Biblioteca Universităţii din Oradea a fost joi, 25 aprilie, gazda unei conferinţe internaţionale care a avut ca subiect finalitatea politică a UE. Au participat oaspeţi din patru ţări, problematicile europene fiind abordate din mai multe perspective.
Evenimentul a fost parte a modulului Jean Monnet „Le leadership politique et le développement organisationnel de l’Union Européenne”, coordonat de lect. univ. dr. Cristina Dogot şi implementat cu sprijinul Institutului de Studii Euro-regionale Oradea-Debreţin.
La conferinţa de deschidere a participat, preşedintele Senatului Universităţii din Oradea, Sorin Curilă, prorectorul Marcela Prada, decanul Facultăţii de Istorie, Ioan Horga, conferenţiarul Mircea Brie şi lectorul Cristina Dogot.
Marcela Prada a citit în începerea lucrărilor mesajul rectorului Constantin Bungău iar Sorin Curilă le-a urat bun venit oaspeţilor din Turcia, Italia şi Bosnia-Herzegovina precum şi celor de la Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca, SNSPA Bucuresti, Universitatea „Lumina” din Bucureşti şi Universitatea de Vest din Timişoara.
„Printre subiectele cele mai importante care vor fi abordate la această conferinţă se numără diferenţele între politicile şi priorităţile europene şi cele naţionale.
Spre exemplu, dacă pentru România este o prioritate acordarea de cetăţenie, persoanelor din Republica Moldova, pentru UE, acestea nu sunt nici pe de parte, priorităţi. Rezultă de aici anumite conflicte de idei şi diferenţe de abordare despre care se va vorbi în cadrul acestor lucrări”
a spus, printre altele, prof. univ. dr. Ioan Horga.
Conferenţiarul Mircea Brie a spus că este un lucru lăudabil că lucrări de o asmenea anvergură au loc la universitatea orădeană şi că aceste activităţi vor face instituţia mai vizibilă la nivel european.
„Putem vorbi astăzi despre o integrare diferenţiată a ţărilor în Uniune ceea ce înseamnă că procesul de construcţie al acesteia ar trebui regândit”
a spus Brie.
Intitulată „De la Declaratia Schuman la Tratatul de la Lisabona: care este finalitatea politica a Uniunii Europene?”, conferinţa se va încheia astăzi şi este organizată de Departamentul de Relaţii Internaţionale şi Studii Europene a Facultţii de Istorie, cu sprijinul Institutului de Studii Euro-regionale Oradea-Debreţin.
Printre numele sonore care participă la lucrări se numără Valentin Naumescu, fost consul al României la Toronto şi cadru didactic al Universităţii Babes-Bolyai, şi Maurice Guyader, profesor asociat la Universitatea Sorbonne Nouvelle 3, Paris, fost înalt oficial şi actual director onorific în cadrul Comisiei Europene.
Ichim Vasilică