În ultima perioadă văd tot mai mulţi jurnalişti care, în loc să-şi facă meseria pentru care sunt plătiţi, au devenit militanţi, ba ai societăţii civile, ba ai câinilor fără stăpân, ba ai Roşiei Montane, ba ai unor partide politice. Nu intenţionez să intru în polemici cu colegii mei, nici pe plan local, nici pe plan naţional. Consider, însă, că este nevoie de o clarificare a acestor aspecte, pentru a-i ajuta pe cei care nu ştiu şi pe cei care nu înţeleg aceste lucruri, nu pornind de la părerile mele, ci de la cele scrise în manuale.
Dincolo de faptul că meseria de jurnalist presupune a avea şi a-ţi exprima opinii şi că jurnaliştii merg şi ei, la fel ca toţi cetăţenii, să voteze, în România, constat cu întristare că mulţi dintre colegii mei nu fac diferenţa între jurnalism şi militantism.
Nu înţeleg că opiniile trebuie exprimate în materiale de opinie şi în spaţii special concepute pentru acest lucru şi că jurnalismul nu este o meserie de opt ore pe zi, ci că, la nivel de comportament (cel puţin), jurnalistul trebuie să rămână jurnalist şi după ce îşi termină ziua de lucru.
Ca să fie şi mai clar, şi să nu creadă cineva că fac paradă cu opinii personale, haideţi să vedem ce spun alţii, cei de la care se presupune că am avea de învăţat. Să-l luăm ca exemplu pe Cezar Ion. În prezent este președintele Asociației Jurnaliștilor din România (AJR), are 16 ani de presă şi este director de producţie editorială la TVR.
„Meseria de jurnalist nu înseamnă să fii militant pentru o cauză, pentru că asta te lansează într-o altă categorie. Poți să fii politician, de exemplu, dar nu jurnalist”
spune președintele AJR.
Dacă Cezar Ion nu vă inspiră încredere, vă mai dau un citat, de această dată din David Randall:
„Dacă vreți să fiți propagandiști, mergeți și lucrați în relații publice, guvern sau politică.
Jurnalistul nu trebuie să datoreze loialitate nimănui; nici vreunui partid politic, nici vreunei surse; nu trebuie să slujească vreunui interes comercial sau necomercial ori vreunei cauze particulare, fie ea cât de vrednică.
Este destul de dificil să practici un jurnalism echilibrat și fără asemenea conflicte de interese”
spune Randall, în lucrarea „Jurnalistul Universal”.
Şi, pentru a fi şi mai clar, vine cu un exemplu grăitor:
„Ziarul Washington Post practică o regulă conform căreia jurnaliștii nu au voie să fie implicați în nicio activitate politică. Aceasta include chiar și marșurile și demostrațiile.
Deci, când câțiva reporteri ai lui Washington Post au fost văzuți la o demonstrație pentru dreptul la avort, li s-a adus la cunoștință că nu li se va permite să scrie nimic legat de problema avorturilor”
(Noua etică profesională – Reguli generale – pagina 125).
În opinia mea, pentru un astfel de comportament nu există scuză şi nici nuanţe. Eşti jurnalist sau eşti militant. Nu poţi fi „un altfel de jurnalist” şi nici nu sunt valabile explicaţii de genul: „eram în afara orelor de serviciu”.
Mie, ca cititor, dacă te văd protestând pentru o cauză (cum spune Randall: „fie ea cât de vrednică”) nu-mi pasă că eşti în timpul orelor de serviciu sau în pauza de ţigară.
Pentru mine e clar: eşti un militant, adică un om care va susţine cu pasiune punctul de vedere al colegilor împreună cu care protestează, în detrimentul meu, care te citesc ca să aflu păreri obiective, logice, raţionale. Orice afirmaţie pe care o vei face ulterior va avea, pentru mine, ca cititor, urme de îndoială.
„Păi, ăsta nu e ăla care îşi rupea hainele de pe el protestând pentru maidanezi, Roşia Montană, sau partidul aflat la guvernare ori în opoziţie?! El nu poate spune în scris decât ce spunea şi cel care conducea protestul”
va spune orice cititor cu capul pe umeri. Atenţie, nu discutăm aici despre adevărul acestei afirmaţii, ci despre modul în care vor vedea cei mai mulţi cititori aceste lucruri.
Culmea nesimțirii sau prostiei este că, după ce că nu sunt în stare să fie jurnaliști, oamenii aceștia îi mai și insultă pe ceilalți colegi, cei care înțeleg să facă diferența între presă și militantism.
Pentru ei, indiferența celorlalți e o crimă (la fel ca pentru „liderii” lor cu pancarte), motiv pentru care fie o dau în patetisme penibile sau naţionalisme de doi lei, fie se revoltă, aruncând cu lături în stânga și în dreapta.
Da, ştiu, Washington Post este într-o altă lume, dar asta nu înseamnă că nu putem fi jurnalişti, în adevăratul sens al cuvântului, aici, în România.
Ichim Vasilică
Problema cu jurnalismul de aici pleacă de la patroni. De fapt, acolo este și diferența. Dacă patronul de ziar X din țara Y plătește jurnalistul pentru A-ȘI FACE TREABA, patronul de ziar Z din România plătește jurnalistul pentru A-I FACE TREABA.
Și aici s-a încheiat totul.
Subscriu la ce a spus BogDan, daca intelegi. De pilda, e ciudat cand patroni de trust de presa platesc reclama unui tabloid pentru a nu mai face presiune penala pe beizadea. Daca iarasi ma intelegi 🙂
Înțeleg și ce a scris BogDan și exemplul dat de tine, Horgos.
Cu două mențiuni. Ceea ce spune Bogdan nu cred că trebuie generalizat. Sunt si situații de acest fel, dar in general jurnalistii nu fac lucrurile in acest mod. Mai degraba cred ca fac lucruri din convingere, incurcand, cum am explicat mai sus, planurile. Eu am lucrat la multe ziare si in cele mai multe nici nu am vazut niciodata fata patronului in redactie. Din câte am observat eu, patronii vor mai degrabă să fie ei și afacerile lor in prim plan decât să interzica ceva. Iar daca un patron interzice ceva, acel ceva va fi publicat in alt ziar, deci, per total, în peisajul multitudinii mijloacelor de informare, este cam dificil sa cenzurezi ceva.
Aia cu reclama am observat-o si eu, ba inca am si intrebat si mi s-a spus ca materiale de acest fel au aparut la ei de mult si vor aparea in continuare, daca va fi cazul. Vom vedea.
Tot pe subiect: azi am vazut pe crisana.ro reclama la DA Rosia Montana, fapt ce te pune intr-o situatie delicata. Nu detaliez ca intelegi.
Dar mai am o intrebare: ce face un super-deonto-journalist cand vede un om pe cale sa se inece? Il fotografiaza din toate partile si pozitiile pentru a-si servi ireprosabi organul de presa? Ori incearca sa-l salveze?
Problema Rosiei Montane e asemanatoare, lasam cancerul mostenire la copii si stranepoti? Ori ajutam oamenii ce traiesc in jurul Apusenilor sa se salveza?
Salut Cristi
Crisana.ro este o publicatie care ofera spatiu pentru reclama, ca toate publicatiile din Romania. Nu apare numele meu niciunde pe acea reclama. Nu are nicio legatura cu mine sau cu jurnalistii de aici. E problema celor de la publicitate. In plus, atata timp cat exista delimitari intre ce scriu jurnalistii si reclama dintr-un ziar, nu vad care este problema. Nu ziarul sustine o cauza, ziarul ofera spatiu contra-cost celor care sustin anumite cauze. E o mare diferenta aici.
Super-deonto-jurnalistul il ajuta sa nu se inece, evident. Cu conditia sa fie doar el acolo. Iar problema nu e asemanatoare deloc. In primul caz nu iei locul ambulantei daca este la fata locului, in al doilea caz exista autoritati si ecologisti care judeca situatia si ofera solutii. Rolul tau in al doilea caz nu este sa tii partea cuiva ci sa prezinti argumentele celor doua parti implicate, pentru ca cititorul tau sa isi poata face o idee corecta despre ce se intampla acolo.
De fapt, modul in care pui tu problema la finalul afirmatiei este cea mai clara dovada ca ti-ai insusit deja punctul de vedere al militantilor, asa ca nu cred ca mai are rost sa discutam pe aceasta tema.
Inafara ca CNA a interzis, in sfarsit, asa zisele reclame pro cianurare de la Rosia Montana observand ca sunt mesaje social agresive si distorsioneaza realitatea, si nu publicitate obisnuita
In rest, ai dreptate, mai vorbim la un pahar de cianura 🙂
Să sperăm că avem organizaţii ecologiste care îşi fac treaba. Dacă ele şi-o fac, atunci nu ne vom intalni la un pahar de cianura. În rest, numai bine şi ţie!