Munții Poiana Ruscă au o peșteră ca o cutie de rezonanță. Probabil se poate spune că toate peșterile sunt așa. Desigur, și toate lujerele au un fluier în ele, și din toate buturugile de păr s-ar putea face viori. Dar, ca în viața mare, a oamenilor, și în lumea lemnului, a peșterilor sau a muzicii, marile întâlniri sunt providențiale. Pentru că în această peșteră, de la Românești, muzica urcă într-un mod aparte, an de an, de, iată, trei decenii.
Acum, duminică, 26 octombrie, va avea loc „concertul de peșteră” cu numărul 30, grație medicului Constantin Lupu, din Timișoara, ce a gândit „alcătuirea” aceasta, și grație și unei armate de oameni, ce au pus umărul, an de an, ca povestea unei minți visăcioase, de început, să ajungă visul, și apoi fapta, a tot mai mulți, spre bucuria unui loc, a unui oraș, a unui județ, a unui continent imaginar format din oameni ce au ca spațiu congruent dragostea de muzică, de munte, de peșteri, de frumos și bun.
Treaba asta, cu peșterile, nu a fost mereu așa cum o știm acum. Nu mereu oamenii au știut că acolo „cresc” (și nici măcar n-ar trebui să pun verbul în ghilimele pentru că acolo cu adevărat se întâmplă o creștere) frumuseți aparte. Oamenii se fereau de întuneric, de taine, de lucruri neștiute, de sunetele și oasele pe care cei mai aventuroși le găsiseră în peșteri. De… „Necuratul”, chiar – uitând că necurățenia, dacă există, nu are nevoie de văgăuni mai bune decât sufletele noastre…
Și așa era, culmea, și în Banat, acum 30 de ani și chiar și mai încoace, când psihiatrul Lupu, om chitit să descopere tainele bolilor minții proaspete, de copil, a vrut să existe și aceste „stări Românești” – muzică la pachet cu peșteră. În fapt, voia să ofere ceva mai deosebit pentru Speosport, o prestigioasă întâlnire speologică. Și așa s-a născut concertul. Care are și faima de a meni vremea bună – din 30 de ani, o singură dată a fost ploaie, în ziua de concert, în ultima duminică din luna octombrie a anului, așa cum e, tradițional, făcut să se întâmple totul. Și pentru că liliecii de aici sunt mai puțin deranjați, așa.
M-am întâlnit cu doctorul Constantin Lupu la Filarmonica Banatul, acum câteva zile, pentru a povesti despre anii trecuți ai frumoasei povești. Și nu întâmplător, pentru că aici, la intrare, este o expoziție cu afișe din diverși ani, cu fotografii, cu obiecte legate de cele trei decenii și de speologie. Ca orice om care își are și istoria sa personală împletită cu istoria lucrului asupra căruia s-a făcut o retrospectivă, am căutat mai întâi afișe ale anilor când am fost și eu la concert, la Românești, și am găsit cu bucurie numele lui Tateo Nakajima, dirijorul canadian de origine japoneză care a activat câțiva ani și în Timișoara și care mi-a devenit prieten bun.
Aflu și că Emil Racoviță, adică însăși speologia, cum am putea spune, a locuit la Timișoara între 1940 și 1945, și a lucrat la decanatul Facultății de Științe, adică în cabinetul de acum al primarului – cum zice mediul Lupu. În expoziție există și o fotografie deosebită, a lui Racoviță pe treptele Filarmonicii, la un pas de noi, la împlinirea a 75 de ani, înconjurat de cunoscuți și colaboratori, printre alții fiind aici și preotul greco-catolic Alexandru Borza, naturalistul. Doctorul spune și că Racoviță este cel mai mare savant român care a locuit în Timișoara. Interesant – nu m-am gândit niciodată la asta, așa, cu „cei mai mari”.
În fiecare an din aceștia 30 de existență a concertului de la Românești s-a scos și o carte poștală dedicată evenimentului. Și nu vreți să știți la ce scoruri au ajuns primele care s-au scos… Și tot din frumoasa colecție a doctorului Lupu, alături de fotografii și cărți poștale, găsim și un vas neolitic restaurat, găsit tot în solul Banatului.
Din poveștile anilor trecuți, aflu că legendele sătenilor din zonă, legate de diverse categorii de bau-bau și alimentate de un misticism chiar ceva mai negru decât al creștinismului i-au făcut pe oameni să aibă o oarecare temere de peștera pe care „ciudații” timișoreni voiau s-o folosească drept scenă pentru concert. Și altfel s-a ajuns ca doctorul Lupu să îl contacteze pe preotul ortodox de acolo, și, după o discuție, văzând că a dat, totuși, de un om descebăluit la minte, lucrurile s-au mai așezat, preotul însuși venind la concert și arătându-le sătenilor că nu e vreun „bai” pe-acolo. Ba chiar s-a ajuns, în ani, ca sătenii, care apreciau, desigur, și o sursă nouă de venit, să-l întrebe pe doctor, la venirea în zonă pentru pregătiri, dacă „mai bagă Moțardu’ ăla de anul trecut, că o fost fain”.
În 1987 a apărut în ecuație și un colonel de securitate care l-a luat de reverul gusturilor pe doctorul Lupu, cum că „dar de ce s-au cântat în peșteră colinde” – pentru că, în afară de muzică simfonică, aici, la Românești, s-a mai auzit și rock, și colinde, și nu numai. La care omul nostru i-a răspuns că și la radio se dau colinde din alte țări deci nu vede care e buba dacă se cântă acolo și colinde românești. Și ele s-au mai auzit și în 1989, aici.
La conferința de presă ținută în aceeași zi a participat și Ioan Coriolan Gârboni, managerul general al Filarmonicii Banatul, cel care a făcut ca muzica simfonică să fie o permanență în Românești, la peșteră, și datorită căruia lucrurile curg într-o bună organizare, an de an, deși povestea a ajuns la nivelul unui mic Festival Enescu.
Sunt zeci de instrumentiști ce trebuie să ajungă sus în munte, cu tot cu instrumente (și oamenii aceștia nu cântă la solz sau la frunză), sunt drumuri de îngrijit (chiar îl auzeam zilele trecute pe manager coordonând activitatea… tractoarelor din zonă), sunt 1.8 de kilometri de cabluri de tras, sunt probabil vreo 3.000 de oameni care trebuie gestionați.
Aici, ajutorul neprețuit vine și din partea echipei de speologi de la Speotimiș, care, cu o săptămână înainte de concert deja sunt la locul faptei și rezolvă cele ce sunt de pus în matcă pentru ca totul să fie bine.
Anul acesta vor avea loc două concerte (identice, gratuite – ca de obicei) iar cei care urcă (din Românești, da?) vor primi tichete pentru concertul pe care îl preferă, astfel încât toată lumea să poată ajunge la muzică. Vizitarea peșterii se va face după concerte. Ascultăm Grieg, Șostakovici, Puccini, Mendelssohn Bartholdy, Schubert și Mozart și avem patru dirijori, Raymond Janssen din Olanda, Peter Oschanitzky, Radu Popa și Gheorghe Costin, și trei soliști – sopranele Alina Todea și Bianca Mihăilescu și tenorul Mircea Șonea. Cele două concerte încep la orele 12.00 și 14.00 și între ele se vor face proiecții cu imagini din peșteri. De asemenea, va putea fi cumpărată și cartea doctorului Constantin Lupu, „Speologie și muzică în Peștera Românești”. Ne vedem la peșteră. Duducile noi – fără tocuri și swarovski-uri, că e peșteră și nu vrem să speriem liliecii și mai mult, da?
