Desfășurat la Stadionul Municipal „Iuliu Bodola” din Oradea, în organizarea clubului FC Bihor, evenimentul caritabil „Uniți împotriva cancerului infantil”, care a avut loc cu scopul strângerii de fonduri pentru susținerea tratamentului tânărului Kevin Ficuț, de doar 8 ani, din Aleșd, care suferă de leucemie, a oferit un spectacol agreabil celor prezenți.
Pe lângă cele trei jocuri demonstrative au avut loc și momente muzicale, susținute de Grupul Luscynia, de la Palatul Copiilor și Elevilor Oradea, condus de profesoara Dana Oprescu (Oana Pereț, Carla Florian, Simion Kuryteac și Cristina Doczi), Serby și „Shakira de România”, Anca Căuș.
În primul joc, pe durata a două reprize a câte 15 minute, s-au întrecut Echipa Staff-ului clubului FC Bihor și Echipa presei sportive bihorene, câștig de cauză având aceasta din urmă, cu scorul de 8-5, după ce la pauză conducea cu 5-0. Golurile au fost marcate de T. Biriș – 2, I. Goina – 2, I. Popa – 2, C. Demian și V. Sturz, pentru presă, respectiv de Ș. Morcan, C. Ficuț – 2 și Gh. Silaghi – 2.
Meciul al doilea, desfășurat pe tot terenul, 11 contra 11, pe durata a două reprize a câte 15 minute, a opus echipa de seniori a FC Bihorului și Echipa suporterilor clubului orădean. Dacă în prima repriză suporterii au făcut față favoriților lor din jocurile oficiale, fiind conduși doar cu 2-0, în partea a doua, FC Bihor s-a detașat înscriind gol după gol și oprindu-se la 8-1, scor cu care s-a încheiat disputa. Au marcat: R. Lukacs, S. Ianc, Ad. Petricău, M. Nichita, Ov. Popa, I. Ban, Z. Lukacs și C. Sas, golul suporterilor fiind reușit din lovitură de la 11 metri.
Lecție de eleganță și stil
A urmat apoi jocul vedetă, meciul de old boys, dintre echipele FC Bihor și „Generația de Aur”.
Încă de la pătrunderea pe gazon a jucătorilor celor două formații aceștia au fost adulați și aplaudați la scenă deschisă, în frunte cu invitatul special al evenimentului, Gheorghe Hagi.
Meciul a început cu FC Bihor având în teren echipa: Ioan Papp Deac – Drăghici, Ciocan, Zare, Al. Kiss – C. Georgescu, S. Pop, S. Cigan, Al. Terheș – Kulcsar și Ov. Lazăr. De partea cealaltă, echipa României a răspuns cu Țurcaș – Belodedici, Ilie Rotariu, Dancea – Ov. Sabău, Rotariu, Hagi, O. Popescu – Al. Stoica și Băban.
Jocul a debutat cu o posesie mai bună a echipei naționale, care a pus stăpânire pe joc, dominând mai mult și creând totodată faze spectacol, în frunte cu „regele” Hagi, care a reamintit de momentele pe care le-a avut când era jucător activ, prin driblingurile, pasele și execuțiile avute, faze, de altfel, mult gustate de public.
M. Băban a deschis foarte repede scorul, în minutul 4, tot el majorându-l în minutul 19, pentru ca peste doar câteva minute, Adrian Anca, nou introdus la FC Bihor de antrenorul Zsolt Muzsnay, să reducă din handicap, după o revenire în joc a Bihorului.
După pauză meciul s-a mai echilibrat, la FC Bihor având loc și câteva schimbări, intrând pe parcurs jucători precum Câmpan, Călin Bălaj, Bodea, Farcău, Ulici, Burescu, Abrudan, Lupuţ, Domocoş, Rădulescu, Rudy Kovacs sau Cl. Mutu. Deși au revigorat atacul, aceștia nu au izbutit totuși să puncteze și, în cele din urmă, tot echipa „Generației de Aur” a marcat, prin jucătorul serii, Gică Hagi, care, scăpat singur cu Câmpan, l-a „executat” subtil pe acesta, stabilind scorul final, 3-1.
Fotbalul unește oamenii în clipe grele
Imediat după fluierul de final al arbitrului de centru Cristian Balaj din Baia Mare terenul a fost invadat de suporteri, care şi-au făcut fotografii cu componenţii celor două echipe, cei mai vânați fiind cei din echipa „Generaţiei de Aur”, care au fost încolțiți de spectatori și pentru autografe.
„Am fi vrut să venim la Oradea să jucăm într-un alt moment, dar încă o data fotbalul a arătat că e senibil și suntem aproape când e nevoie de fonduri pentru un copil care se luptă și el într-un meci important.
Fotbalul a arătat încă odată că unește oamenii, în momentele grele. Știe să strângă și menirea lui e să facă multă lume fericită și să dea oamenilor o șansă.
Sperăm ca Kevin să aibă o șansă în plus și prin ceea ce am făcut. Mulțumesc tuturor care au venit la stadion, să ne vadă și cred că am oferit momente frumoase, pentru că dacă picioarele nu ne mai duc, totuși mintea mai merge”
a declarat Gheorghe Hagi.
„Sunt foarte emoționat. Cuvântul mulțumesc nu acoperă ceea ce simt. Mulțumesc tuturor, „Generației de Aur, clubului FC Bihor, că au pus suflet și ne ajută în momentele acestea mai grele. Urmează ca Kevin, cu acest suflu primit de la acest eveniment, să se lupte și să aibă credință de a duce boala”
a declarat, la rândul său, tatăl lui Kevin, Csaba Ficuț.
După meci, seara, la Hotelul Continental a avut loc și un dineu oficial, în care tricourile celor care au jucat au fost scoase la licitaţie, iar banii strânși ai fost oferiți familiei lui Kevin Ficuţ, pentru susținerea tratamentului acestuia.
Au fost vândute la prețuri bune multe dintre tricouri. Cel mai scump a fost echipamentul lui Gheorghe Hagi (tricou și sort), pentru care s-a plătit 20.500 de lei. Următorul în top a fost tricoului lui Lucian Ciocan, de la FC Bihor, cu 6.000 de lei.