Nu mai este o surpriză pentru nimeni că învăţământul din ţară este dezastruos. Din cele patru clasamente internaţionale importante care privesc instituţiile de învăţământ superior, Universităţile din România se regăsesc doar în două, şi nu pe locuri onorabile. Ţări precum Omanul, cu o populatie de aproximativ 3 milioane de locuitori, Libanul cu 4,3 milioane de locuitori sau Croaţia cu 4,5 milioane, au universităţi în primele 500 din lume în timp ce nicio Universitatea din România nu se regăseşte mai sus de locul 601.
Una dintre mitologiile cele mai periculoase inventate de comunişti şi împământenite de „democraţii” de după 1989 a dat ani la rândul „roade” în mentalul colectiv. Aproape întotdeauna românii s-au crezut mai deştepţi decât ceilalţi, şi-au crezut sistemul de educaţie mai performant şi s-au îmbătat cu apă rece la auzul cazurilor izolate în care produsele şcolilor româneşti mai câştigau pe ici pe colo câte un premiu internaţional, de cele mai multe ori nesemnificativ în ierarhiile statisticilor internaţionale.
Străinii au fost mereu priviţi ca „incapabili” pentru că în şcolile lor se specializează încă din primii ani şi ajung să nu cunoască lucrurile „esenţiale” din alte domenii.
„Cum domnule, să câştigi medalii în robotică dar să confunzi Budapesta cu Bucureştiul?”.
Exact ca revoluţia care s-a produs odată cu diviziunea muncii, cea a împărţirii ştiinţelor pe subdomenii din ce în ce mai complexe nu a fost niciodată înţeleasă aşa cum trebuie de români. Iar atunci când au văzut că nu există în clasamentele merituoşilor, în loc să se ambiţioneze să îşi depăşească condiţia, au devenit „patrioţi de paradă” vorbind despre „interesele oculte” şi „conspiraţiile” străinilor împotriva „ţărişoarei”. Rezultatele sunt însă vizibile.
La o scurtă analiză pe cele mai importante clasamente internaţionale se poate lesne vedea că instituţiile de învăţământ superior din România nu există în lume iar în Europa ocupă locuri codaşe. Din cele mai importante patru clasamente internaţionale efectuate pe perioada 2012-2013, doar în două figurează Universităţi din România, în celelalte fiind clasificate doar primele 100 sau 500 instituţii de învăţământ superior din lume.
În „QS University Rankings”, din Marea Britanie, cele mai importante universităţi din ţară „Babes Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea de Vest din Timişoara, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi şi Universitatea din Bucureşti se află mai jos de locul 601.
Prin comparaţie, instituţiile de învăţământ superior de la vecinii maghiari stau mai bine. Universitatea din Szeged se află pe poziţia 501-550 iar Universităţile Corvinus şi Eötvös Loránd pe 551-600. Cel mai bun din lume este aici Institutul de Tehnologie din Massachusetts (SUA), urmat de Universităţile Cambridge (Marea Britanie) şi Harvard (SUA).
Criteriile de selecţie au fost rezultatele în cercetare, în predare-învăţare, infrastructura, internaţionalizarea şi opinia specialiştilor.
În celălalt clasament important „Academic Ranking of World Universities” (ARWU) al Center for World-Class Universities din Shanghai, în primele 500 de universităţi nu există niciuna din România, în timp ce Universitatea din Szeged este clasată între 401 şi 500. Pe locul întâi se găseşte Universitatea Harvard (SUA), urmată de Stanford (SUA) şi Berkeley (SUA).
Aici criteriile sunt şi mai severe, punându-se preţ calitatea educaţiei (premii Nobel şi medalii internaţionale), calitatea facultăţilor (lucrări publicate în reviste ştiinţifice internaţionale) şi rezultate obţinute în cercetare.
Dacă în ceea ce priveşte performanţa, Universităţile din ţară sunt pe nicăieri, nici la capitolul vizibilitate sau la modul în care îşi organizează informaţia pe site-urile de prezentare, instituţiile de învăţămând superior nu sunt mai strălucite. Pe „Ranking Web of Universities”, clasament întocmit de spanioli, prima instituţie de învăţămân superior românească este Universitatea Politehnică din Bucureşti, pe locul 515.
Ea este urmată de Universitatea din Bucureşti, pe locul 691, Academia de Studii Economice din Bucureşti, pe locul 823, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi pe locul 849, Universitatea Babes Bolyai pe 875 şi Universitatea Politehnică din Timişoara pe 1613. Vecinii Maghiari sunt şi aici cu mult înaintea noastră, Universitatea Eötvös Loránd din Budapesta fiind clasată pe locul 239 iar Universitatea de Studii Economice şi Tehnice din Budapesta pe 405.
Pe primul loc este aici Universitatea Harvard (SUA), urmată de Institutul de Tehnologie din Massachusetts (SUA) şi Universitatea Stanford (SUA).
Criteriile de selecţie au fost vizibilitatea şi activitatea site-urilor plus cât des este citat conţinutul acestora în alte medii on-line.
Rectorul Universităţii din Oradea (prezentă doar în „Ranking Web of Universities” pe locul 3008 în lume şi 916 în Europa) susţinea că performanţa instituţiilor de top ţine strict de bani.
„Aceste clasamente sunt întocmite după proucţia ştiinţifică, ceea ce înseamnă că dacă am avea un premiu Nobel, am bate lejer toate Universităţile din România. Cel mai mult contează însă bugetul, acolo unde toate instituţiile de învăţământ superior din ţară sunt deficitare.
Noi am primit de la stat în jur de 25 de milioane, iar în Trento, spre exemplu, unde am fost de curând doar comunitatea locală a dat Universităţii peste 70 de milioane. Ai bani, poţi dota cu aparatură performantă instituţia, poţi aduce specialişti de top şi poţi obţine rezultate importante pe plan mondial.
Cu o infrastructură bună poţi să dezvolţi un culoar anume în cercetare, să îl aprofundezi şi să mergi pe el dezvoltându-l, iar rezultatele nu au cum să nu apară”
susţinea rectorul Constantin Bungău.
Nimeni nu contestă că latura financiară este importantă dar există şi instituţii de studii superioare cu bugete mai mici decât cele mai importante din ţară care sunt clasate în aceste topuri în faţa celor din România.
Lângă instituţii precum Universitatea din Hong Kong, (locul 23 în „QS University Rankings”) cu 20 de mii de studenţi pregătiţi de peste 6 mii de profesori şi un buget de 245 de milioane de dolari şi Universitatea din Aukland, Noua Zeelandă (locul 83 în acelaşi top), cu un buget de un miliard de dolari, (41 de mii de studenţi) are loc şi Instititutul de Tehnologie „Technion” din Israel, cu aproximativ 13 mii de studenţi şi 700 de cadre didactice.
Acesta are un buget de doar 9 milioane de dolari (aproximativ 6,7 milioane euro) şi se situează pe un onorabil loc 220. Prin comparaţie, cea mai mare Universitate din ţară, Babes Bolyai din Cluj Napoca are în jur de 53 de mii de studenţi şi peste 1.700 de cadre didactice, şi un buget de 81 de milioane de euro (adică de 12 ori mai mare decât cel al Instititutul de Tehnologie „Technion” din Israel). Ce îi impiedică pe cei de la Cluj Napoca sau pe cei de la Bucureşti, Iaşi sau Timişoara (care sigur au un buget mai mare decât Institutul din Israel) să ajungă măcar în primele 500?
Nu îi interesează acest lucru devreme ce timpul trece şi vine ziua de salariu, devreme ce există suficienţi studenţi în satele prăfuite din România, stepele din Africa sau Asia care să le umple frigiderele sau să le finanţeze o maşină nouă în leasing. Iar dacă ei se pierd pe la alte „celebre” instituţii superioare, din ţari ca Burundi sau Papua Noua Guinee, dă statul bani suficienţi!
Şi oricum, cine are nevoie de statisticile lor, câtă vreme este clar că românul este mai inteligent decât toţi ceilalţi!
