În luna septembrie s-a dat startul la Crosul Companiilor, organizat de Runners Club în 4 oraşe din ţară: Cluj-Napoca, Târgu Mureș, Oradea și Brașov. În Oradea, întrecerea se va desfăşura pe 12 octombrie, de la ora 10:00, în Parcul Brătianu.
Cea de-a III-a ediţie a Crosului Companiilor este o competiţie sportivă cu specific organizaţional, în acelaşi timp fiind şi un eveniment social deosebit, dedicat exclusiv angajaţilor companiilor. Aceştia se vor întrece în alergare, în probele individual şi pe echipă, pe un circuit creat in parcul Brătianu. Startul se va da la orele 10:00 cu proba individuală, urmată de proba pe echipe și de festivitatea de premiere.
Alergătorii vor parcurge traseul de 5 ori, iar distanţa totală va fi de aproximativ 5 km.
„Atunci când am creat acest eveniment, am avut în vedere obiectivul de a promova sportul şi valorile sportului între angajaţii companiilor, considerând că practicarea alergării reprezintă o alternativă sănătoasă, pentru a echilibra stilul de viata sedentar al muncii de birou. Mai mult, Crosul Companiilor este gândit ca un spectacol al alergării, menit a oferi participanţilor şi publicului o experientă complexă de sport şi relaxare”
susţine Horaţiu Morar, fondator al Asociaţiei Runners Club.
Crosul Companiilor promovează un mod de viaţă sănătos prin practicarea alergării, având şi valenţe educative, care ţin de trăsăturile unui angajat model. Astfel, crosul devine un cadru optim pentru manifestarea şi promovarea unor valori precum responsabilitate, afirmare, spirit de echipă, corectitudine, fiind o punte de legătură şi comunicare între participanţi cu interese similare.
Oradea Press susţine mişcarea
Revista Bulevard oferă un premiu special celei mai creative echipe care alearga la Crosul Companiilor. Asadar un premiu special oferit unei companii care promoveaza spiritul de echipa, fair play-ul si competivitatea.
Partenerii evenimentului sunt: Primăria Municipiului Oradea, Powerade, World Fitnes & Bodybuilding, Adrenalin Park, Lotus Center, Ursus, Respect Bigtime si Elfst. Evenimentul este promovat de: Kiss FM, Digi 24, Știri de sport, Sport viral, Ora de Știri, Revista Bulevard, Bunădimineața.ro, Oradea Press, Crișana, Insport.ro, Zile şi Nopţi şi ebihoreanul.ro.
Angajaţii companiilor din toate ariile de activitate sunt aşteptaţi la start! Asociatia Runners Club este o organizaţie non-profit din Cluj-Napoca, al cărei obiectiv declarat este promovarea alergării ca sport de masă în rândul unor categorii tot mai largi de public din Transilvania, considerând alergarea drept o activitate esenţială pentru menţinerea sănătăţii fizice şi psihice.
Printre evenimentele organizate de Runners Club în scopul promovării menţinerii sănătăţii prin alergare se numără: Maratonul Internaţional Cluj-Napoca, Crosul Companiilor, Crosul Familiei etc.