Asociaţia Visual Kontakt Oradea prezintă începând de marţi, 12 februarie 2013, în mediu virtual, expoziţia „The Hair Sniffing Project” semnată Örs Szeghalmi. Fotografiile pot fi vizualizate pe site-ul www.visualkontakt.ro.
Ceea ce caracterizează proiectul lui Örs Szeghalmi este pluralitatea sensurilor. Un jurnalist se fotografiază cu oameni cărora le miroase părul. Poate fi interpretat ca gest fetişist cu uşurinţă, cu atât mai mult cu cât nu este autorul celor mai multe fotografii prezente în proiect.
Această valenţă sexual-fetişistă este speculată cu umor de autor şi chiar mizează, uneori ironic, alteori amuzat, pe această interpretare.
Peste o sută de fotografii, ca şi cantitate, se constituie în colecţie. Örs Szeghalmi colecţionează, de fapt, persoane cu care a interacţionat în acest fel, oameni care nu îi sunt neapărat cunoscuţi, prieteni sau apropiaţi. E un fel de marcă personală, ca şi cum ar fi înlocuit strângerea mâinii cu adulmecarea podoabei capilare.
Diferenţa este de conotaţie dar şi de reacţie. O strângere de mână este rar refuzată; mirosirea părului presupune o intimitate şi o atribuire de conotaţii variabile. Această variabilitate este, de fapt, ceea ce consemnează „colecţia”.
De la amuzament, contrariere, curiozitate, indiferenţă sau adeziune, acceptul celui „adulmecat” presupune o motivaţie care îl diferenţiază de reflexul politicos de a strânge o mână întinsă.
Ceea ce îl preocupă pe autor este diversitatea „subiecţilor”, fiecare fotografie este de fapt o istorie a întregului context, un rezumat al unei întregi situaţii, nu doar constatarea unui gest neobişnuit din punct de vedere social.
Cu toate acestea, cantitatea şi repetitivitatea invocă acel „motiv ascuns”, perversitatea cu care, în mod uzual, este investit un gest prea intim socialmente dar insuficient de licenţios. Receptarea nu este a obiectului, a documentarului, ci a posibilelor sensuri atribuite şi create în baza unor prejudecăţi.
Deşi se constituie în proiect unitar, coerent, fiecare ipostază este speculată individual, are propria sa istorie ascunsă voit în ceea ce pentru majoritatea se consideră evidenţă incontestabilă.
Autorul provoacă deliberat la reacţii şi interpretări şi, oricare ar fi acestea, ele nu sunt niciodată complete, ajungând chiar să se anuleze reciproc.
Pentru a „citi” fiecare istorie în mod real, trebuie identificate premisele individuale care nu sunt mereu aceleaşi ci presupun – alternativ sau simultan – includerea, respectiv excluderea unora sau altora.
