei ţări, egali (între ei) în faţa legii, în cazul parlamentarilor, cererea de reţinere, arestare sau percheziţie trebuie să conţină

„indicarea cazului prevăzut în Codul de procedură penală şi motivele concrete şi temeinice care justifică luarea măsurii preventive sau dispunerea percheziţiei”.

Ca un plus la ce scrie în Constituţie cu privire la imunitatea demnitarilor, legii i s-a mai adăugat un amendament şi anume ca cererea să conţină „temeiurile de fapt și de drept”.

Aşadar, dacă un procuror vrea să aducă în faţa judecătorilor un parlamentar, pe motiv că a furat, violat sau ucis pe cineva,

„cererea de reţinere, arestare sau percheziţie a deputatului ori a senatorului se face mai întâi ministrului Justiţiei care, la rândul lui, se adresează preşedintelui Camerei din care parlamentarul face parte, pentru a fi supusă aprobării plenului Camerei respective.

Cererea trebuie să conţină indicarea cazului prevăzut de Codul de procedură penală şi motivele concrete şi temeinice, care justifică luarea măsurii preventive sau dispunerea percheziţiei”

se explică în raportul adoptat de Comisia permanentă privind Statutul.

Prin urmare, adunătura aceea de guzgani rozalii, analfabeţi („Jiji” este aici un exemplu), buldoci în călduri sau alte specimene care au ajuns în forul legislativ al ţării, împărţind găleţi galbene, roşii sau portocalii prin sate şi comune (evident, nu generalizăm, dar dacă facem un calcul mai mult de jumătate dintre parlamentari se încadrează aici) va decide dacă vecinul de palier, hoţ, violator sau criminal va fi deferit justiţiei pentru a fi judecat.

Mulţi dintre dumneavostră sunt încă de pe acum curioşi să vadă ce înseamnă „motivele concrete şi temeinice” pentru un „specialist” în drept cum e „jiji” sau alţii asemenea lui.

Un alt lucru revoltător pentru oamenii care vor ca România să îşi ridice standardele în ceea ce priveşte învăţământul este păstrarea prevederii conform căreia parlamentarii pot exercita funcţii sau activităţi în domeniile didactic, al cercetării ştiinţifice ori ale creaţiei intelectuale, precum şi în alte domenii stabilite de lege.

Dacă printre aceşti oameni există unii capabili să fie dascăli buni, nu acelaşi lucru se poate spune despre timpul pe care îl pot dedica meseriei de profesor.

La multe universităţi particulare sau de stat din România există o mulţime de astfel de „specialişti” care dau pe la instituţii doar când trebuie să îşi ia leafa şi pe care studenţii nici nu îi văd la faţă într-un întreg an de studii.

Aceşti oameni, nici nu îşi pot face meseria aşa cum trebuie şi nici nu lasă locul altora, tineri şi competenţi care ar putea să ridice standardul învăţământului universitar.

Acestor două exemple li s-ar putea adăuga multe altele, pilde care vor face ca Europa să ne arate din nou cu degetul şi să ne închidă poarta în nas, de cealaltă parte a spaţiului Schengen.

Rămâne să aşteptăm cu nerăbdare următoarele algeri. Nu atât pentru a rezolva problemele cu care se confruntă România cât pentru a ne convinge că odată la patru ani speranţa ne este condamnată la moarte!

Ichim Vasilică