Unele explicaţii pe care le-am oferit joi, 4 iulie, pe Facebook s-au constituit de la sine într-un material de presă. Este vorba de discuţiile colaterale apărute în urma înmormântării unu regretat preot ortodox orădean, părintele Ioan Ciordaş.
Preotul ortodox Ioan Ciordaş a decedat zilele trecute în urma unui accident stupid. A lăsat în urma sa trei copii şi o comunitate care l-a iubit. S-a decis înmormântarea lui în curtea bisericii unde slujise de 6 ani, în cartierul Nufărul. A fost diacon al episcopului Ioan Mihălţan. Cei care au fost la înmormântarea acestui episcop spun că diaconul Ciordaş a fost printre cei care plângeau fără ca asta să fie îndatorire de serviciu.
Episcopul ortodox Sofronie Drincec nu a participat la priveghi sau la înmormântare. Episcopul greco-catolic Virgil Bercea a fost prezent la înmormântare. De aici au ieşit discuţii şi cred că e util să vedem ce şi cum.
Diaconul şi, ulterior, preotul Ioan Ciordaş a fost un om care a lăsat impresie bună în jur, şi ca diacon episcopal, şi preot. A slujit alături de episcopul Mihălţan şi episcopul Bercea, atunci când lucrurile acesta încă se puteau face împreună. Şi episcopul Petroniu, al Sălajului, a anunţat neoficial că ar dori să participe la înmormântare. Şi totuşi, nici unul din episcopii ortodocşi nu a participat.
Suntem la 5 ani fără câteva zile de la sinodul prin care PS Sofronie Drincec şi ÎPS Nicolae Corneanu au fost „judecaţi” pentru nişte fapte normale, de apropiere firească între culte. PS Drincec sfinţise Crişul în ianuarie 2008, împreună cu PS Bercea, episcopul greco-catolic al Oradiei iar ÎPS Nicolae Corneanu participase la o slujbă de sfinţire a unei biserici greco-catolice din Timişoara, unde s-a împărtăşit împreună cu cei prezenţi. După acea „judecată”, aprig cerută de ÎPS Bartolomeu Anania, care avea multe motive să-l urască pe confratele său bănăţean, s-a hotărât „iertarea împricinaţilor” însă s-a şi dat o pravilă cum că nimic nu se mai face împreună, sub pedeapsa caterisirii: nu tu înmormântări, nunţi, botezuri – nimic. S-a ajuns la situaţia aberantă ca nici măcar clopotele acum ortodoxe să nu se tragă pentru un decedat greco-catolic, în sat unde biserica greco-catolică nu a fost încă retrocedată, de teama regulii ortodoxe noi, anti-ecumenice, în teritoriul episcopului ortodox Gurie.
Această teamă de orice adiere de ecumenism, în rândul preoţilor şi ierarhilor ortodocşi, precum şi panica unora de a se vedea mai puţin populari decât ierarhii catolici, au dus la întâmplări penibile, de neînchipuit. Unii ierarhi ortodocşi îşi trimit oamenii indezirabili la întâlnirile comune gen „Săptămâna de rugăciune”, la înmormântări sau la sfinţiri de obiective neutre, în speranţa caterisirii lor.
PS Drincec nu a dorit ca PS Bercea sau PS Petroniu să fie prezenţi la înmormântare dar nici nu a putut risca, participând, să se spună despre el că „slujeşte cu un eretic”, mai ales că îşi doreşte mult scaunul Înalt Prea Sfinţiei Sale Nicolae Corneanu, din Banat. Aşadar nu a participat nici la priveghi nici la înmormântare, cu pretextul sinodului Bisericii Ortodoxe Române (BOR) care se desfăşoară la Bucureşti în zilele de 4 şi 5 iulie a.c. Probabil peste promisiunea făcută mamei lui, de a o duce în Capitală, să prindă câteva spectacole, cu această ocazie, ar fi putut trece – peste popularitatea PS Virgil Bercea şi peste ameninţarea ca această înmormântare să fie văzută, acum, drept un „Criş 2”, nu.
Aşadar, PS Drincec a plecat mult mai repede pentru sinod şi a lăsat vorbă ca, orice s-ar întâmpla, ierarhul catolic să NU vobească la înmormântare. Priveghiul a fost un prilej la care a vorbit preotul Mircea Vinter din Salonta – cel care încalcă legea reconstruind biserica greco-catolică din Salonta, clădire aflată în litigiu, cu câştig, pînă acum, spre partea greco-catolică.
La înmormântarea de miercuri au fost stabilite reguli stricte în ceea ce îi privea pe „nedoriţi”. Cum PS Drincec a anunţat că nu va participa, PS Petroniu a trebuit să renunţe la participare, după „complicatele regului” ale BOR. Asta nu l-a oprit pe simplul cetăţean Virgil Bercea, printre altele şi episcop greco-catolic, să vină la ceremonia unui om pe care l-a cunoscut, de care l-au legat momente din trecut şi care avea aceeaşi meserie ca şi el.
S-a speculat că ierarhul catolic a venit „pentru că” ştia că PS Drincec nu va fi prezent – dar asta ştiau absolut toţi cei care au măcar o vagă legătură cu lumea cultelor orădene. Mai mult, există o anumită decenţă în faţa morţii pe care oamenii normali o au, iar ceilalţi nu, şi care nu ţine cont de bariere ale modei sau de talibanismul ortodox.
E de amintit, ca şi contraexemplu, că episcopul Virgil Bercea a făcut tot posibilul de a se reîntoarce la timp din Varşovia pentru a fi prezent la înmormântarea unui preot al lui care, la 99 de ani, decedase la sfîrşitul lui iunie a.c – şi a reuşit să fie acolo. Pentru cei care cred că absolut totul se numără în capital de imagine, reamintesc că acest lucru e doar ceva decent. Nu îmi aduc aminte ca PS Drincec să fi dorit să participe la această înmormântare a unui venerabil preot greco-catolic.
În schimb e bine să ne aducem aminte de alte lucruri din istoria relaţiilor inter-culte din Oradea. Când episcopul Vasile Hossu a murit, i s-a refuzat înmormântarea în catedrala încă neretrocedată, greco-catolică, a Oradiei. I s-a refuzat până şi sunetul clopotului de la această catedrală, deşi „pravila neagră” a ortodocşilor, de acum 5 ani, încă nu se dăduse.
Episcopul Ioan Mihălţan a venit la înmormântarea episcopului Hossu dar nu a slujit. Episcopul Virgil Bercea, care i-a urmat la scaunul episcopal Prea Sfinţitului Hossu, din 1997, a participat la înmormântarea episcopului Mihălţan, cu decenţa cuvenită unui coleg. Înmormântare la care Ioan Ciordaş, de care Oradea s-a despărţit miercuri, 3 iulie, îşi arăta dragostea faţă de fostul său ierarh, mişcîndu-i pe cei prezenţi.
Episcopul Virgil Becea a participat şi la înmormântarea tatălui colegului său romano-catolic, Prea Sfinţitul Bocskei Laszlo, la Gătaia, judeţul Timiş, într-o zi toridă, în care îndatoririle îi solicitau prezenţa în Oradea. A venit printre ultimii, chiar înainte să se plece în convoi de la casa parohială la casa decedatului, a participat la ceremonie, a plecat printre primii spre Oradea. Dar a fost acolo.
Anul trecut, în toamnă, PS Bercea de-abia venise dintr-un drum din Italia dar s-a urcat în maşină şi a venit lângă Târgu Mureş, la înmormântarea uneia dintre nepoatele cardinalului greco-catolic Alexandru Todea, soţie de preot greco-catolic care a fost preot şi în ilegalitate. Şi exemplele pot continua.
Nu e Prea Sfinţia Sa Virgil Bercea rupt din soare, are păcatele sale, se poate scrie o listă întreagă şi cu asta, ca la noi toţi, dar când e vorba să fie acuzat pe nedrept de ceva, nu o să tac. Şi mi se pare imbecil că se discută în termeni de „de ce a venit la înmormântare, că nu l-a chemat nimeni”. La un eveniment public vii şi atât. Sau nu vii, dacă ai apăsări, cum a avut ierarhul ortodox.
Aşadar înmormântarea a început la ora 13.00, miercuri, iar ordinele PS Drincec erau clare: orice s-ar întâmpla, PS Bercea să NU vorbească. Nimeni nu şi-a pus problema că, poate, unii oameni nu iau o înmormântare ca un gest de populism.
În momentul în care orădeanul Virgil Bercea, preot, coleg al decedatului, a ajuns în perimetrul locului unde urma a se ţine ceremonia, unul din consilierii PS Drincec, preotul Adrian Caba, însărcinat cu supravegherea „obiectivului”, s-a refugiat astfel încât să poată anunţa „mai sus” că „inevitabilul” s-a produs. Ordinele pentru preotul care urma să ţină ceremonia au fost clare: cât mai lung, tot, poate pleacă episcopul greco-catolic, şi nu care cumva să fie lăsat să vorbească.
De teama „stăpânului şi arhiereului său”, protopopul ortodox de Oradea, Dorel Rusu, a lungit ceremonia la aproape patru ore şi a ţinut un discurs îngălat în care cei prezenţi spun că l-a lăudat mai mult pe episcop, ca şi cum acesta ar fi decedat. Ierarhul greco-catolic a fost flancat discret de câţiva dintre oamenii episcopului Drincec. Desigur, nimeni nu l-a invitat să spună câteva cuvinte, deşi era persoana cu rang bisericesc cel mai înalt de faţă.
Toţi cei prezenţi la ceremonie au comentat negativ absenţa episcopului Drincec şi cei mai mulţi s-au bucurat de participarea, alături de familia îndoliată, a episcopului greco-catolic. Pe portalurile publicaţiilor din Oradea au apărut, însă, speculaţii care acuză fie pe un ierarh fie pe altul, referitor la ce s-a întâmplat sau nu s-a întîmplat la înmormântarea de ieri.
Cu toată „vânătoarea de scaun mai înalt” a episcopului Drincec, la tura aceasta de sinod al BOR nu urmează să fie luate hotărâri în legătură cu succesiunea la Mitropolia Banatului. În ciuda filării atente asupra episcopului Virgil Bercea, acesta nu a participat la înmormântare pentru a-şi aduce puncte noi la imagine ci pentru că a dorit să fie aproape de un coleg.
Am apucat, joi, 4 iulie, să schimb câteva cuvinte cu PSS Virgil Bercea, spunându-i cum s-au văzut lucrurile de pe partea ortodoxă. Mi-a întărit mai mult crezul că nu a dorit nimic „subversiv”, acolo, prin un lucru simplu şi frumos pe care mi l-a spus ca replică pe care şi-o aminteşte de la unchiul său, cardinalul Alexandru Todea, cum că „sunt unele lucruri care nu se repetă în viaţă, sunt singulare, şi care cer genunchiul plecat şi atât”.
Dincolo de dorinţe de măriri, de clevetiri, de temeri, de mode şi de împilări, poate e bine ca aceste cuvinte înţelepte să ajungă şi la Episcopia Ortodoxă Oradea.
