În ochii lor se citeşte dezamăgirea. Şi nu doar din cauza bolilor de care suferă ci şi din cauza lipsei afecţiunii, acel ceva pe care cei mai mulţi dintre noi l-am simţit la primii paşi făcuţi în viaţă. Mâinile lor caută instinctiv braţele mamelor dar se mulţumesc şi cu cele ale medicilor sau asistentelor de la secţia de pediatrie. Aşa arată, în linii mari, situaţia celor 32 de copii abandonaţi în cele două Spitale din Oradea pe perioada sărbătorilor.
Un vechi proverb chinezesc spune că „există un singur copil frumos în lume, iar el aparţine fiecărei mame”. Frumuseţea pe care o are un copil în ochii unei mame nu are aici doar o conotaţie estetică ci confirmă existenţa unei legături indisolubile care depăşeşte aprioric limitele realităţii.
În lumea modernă în care trăim, pentru unele mame, aceste lucruri nu par a mai însemna prea mult, mai ales atunci când sărăcia, greutăţile de zi cu zi sau nepăsarea le dau târcoale.
„Cazurile de abandon în spital nu sunt de azi sau de ieri şi nu există o evoluţie pozitivă sau negativă a lor. Uneori sunt mai mulţi copii abandonaţi, alteori mai puţini. Avem o medie de 60 pe an cu o creştere semnificativă în preajma sărbătorilor. Acum sunt 24”
povesteşte pediatrul Claudia Cladovan de la Spitalul Municipal „Dr. Gavril Curteanu”, care recunoaşte că nu prea înţelege cum o mamă poate face un astfel de gest.
„Mulţi trăiesc în sărăcie, în frig şi fără mâncare şi îi aduc aici în speranţa că le va fi mai bine. Folosesc tot felul de metode. Pe unul dintre copii, o mamă l-a lăsat jos la parterul spitalului şi apoi a dispărut. O altă mamă, care trăieşte pe stradă, a venit cu un copilaş bolnav pe care l-am internat.
Dar ce vom putea face, să îi dăm drumul înapoi pe stradă după ce se va face bine? Pentru aceste cazuri ne ajută cei de la protecţie socială dar este trist că avem o legislaţie foarte proastă, tolerantă cu părinţii care abuzează copiii pe principiul că oricât de rău le-ar fi, tot în familie o vor duce mai bine”
mai spune dr. Claudia Cladovan.
Te faci pediatru doar dacă simţi ceva pentru aceste suflete
Cei mai mulţi dintre cei care ajung des cu copiii în spital sunt persoane din medii sociale sărace cu care este dificilă relaţionarea.
„Trebuie să înveţi să te înţelegi cu aceşti oameni, să fii emaptic şi deschis. Nici nu cred că este greu pentru că nu sunt prea mulţi medici care să aleagă pediatria. O faci doar dacă simţi ceva pentru această specializare, pentru că ai altele din care se câştigă mult mai bine”
mai spune dr. Cladovan.
Empatia este necesară, nu şi suficientă atunci când vezi că munca ta nu dă roadele pe care le-ai dori.
„Am avut situaţii cu copii care au fost aduşi la noi bolnavi, i-am ajutat să se însănătoşească şi apoi tot la două zile au venit cu ei înapoi. Nu cred că le-au făcut rău, nu erau abuzaţi fizic, dar probabil nu erau hrăniţi aşa cum trebuie şi erau ţinuţi în frig. Ce poţi să îi spui unui astfel de părinte?”
se întreabă retoric, medicul.
Statistici îngrijorătoare
Situaţia este asemănătoare şi la Maternitatea din Oradea. În preajma sărbătorilor au fost abandonaţi în spital opt nou-născuţi dar lor li s-au adăugat alţi 15 care au fost născuţi şi abandonaţi în octombrie şi noiembrie.
„Aici fiecare caz are povestea lui. Unii copii sunt abandonaţi de mame care nu au curaj să meargă acasă cu ei pentru că nu sunt doriţi de familii, alţii sunt lăsaţi doar pentru o perioadă, aşa-numitul abandon temporar, şi apoi vin părinţii după ei.
În luna decembrie am avut opt nou-născuţi abandonaţi iar pe parcursul anului trecut au fost începute 37 de dosare de plasament în regim de urgenţă, 18 micuţi intrând în sistemul de protecţie.
Părăsiţi în spital pe parcursul anului 2013 au fost, în total, 117 nou-născuţi dar cele mai multe cazuri s-au rezolvat pe parcurs, mamele venind după ei. Totuşi, din statisticile noastre, abandonul este în scădere pentru că în anii anteriori aveam 150-170 de cazuri pe an”
a spus asistentul social Adriana Pelle, de la secţia de neonatologie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea.
Ca nişte flori crescute fără lumină
Majoritatea celor care îşi părăsesc în Spital copiii, sunt romi, în general din mediul rural. Situaţia se explică dacă este privită şi din punct de vedere social.
„Imaginaţi-vă că după 1989 rata de mortalitate în România era de peste 30 la o mie de nou-născuţi. Astăzi am ajuns la o rată de nouă la o mie dar tot suntem în urma Europei acolo unde rata de mortalitate este de doar patru nou-născuţi la o mie.
Pentru a ajunge la nivelul colegilor din Occident nu este suficientă pregătirea şi dăruirea noastră ci trebuie rezolvate problemele sociale care îi aduc pe aceşti copii aici”
susţine dr. Claudia Cladovan.
La etajul nouă al Spitalului Municipal curăţenia este la ea acasă. Copiii sunt frumos îmbrăcaţi şi ţinuţi în camere cu două, trei sau mai multe pătuţuri. Unii dorm pe burtă, alţii pe spate iar feţele abia li se zăresc printre gratiile de lemn ale paturilor. Ochii le zâmbesc atunci când o văd pe doctoriţă şi întind mânuţele pentru a fi luaţi în braţe. Nu îi sperie nici bliţul aparatului foto. Din contră, întind mâinile şi spre el.
Deşi nu o spune cu aceste cuvinte, Claudia Cladovan ştie că fiecare copil care este părăsit în spital, se dezvoltă exact ca o floare care nu are suficientă lumină.
„Lipsa de afectivitate are efecte vizibile în dezvoltarea micuţilor. Acest copilaş are un an şi patru luni iar la vârsta asta ar trebui să fie mult mai dezvoltat. Până şi motricitatea este mai lentă din cauza lipsei de afectivitate”
spune doctoriţa ţinând în braţe unul dintre copilaşii care respiră destul de greu, chiar şi atunci când zâmbeşte.
Ce se va întâmpla cu el când se va face bine? Doar mama lui va putea să povestească. Asta, dacă se va mai întoarce în spital, după el.
