30% din numărul de ingineri care lucrează în Parcurile Industriale din Oradea au fost formaţi la Universitatea de aici. Firmele spun că ar recruta doar specialişti locali dacă instituţia de învăţământ superior i-ar produce, în timp ce universitarii susţin că nu pot acredita peste noapte specializări care să ţină pasul cu specificul fiecărei firme noi. Cert este că variaţiile şi mutaţiile care se produc în economia locală sunt mult prea dinamice pentru capacitatea de adaptarea a oricărei instituţii.
Primarul Ilie Bolojan cerea, la festivitatea de deschidere a anului universitar, în faţa unei săli care gemea de profesori, părinţi şi studenţi, ca Universitatea să se adapteze mediului economic local pentru că altfel dezvoltarea judeţului şi a oraşului va întârzia, cu atât mai mult cu cât sunt încă multe etape de recuperat în competiţia cu oraşele importante din vestul ţării.
Privită în ansamblu ca o cerinţă de bun simţ, punerea ei în practică necesită multă implicare, mai ales că există o sumedenie de elemente care nici măcar nu depind de factorii locali.
Companiile ar angaja exclusiv absolvenţi de la Universitatea din Oradea
Principala resursă şi singura care poate asigura succesul companiilor din Parcurile Industriale pe termen lung este resursa umană. Firmele îşi doresc aşadar să găsească în Oradea oameni pregătiţi. Chiar îi şi caută la Universitatea din Oradea. Firma Plexus, spre exemplu, a dezvoltat programe de practică de trei săptămâni în domenii precum tehnic, calitate, IT, resurse umane, financiare, oferă burse anuale pentru studenţii din anii II şi III de la facultăţile de Electronică, Automatizări, Tehnologia Informaţiei, plus proiecte de redactare a lucrărilor de licență.
„Dacă ar putea, companiile ar angaja exclusiv absolvenţi de la Universitatea din Oradea. În ultimii ani s-au creat în parcul industrial 2.500 de locuri de muncă noi. Conform contractelor semnate, se vor mai genera 2.500 de locuri de muncă noi, până în 2018. Toate companiile au dezvoltat deja parteneriate cu Universitatea. Acestea au strategii pe termen scurt, mediu şi lung în ceea ce priveşte forţa de muncă necesară. Universitatea ar trebuie doar să preia aceste informatii şi să le transpună în planul de şcolarizare”
susţine managerul parcurilor industriuale din Oradea, Delia Ungur.
Un exemplu concret în ceea ce priveşte lipsa de corelare este cel al electroniştilor.
„Dacă avem cel putin trei mari angajatori în industria electronicelor, probabil că un număr de 20-30 de locuri pe an în acest domeniu, subvenţionate de Minister, nu e de ajuns”
spune aceeaşi Delia Ungur care nu uită să amintească şi de exemplele pozitive:
„Firma Plexus a organizat laboratoare tehnice în interiorul universităţii. Pornind de la curricula de la Electronică şi Telecomunicaţii, şi având discuţii cu profesorii din cadrul departamentului respectiv, Facultatea de Inginerie Electrică, s-au organizat în cadrul firmei, laboratoare care au acoperit două mari subiecte de interes actual: imagistica optică şi măsurarea componentelor electronice. Aceasta ar trebui să fie o practică constantă şi o colaborare permanentă între angajatori şi cadrelele universitare”.
La un număr de aproximativ 20.000 de studenţi, cât au cele 15 facultăţi, aceste exemple sunt însă, mai degrabă, excepţii.
Le predăm noţiunile de bază, de restul trebuie să se ocupe companiile
Păreri asemănătoare are şi rectorul Universităţii din Oradea, Constantin Bungău care susţine că, de la ce se doreşte a se face, la ce se poate practic face, este o distanţă mare şi că voinţa nu este suficientă.
„Să luăm spre exemplu curricula. Ea pregăteşte studentul pe o structură de bază stabilită la nivel naţional pe acea disciplină.
Pe plan local, ea nu poate fi modificată decât cu 10%. Disciplinele au în componenţă mai multe capitole iar unul dintre ele, să spunem, poate fi dedicat unei tehnici anume care se cere pe plan local. Dar aici intervin variaţii foarte mari. Un tehnician de calitate la Plastor nu face acelaşi lucru ca unul de la Celestica sau Faist Mekatronic.
Noi le predăm noţiunile de bază, iar de restul este normal să se ocupe companiile. Acest lucru se şi realizează de fapt, prin intermediul practicii unde studenţii iau contact cu metodele specifice din anumite firme. Cei din afara mediului academic trebuie însă să înţeleagă că Universitatea nu e ca o maşină. Ajungi cu ea acasă, îi opreşti motorul şi a doua zi o porneşti din nou. Dacă vrei să acreditezi o specializare ai nevoie de conferenţiari, de specialişti, de logistică şi de câţiva ani buni. Toate acestea nu se pot face peste noapte.
Avem nevoie de moaşe la medicină, acreditez o astfel de specializare şi cu primele 2-3 promoţii de câte 30 de absolvenţi, am umplut Bihorul, Aradul, etc. Şi, apoi, ce fac cu specializarea şi cu absolvenţii care ajung şomeri”
s-a întrebat retoric Constantin Bungău.
Universitatea trebuie să colaboreze cu companiile
De pe cele două laturi ale baricadei, universitate şi mediu economic local, soluţiile se văd diferit dar au şi puncte în care se întâlnesc.
„Această problemă nu e specifica Universităţii din Oradea, e valabilă la nivel de ţară şi pentru toate formele de învăţământ (spre exemplu, în învăţământul preuniversitar elevii au manuale mai vechi de 20 de ani). Schimbarea curriculei este dificilă, dar, pe termen scurt se pot găsi variante informale care să rezolve această problemă. Cred că discrepanţa dintre ce pregătesc instituţiile de stat superior şi ce se cere pe piaţa muncii s-ar putea rezolva, în parte, prin mai multe măsuri.
Conducerea universităţii trebuie să restructureze instituţia, chiar dacă asta înseamnă renunţarea la specializări care nu mai sunt cerute pe piaţa forţei de muncă. Trebuie să se înţeleagă că indicatorul de performanţă nu e cifra de şcolarizare, ci numărul de absolvenţi care îşi găsesc un loc de muncă. Universitatea trebuie să colaboreze cu companiile. Colaborarea nu trebuie să se limiteze la donaţii, constând în dotări de laboratoare, universitatea trebuie să îşi deschidă porţile, să invite specialişti, care să se implice în actul academic prin susţinerea de cursuri (o rezolvare informală a problemei curricculei depăşite).
Profesorii universitari trebuie să fie apropiaţi de companii şi să le cunoască procesele de producţie şi utilajele sau echipamentele pe care le folosesc. O altă idee care cred că ar duce la o apropiere de mediul economic local este înfiinţarea unui centru pentru practica şi orientarea profesională a studenţilor, cadrul în care companiile să se intalneasca cu studenţii”
a spus Delia Ungur care a mai adăugat că lucrurile importante ar trebui începute de la nivel naţional
„pornind de la reforma sistemului de învăţămant, facilitarea unui cadru legislativ care să reglementeze mai bine practica, ucenicia, stagiatura, până la implementarea unor mecanisme concrete care să sprijine apropierea mediului academic de cel privat.
Cele două ar trebui să se întrepătrundă, iar a găsi un director general sau o persoană cu o altă funcţie din privat, în şedinţele şi întâlnirile consiliului director al unei universităţi, ar trebui să fie un lucru firesc”.
Pentru asta este însă nevoie de o viziune mai largă care să depăşească porţile Universităţii şi gazonul verde din faţa companiilor.
Încercăm să echilibrăm situaţia!
Şi rectorul Constantin Bungău susţine că are soluţii pentru adaptarea instituţiei la mediul economic, doar că acestea necesită timp.
„Ştim că există oscilaţii cu privire la specializările necesare în mediul economic local pentru că firmele vin şi pleacă, dar trebuie să înţelegem că Universitatea nu produce doar ce e nevoie acum, ci are o prognoză, este adevărat, cu un anumit grad de risc. Nu pot să acreditez peste noapte o specializare care se cere acum pe piaţa muncii dar pot să fiu prevăzător şi să păstrez o specializare mică, cu 15 absolvenţi, pe care să o extind dacă apare ceva.
Ca măsuri concrete de adaptare a Universităţii la piaţa muncii avem în vedere un dialog continuu cu companiile, angrenarea specialiştilor în proiectele facultăţii, specialişti care să le predea şi studenţilor, lucrări de diplomă în cotutelă cu specialiştii din uzine, colaborarea comună pe proiecte de cercetare prin crearea de echipe mixte. Avem şi noi o pârghie de a oferi mediului economic local ceea ce cere, chiar dacă există o presiune din partea studenţilor pe specializări „la modă”.
Ştim unde piaţa economică are nevoie de oameni şi le dăm acelor specializări mai multe locuri bugetate. Spre exemplu, dau 20 de locuri bugetate la robotică unde nu există o cerere mare din partea studenţilor dar există una din partea mediului economic şi 20 la economie, unde există o cerere de 200 de locuri din partea studenţilor. În felul acesta, încercăm să echilibrăm situaţia.
Pe lângă acest lucru, companiile se întâlnesc cu studenţii. Nu într-un centru special, dar îi găsesc la facultăţile la care învaţă. Sunt mulţi specialişti din mediul privat care vin la cursuri şi le prezintă studenţilor companii importante iar cei mai buni sunt angajaţi part-time prin intership. Îi ţin şi îi şi învaţă, iar după finalizarea studiilor, cei mai buni rămân acolo. Este adevărat însă că, din 20.000 de studeţi, cei mai mulţi care fac asta sunt cei de la inginerie. Mai fac cei de la medicină, farmacie, ştiinţe economice (parteneriate la bănci). Firmele nu îi iau însă pe toţi, ci pe cei mai buni”
a explicat Constantin Bungău.
Mediul economic local, prea slab pentru a absorbi toţi absolvenţii!
Rectorul a refuzat să dea un răspuns tranşant cu privire la reperul după care se ghidează Universitatea în pregătirea studenţilor.
„De la începutul anului am implementat un sistem informatizat prin care înregistrăm în cât timp îşi găsesc studenţii un loc de muncă după terminarea studiilor.
Procent mare de angajare avem pe medicină, mic pe ştiinţe juridice, psihologie, economie. Este important atât numărul de studenţi care îşi găsesc un loc de muncă cât şi cifra de şcolarizare. Există universităţi cu 500 de studenţi, cum sunt cele militare, în care toţi se angajează la final, dar sunt instituţii de care nu a auzit nimeni.
Nu putem noi controla piaţa muncii. Suntem, la urma urmei, furnizori de servicii. Deocamdată, cred că mediul economic local este mai slab şi nu poate absorbi toţi cei aproximativ 2.300 de absolvenţi câţi termină anual la facultăţile noastre. Conform datelor pe care le avem, în primul an, 55% dintre absolvenţi îşi găsesc loc de muncă. Nu toţi însă în Bihor”
susţine Constantin Bungău.
Dincolo de vorbe şi de planuri, se poate lesne observa că Universitatea din Oradea a făcut puţine în ultimul timp în acest domeniu. Reforma şi măsurile clare de eficientizare întârzie să apară şi este foarte greu de crezut că se va mai întâmpla ceva, în condiţiile în care se apropie alegerile pentru noua echipă de conducere. Compromisuri se vor face în mod cert, pe spatele instituţiei (un nou împrumut bancar, spre exemplu) şi nu al profesorilor sau al structurilor de conducere. În acest context, adaptarea instituţiei la mediul economic local, atât cât se poate face, nu poate fi, nici în glumă, o prioritate.
Iar lucrul acesta se va traduce printr-o dezvoltare lentă a oraşului în ansamblu şi printr-un nivel de trai mai scăzut decât în oraşele în care cererea mediului economic este armonizată cu oferta instituţiilor şcolare.
