Nu poate spune nimeni că actualul primar al Oradiei a dormit pe el în cele două mandate. Oraşul s-a schimbat mult în bine, are o faţă europeană şi poate fi uşor confundat, la o scară mai mică, cu cele din Occident. Şi totuşi, există un domeniu în care municipiul a stagnat sau, şi mai rău, a făcut paşi importanţi înapoi.
În urmă cu ceva timp, un prieten îmi spunea că în afara vieţii de noapte din Oradea, turiştii nu prea au de ce să ne viziteze oraşul. Că o citadelă nu evoluează doar prin asfaltări şi plantări de pomi şi că de ani buni în Oradea, la festivaluri şi alte concerte, nu a mai venit o trupă de muzică importantă. Şi asta în contextul în care Primăria Oradea se laudă mereu cu disciplina fiscală a orădenilor, cu taxele şi impozitele importante colectate de la cetăţeni şi cu prezenţa în topuri importante cum este „Fitch Ratings”.
„Să fie Ilie Bolojan duşmanul culturii?”, se întreba retoric amicul meu, punctând şi formaţia tehnică a edilului orădean dar şi doctrina liberală a acestuia, bazată pe eficienţă economică. Nici doctrina socială, explicată plastic şi sumar, ca daruri pentru cei care întind mâna, nu este una cu care să fie multă lume de acord dar, parcă, nici aşa!
Cert este că la o privire mai atentă, edilului i se poate reproşa că Primăria Oradea a fost condusă ca în vreme de război, cu investiţii masive, nu în armată, ci în infrastructură, şi cu investiţii minime în tot ceea ce presupune cultura. Decedatul proiect al Casei de Cultură a Muncipiului, un proiect care îşi propunea să distreze poporul şi adolescenţii, a sfârşit tragic, deşi fostul director (dat afară, doar Ilie Bolojan ştie de ce) a urmărit linia eficientizării trasată de edil şi chiar a reuşit, într-o anumită măsură, să facă lucruri interesante cu bani puţini.
Asta nu a însemnat nici pe departe că Toamna Orădeană a fost un succes atâta timp cât concertele din spaţiul public (nu mă refer la cele din interiorul Casei de Cultură, unde a fost targetat un public de alt calibru) au fost axate pe trupe „ieftine” pentru adolescenţi şi pe muzică populară. Chiar actorul Richard Balint de la Teatrul Regina Maria din Oradea susţinea anul trecut: „Haggard cântă la Zalău… La Oradea cântă Iris, Voltaj, Directia 5… îmi bag organul de emisie-recepţie în oraşul ăsta de pocăiţi!” şi nu era departe de părerea generală a orădenilor care merg la aceste evenimente.
Aproape toate proiectele culturale ale municipiului sunt axate undeva, în viitor. Ilie Bolojan spunea într-o conferinţă de presă că nu poţi chema turişti să viziteze clădiri cu faţade în paragină sau o cetate care stă să se dărâme. Repararea faţadelor merge greu sau bate pasul pe loc iar cetatea este prinsă într-un proiect care pare că nu se mai finalizează.
Muzeul, „ucidere din culpă”!
Din aceeaşi categorie face parte şi mutarea Muzeului Ţării Crişurilor pe care Ilie Bolojan insistă să îl mute în Cetatea Oradea, deşi nu este spaţiu suficient iar specialiştii văd în acest demers o „ucidere din culpă” a unui obiectiv care ar putea da Oradiei o identitate aparte. La mijloc este, evident, tot „eficientizarea” de factură liberală.
Actualul primar trebuie să înţeleagă că în orice oraş normal există obiective culturale care trebuie finanţate din banii obţinuţi de la ceilalţi actori locali care produc mult mai mult decât consumă. Şi că o politică bună a instituţiilor culturale poate reduce cheltuielile lor, dar nu le poate face, aproape niciodată, profitabile. Judecând doar pe schema eficientizării, ar trebui toate închise, dar costurile legate de identitatea unui oraş, a unei comunităţi, ar fi enorme.
Fundaţiile şi asociaţiile ecologice au găsit aproape mereu în primar, mai degrabă un inamic decât un partener. Este drept că unele dintre ele nu sunt atât de serioase pe cât şi-ar dori comunitatea, dar asta nu înseamnă că trebuie lăsate toate pe dinafară. Ecotopul, spre exemplu, a rămas de curând fără sediu deşi a avut şi are în desfăşurare multe proiecte importante, iar municipalităţii nu pare că îi pasă prea mult de situaţia fundaţiei.
Sunt mulţi artişti cum sunt cei de la Rock Filarmonica Oradea, care au reuşit să pună pe muzică, printr-un proiect ingenios, sonetele lui Shakespeare, lăsaţi şi ei de izbelişte. Florian Chelu, spre exemplu, îmi spunea luna trecută, că în proiectele lui nu a fost ajutat deloc sau aproape deloc de Primărie şi că aproape toate lansările şi concertele lor au fost organizate cu bani adunaţi de la particulari. Asta în condiţiile în care creaţiile lor se cântă la Bucureşti la diferite ambasade sau la evenimente de înaltă ţinută.
Clubul Fotografic Nufărul şi Asociaţia Euro Foto Art, devenite un fel de Mecca pentru fotografii din toată lumea, care aleg să facă vernisaje la Oradea şi nu la Bucureşti, Cluj sau Timişoara, sunt şi ele ignorate complet de municipalitate. Pe vremea viceprimăriţei Biro Rozalia mai ajungeau şi la ei anumite fonduri, măcar pentru tipărirea unor cataloage, dar de câţiva ani, nu mai primesc niciun ban.
Olimpiade cu „chetă” de la profesori
În afară de Filarmonica de Stat, care de altfel este finanţată de Consiliul Judeţean Bihor, toate proiectele culturale care implică muzică simfonică sunt lăsate de izbelişte. Artistul Turzo Zoltan sau Olah Gabriela organizează concerte de cameră în biserici sau la Partium, fără a fi sprijiniţi în niciun fel de municipalitate.
Scriitorii sau caricaturiştii cum sunt Ovi Pascu sau Viorel Chiricuţă, sunt nevoiţi să meargă cu jalba-n proţap pe la sponsori pentru a publica un almanah care va aduna munca lor de câteva decenii. Nici pentru ei nu sunt bani.
În şcolile din Oradea este urmărită tot linia eficientizării. Sunt comasate instituţii şcolare şi se încearcă o apropiere de mediul economic prin burse date de firme pentru elevii de la profesională. Un lucru bun, dar municipalitatea nu susţine deloc, sau aproape deloc, concursurile care se organizează în aceste şcoli.
În martie a fost Olimpiadă regională la Liceul de Arte iar la Gojdu s-a desfăşurat concursul „Grigore Moisil”, o competiţie de pregătire pentru olimpici, între faza judeţeană şi cea naţională, pe disciplinele matematică şi informatică. Profesorii au fost nevoiţi să „cerşească” pe la firme bani pentru a susţine aceste competiţii, ba mai mult, şi profesorii de muzică de la Liceul de Arte şi cei de matematică de la Gojdu, au pus bani din buzunarele lor pentru a organiza aceste concursuri. Primăria doar le taie din clase, nu se oboseşte să ajute aceste şcoli şi aceşti copii care reprezintă viitorul Oradiei.
Nimeni nu spune că aceste lucruri sunt mai importante decât asfaltările, renovările, plantările sau contractarea de firme în Parcul Industrial, dar nu sunt nici pe departe atât de costisitoare. Pentru a avea un concert serios de Revelion, sau a aduce nişte trupe internaţionale, de calibru, la Toamna Orădeană, pentru a ajuta şcolile, fundaţiile sau a sprijini oamenii de cultură care se implică în proiecte pentru comunitate nu ar fi nevoie de fonduri impresionante, de eforturi bugetare mari.
Ar trebui doar mai multă implicare şi o viziune lărgită a actualului edil. Reforma unei comunităţi nu ţine doar de străzi noi, de parcări moderne şi coridoare verzi. Ea ţine şi de înflorirea artelor, a literaturii, a muzicii sau a istoriei. Ţine şi de cultura cetăţeanului pentru că el trebuie să simtă că banii pe care îi dă sub formă de taxe şi impozite îi conferă o anumită identitate, una prin care concurează cu alte culturi la nivel naţional sau internaţional.
nici cum nu sunteti multumiti! Mentalitatea asta trage in jos tara. Noi am vrea sa avem de toate si sa traim roz! Hello, wake up! Nu le putem avea pe toate. Pt a se face, trebuie stransi bani! daca se strang bani, iar e problema ca heeii, de ce trebuie sa dam din banii nostri. mai terminati odata cu tampeniile astea!
Un articol obiectiv. Felicitari.Pt. Miha: Nu este foarte clar ce vrei sa spui.
Adevarat graiesti, eu nu-l mai pot suporta de nici un fel incepanad cu pavajele, cu pasajul vulturl negru, artezienele lui , profanarea morminteleor in beneficiul constructiilor , setea asta de nou si sclipicios,tot ma deranjeaza la el si aliatii lui, pacat mare pacat ca are asa influenta asupra cetatenilor si cred in el pt niste beneficii trecatoare….