Ortodoxia şi transplanturile… Unde am mai auzit noi de treaba asta? AICI, când cu alte cazuri aberante, unde oamenii arhiepiscopului Tomisului schimbă decizia unei familii de a dona, când cu moartea preotului Remus Dumbravă, şi când Arhiepiscopia Aradului nu are nimic împotrivă ca un călugăr de sub poala ei să vorbească în biserică împotriva transplanturilor. Dar pata ortodoxiei cu două feţe, în această problemă, se întinde şi la Oradea.
Acum o săptămână, un copil ce tocmai păşea spre adolescenţă ajunge în moarte cerebrală la un spital din Oradea. O are alături pe Carmen Pantiş, doctorul care este cel mai eficient coordonator de transplant din ţară. Asta nu înseamnă un hultan care aşteaptă să mori, să-ţi ia organele. Ci omul care salvează vieţi atunci când e absolut sigur că pentru viaţa cealaltă, prima, din ecuaţie, nu mai e nimic de făcut.
Doctorul Carmen Pantiş a ajuns să fie ameninţată cu datul în judecată de către un preot ce-şi simte imaginea lezată, după ce s-a aflat că omul a sfătuit familia copilului să stea departe de hârtiile ce ar fi avizat prelevarea organelor…
Este o lume de neînţeles: Biserica Ortodoxă Română vorbeşte despre „acordul” său în ceea ce priveşte realizarea transplanturilor. Pe faţă. Pe spate, orice popă poate avea idei personale. Extrem de personale.
Şi de ce să nu fie aşa, cât timp consecvenţa, logica şi moralitatea nu sunt atributele cele mai tari ale BOR, arhiepiscopul de la Constanţa pomenit mai sus fiind cel ce a trecut prin cercetări (nefinalizare, se pare) pentru corupţie?… Şi de-ar fi numai asta…
Înapoi la Oradea. Copil, moarte cerebrală, cuvântul „donare” este pomenit prima dată de unul dintre aparţinători. Este o discuţie de principiu, nimeni nu spune nu. Familia doreşte discuţia cu un preot. Care, din nefericire pentru cele patru vieţi ce ar fi putut să fie cu adevărat „vieţi” şi nu suflete târându-se de pe o zi pe alta şi aşteptându-şi moartea iminentă, a fost preotul ortodox din Salonta, Mircea Vinter.
Mama copilului revine a doua zi la spital, îi spune coordonatorului de transplant că preotul Vinter i-a spus „să nu semneze vreo hârtie că îşi condamnă copilul la moarte”, şi că acel copil nu e de vânzare. Minte mama? Nu ştiu şi nu cred.
Ştiu doar că nu îl văd pe doctorul Carmen Pantiş, care cunosc cât de mult se chinuie pentru fiecare viaţă pe care o poate salva, să mintă. Şi că un preot pretinde că ştie un diagnostic mai bine decât un medic: aşadar „copilul nu e mort”.
Aflu de caz, purtătorul de cuvânt al Eparhiei Ortodoxe nu răspunde la telefon, protopopul ce are în subordine Salonta spune că nu ştie de caz şi că va cerceta, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, preotul Constantin Stoica, e într-o zi mai puţin bună şi avem un dialog măcar ciudat:
– De unde ştiţi dumneavoastră ce a spus preotul?
– Am vorbit cu medicii.
– De ce vă interesează ce se întâmplă la Oradea?
– Scriu la Oradea Press, scriu pe medicină şi culte pe toată ţara.
– Aţi încercat acelaşi lucru şi în cazul de la Constanţa, aţi făcut presiune asupra familiei.
– Eu n-am vorbit cu familia din Constanţa.
– Alţii ca dumneavoastră.
– Atunci de ce îmi puneţi mie asta în cârcă?
– Este o încercare josnică de manipulare. De ce vă depăşiţi atribuţiile?
– De ce nu vă faceţi dumneavoastră atribuţiile?
– În ce calitate mă sunaţi pe mine?
– În calitate de ziarist care vrea ca societatea să meargă bine. Purtătorul de cuvânt de la Oradea nu a răspuns.
– Pentru că ştia cine sînteţi.
– Nu zău? Ce-ar fi să ne facem fiecare treaba cum trebuie?
– Nu este treaba preotului ci a medicilor.
– De ce nu îi spuneţi asta şi preotului dumneavoastră?…
Aberant, nu-i aşa? Oricum, când cu dialogul despre cazul de la Constanţa, părintele Constantin Stoica, (repet: purtătorul de cuvânt al Patriarhiei), îmi amintise că BOR s-a pronunţat în favoarea transplantului. Acum îmi spune şi că PS Drincec, episcopul ortodox al Oradiei, este membru în Comisia de bioetică a BOR. Bun, dar ce se întâmplă când subordonaţii episcopului n-au aflat asta, nu spune.
Apoi doctorul Carmen Pantiş a avut un dialog cu preotul Mircea Vinter, el căutând-o, în care acesta dezminţea afirmaţiile mamei şi spunea că va recurge la un proces, pentru „defăimarea sa” (de clondirul de mastică nu am aflat, încă).
Finalmente am reuşit să am o discuţie şi cu părintele Rus, purtător de cuvânt de la Episcopia Ortodoxă de Oradea, care a declarat că, după o săptămână de la pornirea discuţiilor pe acest caz, nu ştia nimic, deşi această afirmaţie nu se susţine. Nu a avut altă replică decât „Punct” atunci când, după ce spusese că eparhia sa nu contrazice punctul de vedere al Pariarhiei, l-am întrebat de trei ori dacă ştie care anume este acesta, în ceea ce priveşte transplanturile.
De asemenea, cum se reflectă acest punct de vedere în demersurile preoţilor eparhiei, rămâne un mister pe care nu a ştiut, vrut sau putut să mi-l dezlege. Chiar dacă, după cum aflăm „de sus”, PS Sofronie Drincec ar fi membru al comisiei aceleia, decidente. În caz că a aflat şi el.
Preotul Mircea Vinter iniţial nu a răspuns la telefon, aşa că i-am pregătit aceste întrebări aici, dat fiind că mica inimă a corpului mort deja s-a oprit, după mai bine de o săptămână în care încă putea ajuta nişte oameni să trăiască:
– Cum aţi ajuns să ameninţaţi un doctor că-l daţi în judecată şi cum îi infirmaţi diagnosticul de moarte cerebrală?
– Ce imagine aveţi dumneavoastră, care construiţi într-o biserică aflată în litigiu, bătându-vă joc de legile statului?
– Nu vă simţiţi responsabil pentru patru vieţi ce puteau fi salvate din una care oricum se pierduse?
Atunci când materalul era deja terminat, a sunat părintele Vinter. Ştiam de la soţia sa că se află de câteva ore în şedinţă la eparhie – nu pot decât să sper că e o şedinţă la care a fost prezentat punctul oficial de vedere al BOR referitor la transplanturi, pentru ca, măcar de aici încolo, alţi oameni să nu moară din cauza „spălării pe mâini” sau „sfaturilor creştineşti” ale preoţilor instituţiei.
M-am prezentat, am pus prima întrebare. Replica preotului Vinter a fost: „Mă scuzaţi, chiar acum suntem într-o şedinţă la catedrală, nu pot să vă dau informaţii.”
Asta deşi era ora 13 trecute fix, preotul avea înmormântare de la 14 în Salonta iar în jurul său se auzeau claxoane de automobil şi mai ales ciudat de la un om care el a sunat înapoi, îndelung, după apelul meu, deşi se ştie că ierarhul orădean nu suportă ca cineva să folosească telefoane mobile în preajma sa – ciudate sunete pentru o catedrală, ciudată abordare a cuiva care tocmai se află într-o şedinţă, ciudată declaraţie pentru un „om al lui Dumnezeu”, care se presupune că îi învaţă pe alţii să nu mintă.
De asemenea, ciudată reacţie a preotului Rus, când l-am întrebat de ar jura cu mâna pe Biblie că a aflat doar de la mine despre cazul cu prelevările ratate, de supărare, când ştiu că fusese prins în mai multe discuţii, de zile bune, pe acest caz. Dar, aşa cum şi spuneam atunci: interesul lor este Mântuirea, poate ar trebui să fie mai atenţi cu minciunile. Şi să o facă mai cu stil.
Şi cum nu îl putem lăsa pe doctorul Carmen Pantiş singur în acţiunea de a contura, indirect, „imaginea” unui preot ortodox controversat, să explic despre ce este vorba în întrebarea a doua pe care i-o pregătisem lui pentru momentul când tocmai l-a întrerupt pe ierarhul său, din şedinţa din catedrala cu claxoane, pentru a mă suna.
Mircea Vinter este preot la biserica greco-catolică din Salonta, care a ajuns după 1 decembrie 1948 pe mâna ortodocşilor. Pentru că strategia ortodoxă din teritoriile de sub ierarhi ca, să dăm doar un exemplu, Bartolomeu Anania a fost ca furtul comuniştilor să fie girat pe mai departe de ortodocşi, această biserică nu a fost retrocedată posesorilor săi de drept.
Mai mult, deşi ea se află în litigiu, ortodocşii muncesc la reconstruirea ei, ca să-şi poată justifica, măcar aşa, posesiunea samavolnică. (Căutaţi pe dexonline, în caz că „omul cu imaginea şi cuvintele” nu vă răspunde nici dumneavoastră la telefon, părinte).
Acum câteva săptămâni, unul dintre politicienii obişnuiţi să ceară si primească voturile ortodocşilor din Transilvania pe motivul zâzaniei inter-culte pe care o exploatează, deputatul PDL Ioan Oltean, dorea a face lege încă o aberaţie a sa, legată de (ne)retrocedările ce vizează greco-catolicii, care prevedea, printre altele, că „Nu vor putea fi restituite în natură imobilele ale căror investiții realizate depășesc jumătate din valoarea inițială a imobilului.” Un caz pentru care ideile BOR-Oltean se potrivesc ca o mănuşă este cel de la Salonta.
Preotul Gavril Buboi, protopop greco-catolic al Oradiei, explică mai mult în legătură cu situaţia de la Salonta: „Procesul a început în 2006, după ce se solicitase, deja din 2003, biserica, în comisia corespunzătoare. În 2004-5 am avut dialoguri cu vicarul de atunci, părintele Bota, unde el zicea că îi transmisese preotului din Salonta să nu facă modificări la biserică.
Acum suntem retrimişi cu procesul de la Înalta Curte, pentru rejudecare, după două decizii favorabile nouă, de la Tribunal şi de la Curtea de Apel. Credem că toate tragerile de timp sunt pentru a continua lucrările ce se fac la biserică – lucrări de rea credinţă.
Este necinstit faţă de oamenii din Salonta, preotul lor nu le-a spus despre pierderile de procese, implicându-i emoţional pentru a dona mai mulţi bani pentru aceste lucrări. Pentru a putea demonstra că a făcut investiţii foate mari, preotul a folosit contracte de prestări servicii pe care le credem fictive, după cercetările noastre, sumele nefiind acoperite”.
Care „imagine”, părinte Vinter? Gestionaţi o hoţie, minţiţi, ascundeţi adevăruri, încălcaţi legea, aţi convins o familie a nu contribui la salvarea a patru vieţi, vieţile a patru copii. A, şi aş mai avea, totuşi, o întrebare pentru dumneavoastră. Un lucru simplu şi mic, dincolo de bani, de ierarhi, de scaune, de orgolii, de vitralii. Cum dormiţi, „părinte”?…
Ramona Băluţescu
RELIGIA – VIRUSUL MORTAL AL OMENIRII. SI BINE-ATI VENIT IN RROMANIA, DATI-VA CEASURILE INAPOI CU 500 DE ANI….
http://www.patriarhia.ro/ro/opera_social_filantropica/bioetica_3.html