Universitatea din Oradea, un plod cu handicap, născut dintr-un incest!

La Universitatea din Oradea s-au schimbat şi se vor schimba multe, dar niciodată cele esenţiale. Atâta timp cât un infractor care a ocolit puşcăria, murind, este lăudat la fiecare eveniment important, cât transparenţa este văzută ca o povară iar pompierismul ţine locul seriozităţii, instituţia se va duce progresiv de râpă. Mai ales că incompetenţa îşi spune cuvântul şi pe partea economică, instituţia având şanse mari să fie prima universitate de stat care dă faliment.

Un bilanţ obiectiv pe ultimul an al Universităţii din Oradea ar trebui să înceapă cam aşa: s-au făcut conferinţe de presă când devenea bătătoare la ochi lipsa de activitate şi s-au trimis comunicate din partea Senatului Universităţii (la 2-4 zile după şedinţele de Senat) pentru a-i lua „la mişto” pe jurnalişti, comunicate mustind de informaţii irelevante.

În fapt, dacă privim mai atent lucrurile, putem concluziona că Universitatea a devenit mai lipsită de transparenţă ca pe vremea răposatului Maghiar.

Fără surse în Senat (forul cel mai important al unei Universităţi care trăieşte din banii noştri, ai tuturor) jurnaliştii nu au nicio şansă să scrie despre lucrurile care contează în instituţie.

Se fac şedinţe între şefii senatelor universităţilor din România, la Oradea, pe ascuns, chiar şi ministrul Remus Pricopie vine în vizită pe „şustache”, ca nu cumva (Doamne fereşte!) să-l întrebe vreun jurnalist de ce îi stă strâmbă cravata.

Noul rector, Constantin Bungău îşi dă cu stângu-n dreptul din ce în ce mai des, merge la lansări de carte şi spune că „important este să-i facem pe antreprenori mulţumiţi de studenţii noştri, nu să scoatem cărţi” se supără că la Cluj-Napoca merg mai mulţi bani fără să vadă şi diferenţa de performanţă dintre cele două instituţii şi spune în conferinţe lucrurilor pe nume doar când este întrebat.

Prorectorul Sorin Şipoş, prezent mai nou pe la toate evenimentele Universităţii, are un discurs care se plasează între o confesiune de măicuţă de mănăstire şi un monolog „a la Don Quijote de la Mancha”, dar nu plin de vitalitate şi de nobleţe ci total lipsit de modestie şi de realism. Este fie prea linguşitor, fie vorbeşte despre Universitatea din Oradea de parcă din ea s-ar fi desprins în urmă cu câţiva ani Sorbona şi Cambridge şi astăzi cele două universități se chinuie încontinuu, fără prea multe şanse, să ajungă la nivelul instituţiei mamă.

De fapt, această conducere este, în parte, reponsabilă pentru situaţia dezastruoasă de la Universitatea din Oradea. Aflată pe surse, bineînţeles.

Deşi se ştia de mult că instituţia se află în pragul falimentului, conducerea a stat cu mâinile în sân şi a dat vina pe context (proiecte europene blocate, buget făcut cu întârziere de Ministerul Educaţiei) în loc să ia măsuri radicale care să limiteze sau să amâne dezastrul. Ba mai mult, unele salarii nesimţite au devenit şi mai nesimţite, cu consimţământul celor care conduc instituţia.

Acum, aşa cum au scris şi colegii de la Bihoreanul, când le-a ajuns cuţitul la os, se gândesc să lase oameni cu familii pe drumuri şi să crească taxele. Dacă oamenii daţi afară ar putea să-şi găsească de muncă în mediul privat, creşterea taxelor ar putea fi fatală instituţiei pentru că viitorii studenţi s-ar putea să aleagă Timişoara sau Cluj dacă vor fi puşi să plătească aceleaşi sume de bani sau chiar mai mari. Poate acolo şi învaţă ceva.

Au remixat până şi Imnul Naţional!

 

Pompiersimul se vede în majoritatea acţiunilor pe care le întreprinde actuala conducere. Săptămâna ştiinţifică a fost de fapt… un an ştiinţific iar evenimentele s-au desfăşurat atemporal, adică (conform programului distribuit invitaţilor) într-o anumită zi, dar nu şi la o anumită oră. Din cele 95 de manifestări trecute pe broşură, doar 15 s-au desfăşurat în săptămâna 28 mai – 2 iunie.

Nu a contat însă calitatea acestor manifestări, important a fost să „epateze”, să se lăude, să arate că „aici se face treabă serioasă”. Evident, nimeni nu ar fi putut verifica seriozitatea manifestărilor ştiinţifice pentru că pe program nu a fost trecută ora şi locul în care acestea aveau loc.

Probabil rectorul Bungău şi „comitetul de organizare” i-a pus pe toţi decanii se treacă pe un colţ de ciornă tot ce s-a făcut (pe bune sau „teoretic”) la Facultatea lor în ultimul an şi apoi au compilat broşura pompos intitulată „Săptămâna Ştiinţifică a Universităţii din Oradea”.

Bunul simţ este ceva rar, dar dacă l-ar fi avut, ar fi organizat câte 2-3 evenimente serioase pe zi, în săptămâna 28 mai – 2 iunie, ar fi pus în discuţie subiecte importante şi ar fi chemat profesori competenţi, reprezentanţi ai societăţii civile, ai autorităţilor locale şi naţionale sau cadre didactice de la instituţii partenere. Dar, de unde lucruri serioase la oameni care nu îşi văd în mod obiectiv rolul şi rostul în sistemul educaţional românesc, de la persoane ajunse printr-un concurs de împrejurări în posturi şi funcţii care le depăşesc în mod vizibil.

Ca penibilul să fie şi mai clar, pentru că cei care au cântat în deschidere la evenimentele din Săptămâna Ştiinţifică au fost viitori popi (sau din frică de Dumnezeu), până şi Imnul Naţional a fost remixat. Strofa a XI-a, cea care începe cu „Preoţi cu crucea-n frunte” a juns să fie a doua sau a treia deşi regulile oficiale spun că dacă nu se cântă toate cele 11 strofe ale Imnului se cântă în ordine strofele 1, 2, 4 şi 11. Dar de unde să ştie ei lucrurile acestea la „nivelul” la care au ajuns!

Privind la rece situația, se poate spune că mulţi dintre aceşti oameni trăiesc într-un fel de schizofrenie dureroasă şi fără ieşire, începută în urmă cu câţiva ani şi datorată „fiului războinic al luminii”, „ctitorului de aşezământ educaţional”, infractorului Teodor Maghiar.

Dacă nu i se ploconesc şi nu amintesc de el şi realizările lui, sunt nerecunoscători pentru că el le-a pus lingura în mână. I-a făcut din „mămăligari” de prin satele din apropiere sau mici profesoraşi care nu ar fi avut loc nici la o şcoală de sat, mari profesori universitari.

Cei care au ajuns cinstitit în instituţie (nu vorbim aici de mulţimea de neamuri, rude, bunici, verişori, fiice sau fii) şi care refuză să-şi plece capul (există şi astfel de oameni) sunt arătaţi cu degetul de ceilalţi şi puşi la zid. De asta au şi plecat mulţi profesori de valoare de la Universitate iar cei care încă rezistă îşi fac deseori bagajele „în gând”.

Pe de altă parte, aceşti „intelectuali” nu se pot face că nu ştiu că venerează un infractor, un om care a furat din banii tuturor românilor pentru a construi Universitatea şi care a ocolit cu eleganţă puşcăria, murind. Oricât de dur ar suna aceste lucruri, asta este realitatea!

Şi atunci, e cam dificil ca ei, „grandioşii” universitari, să aducă osanale unui infractor la fel cum este dificil să nu îl omagieze pe cel care a pus temelia instituţiei, chiar dacă a furat pentru asta.

În concluzie, pe aceeaşi linie, foarte plastic, se poate spune despre Universitatea din Oradea că este un plod cu handicap, născut dintr-un incest. „Cu handicap”, pentru că pe adevăraţii intelectuali îi poţi număra pe degete şi pentru că instituția are şanse mari să fie prima universitate de stat care dă faliment, şi „născut dintr-un incest” pentru că există, în forma în care există, datorită unui jaf masiv dat bugetului de stat.

Lucrurile acestea ar putea fi depăşite (sper să nu sune prea optimist) dacă cineva ar analiza la rece situaţia şi ar construi temeinic după un plan bine pus la punct. Pentru asta însă, ar trebui în primul rând să se renunţe la pompierism.

Ichim Vasilică