După ce la sfârşitul lunii trecute, pe 27 august, Guvernul a aprobat în şedinţă Proiectul de lege care reglementează exploatarea minereurilor din perimetrul Roşia Montană, aproape în toate marile oraşe mii de oameni au ieşit pe străzi. În Oradea s-a protestat pe 1 august printr-un flash mob iar în Timişoara, tot duminică, în Piaţa Operei s-au strâns aproximativ 500 de contestatari.
La Oradea, cei peste o sută de protestatari s-au strâns la ora 17.00 la statuia lui Mihai Viteazul din Piaţa Unirii.
Aceştia au transmis un mesaj către parlamentarii bihoreni, pe care i-au îndemnat să nu voteze pentru proiectul de lege aprobat de Guvernul Ponta.
Îmbrtăcaţi în tricouri roşii şi verzi, orădenii s-au aliniat încercând să reconstituie forma simbol a luptei împotriva exploatării de la Roşia Montană, frunza colorată în roşu şi verde a campaniei „Salvaţi Roşia Montană!”
Printre cei care au ieşit în stradă s-a numărat ecologista Laura Turdean (una dintre iniţiatoarele protestului) şi Eleonora Mircescu – preşedintele Ecotop Oradea.
Protest cu muzică la Timişoara
Şi timişorenii au ieşit duminica trecută din case, pentru a vorbi despre dorinţa lor ca Roşia Montană să rămână neatinsă. În jur de 500 de persoane, cu pancarte, instrumente musicale, biciclete, căţei şi căpiţe de fân au venit în Piaţa Operei să demonstreze pentru ce li se părea drept.
Nu ştiu dacă prea mulţi dintre ei apucaseră a se informa cu minuţiozitate legat de ce se doreşte a se întâmpla în zona Roşia Montană din partea investitorului străin. Cert este că mai toată lumea prezentă în tradiţionalul loc de protest al timişorenilor a pus două noţiuni în balanţă, şi anume “cianură” şi “aur” şi răspunsul, după tragerea unei linii, a fost: NU!
Un “NU” exprimat în multe feluri: legat de politicieni, de guvern, de cianuri, de posibilitatea de a rămâne fără aur, de indiferenţă faţă de mediu etc. M-a bucurat să văd că generaţia tânără nu e ruptă de suflul revoluţionar de acum 15-20 de ani atunci când am auzit deja tradiţionalul, intratul în hemoglobina noastră “Jos Iliescu!”
Personal, mă bucură că ideea că cineva care încearcă să facă rău naturii poate face ca mii de oameni să iasă în stradă, în mai multe oraşe ale ţării. Nu mi-e foarte în clar ce ar dori cei de la Gold Corporation la Roşia Montană şi cum plănuiesc ei să scape de cianurile pe care ar vrea să le folosească, dar ştiu câte ceva despre alte “strămutări” pe motive de exploatare.
Drama unor oameni precum cei de pe insula Ada Kaleh este încă vie în memoria multora. Marile strămutări au creat drame care niciodată nu au putut fi compensate de gologanii oferiţi spre uitare.
De aceea, deşi unii au insistat pe “aurul ce trebuie să rămână al românilor”, de parcă în momentul formării zăcămintelor s-a pus pecetea de “român şi, neapărat, ortodox” pe ele, m-a bucurat să găsesc şi abordarea unui alt unghi, ca în bannerul cu “Roşia Montană” în patrimoniul UNESCO.
Într-adevăr, “Cine are nevoie de natură când poţi trăi la birou”? Şi da, “Indiferenţa ucide”. Din cei peste 1800 de oameni care îşi anunţaseră pe Facebook prezenţa în Piaţa Operei, au ajuns cei în jur de 500.
Probabil pe principiul, bine statornicit, că, de vrei să ştii ceva, te rezumi la “dă-mi un link”, iar de vrei să te arăţi aproape de o cauză, semnezi o petiţie sau te bifezi ca participant, pe Facebook. Doar acolo.
La protestul din Banat au participat şi copii, unii chiar încă la vârsta la care stăteau doar în braţele părinţilor, şi căţei, fericiţi de mulţime şi de sunetele cu care nu erau foarte obişnuiţi.
Dar cea mai interesantă parte acustică a fost oferită de către mai mulţi dintre muzicienii tineri ai oraşului, care s-au adunat într-un session (sau cântare, cum se mai spune), pe tema Roşiei Montane, care a prins pe toţi cei care mai rămăseseră în piaţă.
De la bucium la trompetă, tobe mici şi claxoane de biţiglă sau flaut nu e un drum prea mare, atunci când muzicieni talentaţi doresc să improvizeze ceva, ritmat şi adecvat temei date. “Roşia Montană nu va dispărea, oamenii de-aici nu vor pleca” – s-a cântat.
Un alt lucru salutar a fost prezenţa presei din Banat. Indiferent de cât s-a vorbit, pe plan naţional, despre “pierdutul” gazetarilor în alte evenimente, în ziua de duminică, în Timişoara colegii au fost la datorie.
Şi în 2 septembrie, luni, un grup, dar mult mai mic, s-a adunat în faţa operei, cu câteva pancarte ce vorbeau despre Roşia Montană. Nu am auzit scandări.
Una peste alta, indiferent de ce se doreşte sau nu să se întâmple acolo, în munţi, apelul tuturor participanţilor la proteste este simplu: lăsaţi satul în pace. Şi ţineţi-vă cianurile pentru voi.
Ramona Băluţescu, Ichim Vasilică
parastas :)) img580.imageshack.us/img580/1338/3uiz.png