În ajunul Crăciunului, când toată lumea avea prea multă treabă ca să stea cu ochii pe ce face Guvernul, acesta a dat o Ordonanţă de Urgenţă care aduce modificări importante în învăţământul universitar. Cea mai importantă priveşte finanţarea sistemului, acolo unde toate universităţile, indiferent de rezultatele evaluărilor ARACIS, vor fi la mâna ministrului Educaţiei.
Încă din 2012, pe vremea ministrului interimar al Educaţiei, Liviu Marian Pop, Guvernul îşi făcea publică tendinţa discreţionară în modul în care avea să împartă banii adunaţi din taxele şi impozitele românilor pentru universităţile din ţară. În Ordonanţa de Urgenţă nr. 21/2012, se specifica negru pe alb că „pentru anul universitar 2012-2013, cheltuirea fondurilor publice în universităţi se face independent de evaluare şi clasificare”, cu referire directă la ARACIS.
În 2013 a urmat o cascadă de modificări ale Legii Educaţiei, ultimele chiar înainte de Crăciun când Guvernul a dat o nouă lovitură universităţilor serioase în detrimentul celor mici, cele care au emis sute de diplome de master sau doctorat pentru oamenii la costume din guvernele, ministerele şi parlamentul României, din 1989 încoace.
„Decât” cine vreau eu!
Prima modificare importantă se referă la posibilitatea ca ministerul Educaţiei să sancţioneze universităţile care nu respectă legea, nu asigură un standard de calitate necesar sau nu sunt transparente. Articolul 125, prin care ministerul putea
„reduce sau elimina temporar sau definitiv accesul la finanțările din surse publice, la propunerea Consiliului de etică și management universitar”
este abrogat, ceea ce înseamnă că pot primi bani şi universităţile neperformante, cele care nu respectă legea sau cele care nu le permit cetăţenilor de rând, cei care prin taxe şi impozite le bagă banii în buzunare, să se informeze cu privire la ce se întâmplă în instituţie.
Pentru sprijinirea „fabricilor de diplome”, aşa cum au fost numite universităţile mici din ţară care s-au remarcat prin tot felul de scandaluri, Guvernul a modificat articolul 160 şi alineatul 10 din articolul 193 din Legea Educaţiei.
Despre ce este vorba. Orice universitate din România va putea avea acces la fondurile publice pentru masterat şi doctorat indiferent de calitatea cercetării. Până acum, instituţiile de studii superior erau clasificate ca centrate pe educație, pe educație și cercetare științifică sau artistică, şi centrate pe cercetare avansată și educație.
Astfel, conform acestei clasificări, universitățile centrate pe educație puteau finanța din fonduri publice doar programe de licență, cele de nivelul doi și programe de masterat, iar cele avansate și programe de doctorat. Această ierarhizare stimula, într-o mare măsură, calitatea cercetării, fiecare universitate luptând să ajungă la cel mai înalt nivel pentru a dobândi, pe de o parte, faimă şi pe de altă parte, bani.
Potrivit ministrului delegat pentru învăţământ superior, Mihnea Costoiu
„dupa clasificare şi ierarhizare revenim la indicatorii de calitate pe care i-am experimentat din 1998 pana în 2010, asupra cărora nu există niciun fel de dubii, toată lumea a fost de acord cu ei, toate universităţile au primit deja machetele cu privire la aceşti indicatori”.
Cu alte cuvinte, sistemul care a fost aplicat în România timp de un deceniu, imediat după 1989, acela care a adus învăţământul superior românesc pe picior de egalitate cu cel al unor ţări ca Bangladesh sau Sri Lanka, va reveni în actualitate, în detrimentul celui european propus de ARACIS.
Dacă acestui aspect i se mai adaugă şi faptul că granturile doctorale se vor aloca prin decizie a Ministerului Educației, în locul competiției organizate de Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice, aveţi imaginea clară a întregii situaţii. Orice „fabrică de diplome” anonimă va putea organiza doctorate pe bani publici iar acestea se vor aloca după bunul plac al lui Remus Pricopie.
Pensionarii la putere, tinerii la coadă la şomaj!
Nu spune nimeni că universităţile nu au nevoie de cadre didactice cu experienţă dar, în acelaşi timp, instituţiile de studii superioare ajung în pragul falimentului din cauza acestora. Una este să plăteşti salariul unui profesor cu vechime şi alta al unui tânăr cu ambiţie, care abia îşi începe cariera.
Dar cum Guvernul este populat şi cu „dinozauri” şi cu sute de politicieni care îşi datorează cariera (nu cunoştinţelor sau pregătirii) ci unor astfel de oameni, acesta a mai încercat o modificare a legii în acest sens, după ce Curtea Constituţională o respinsese în 2013 pe prima.
„Reîncadrearea în funcția de personal didactic a personalului didactic pensionat se face anual, cu menținerea drepturilor și obligațiilor care decurg din activitatea didactică desfășurată anterior pensionării, cu aprobarea senatului universitar, conform metodologiei prevăzute la alin. (6), cu condiția suspendării pensiei pe durata reîncadrării”.
Cu alte cuvinte, ceea ce a încercat Ecaterina Andronescu în 2012 prin introducerea unui nou alineat (7) în Legea Educaţiei, înceracă acum actualul Guvern, în frunte cu ministrul Remus Pricopie, şi anume păstrarea în sistem a „pensionabililor”.
Evident, toate aceste modificări legislative au fost anunţate, înainte de publicarea lor în Monitorul Oficial, doar printr-un comunicat selectiv şi neclar (nici măcar nu au fost subliniate aspectele cele mai importante), fără ca Guvernul să considere că aceste lucruri ar trebui supuse unei dezbateri publice serioase.
