Dacă privim cu atenţie programele manualelor din care învaţă copiii noştri sau încercăm să facem o evaluare a scriitorilor români de certă valoare vom observa imediat că cei mai mulţi dintre ei se concentrează înainte sau în perioada interbelică. În deşertul nisipos al comunismului abia dacă au prins rădăcini câteva flori, dar acest deşert a filtrat nu doar literatura de calitate din cele patru decenii ci şi pe cea de dinanite de Al Doilea Război Mondial, mulţi scriitori, precum Ion Pena, rămânând până astăzi nişte anonimi.
Dacă ar fi trăit în timpurile noastre, timpuri în care critica de calitate nu este doar permisă ci încurajată ca parte esenţială a funcţionării democratice, Ion Pena ar fi avut un succes garantat. Ghinionul a făcut însă ca perioada de glorie în care şi-a manifestat talentul literar să nu fie atât de favorabilă unor astfel de manifestări şi, mai ales, să fie urmată de cea a „ciumei roşii” în care ideologia cenzura tot ce nu corespundea liniei partidului.
Aşa se face că un scriitor care ar fi putut fi astăzi în manualele din care învaţă copiii noştri, este astăzi aproape necunoscut.
Un destin tragic
Născut în 25 august 1911 în comuna Belitori, azi Troianul, Teleorman, Ion Pena a scris și s-a impus într-o perioadă tulbure a istoriei, urmată de epoca devastatoare a regimului comunist, care a dus la scoaterea sa în afara circuitului public prin includerea de către ciracii cenzurii în „fondul special interziși – (S)”, între 1945 și 1989. Viața lui s-a desfǎșurat sub zodia tragicului, ca să nu spun a blestemului. Ca prim născut, a avut parte de un destin frânt la doar 33 de ani, fiind al cincelea copil, din cei șapte, pe care părinții l-au pierdut in timpul vieții.
Trebuind să-si onoreze funcția de perceptor, nu tocmai populară, Ion Pena a fost scriitor cu normă redusă, scria printre picături. Mai mult, fiind iubitor de oameni, s-a implicat și în activitatea de culturalizare a sătenilor în Banat, la Sichevița și in Domnești, județul Mușcel, actualmente Argeș. In puținul timp rămas Ion Pena a scris, totusi, câteva sute de poezii si epigrame.
Ca și cum părinţii nu ar fi suferit destul, prietenia sa cu Gheorghe Șuța, liderul Partidului Național Țărănesc din Domnești, unchiul Elisabetei Rizea din Nucșoara, participantă activă la „Rezistența anticomunistǎ din Munții Făgăraș – Haiducii Muscelului”, și apartenența sa țărănistǎ aveau să-i condamne familia la supravegherea miliției și securității după război, până prin anii ’70.
În studiul său despre Ion Pena, cunoscutul publicist și istoric literar, Stan V. Cristea, membru al Uniunii Scriitorilor, consemnează că „surprinzător, prin 1943 – 1944, acesta pare că evolua spre un nou fel de poezie, ii întrezărim – incredibil, cumva – pe Nichita Stănescu și Marin Sorescu”.
Este important de spus că Pena a scris și prozǎ. Astfel, astăzi, noi putem să judecăm firul epic din proza utopică „Moneda fantazienilor”, scrisă în Banat între 1937 – 1938, în care merge cu anticipația până în 1 ianuarie 2000. În povestire, previziunile autorului au mari analogii cu colectivizarea și cooperativizarea, Ion Pena dovedindu-se un bun analist social de anticipație.
Prozatorul și publicistul Constantin Stan (1951 – 2011) îl compară cu George Orwell, autorul faimosului roman „Ferma animalelor” iar profesorul, ziaristul și prozatorul Victor Marin Basarab afirma tot în 2001 în cartea pe care începuse s-o scrie despre Pena: „Moneda fantazienilor” ar trebui pusǎ în circulație și așezatǎ într-o exactǎ comparație cu proza urmuzianǎ, într-o corectǎ înțelegere a vizionarismului sud-est european și, de ce nu, la baza teatrului absurdului ionescian”.
Anti-bolşevic şi apărător al latinilor
De tânăr, Ion C Pena și-a creat multe adversități publicând în Revista „SO4H2” texte prin care se delimita de „exclusivismul rasei și culturii germane”, în care-l combate pe Oswald Spengler, filosof idealist, reprezentant al antiintelectualismului și istoric german, un critic fervent al latinității.
Dialogurile sale epigramistice merg până la caricaturizarea celor mai înalte vârfuri ale societății literare sau politice: A. C. Cuza, Ion Pillat, Radu D. Rosetti, Al. O. Teodoreanu, Nicolae Iorga, N. Crevedia, Octav Dessila, Al. Macedonschi, Aurel Chirescu, Emanoil Bucuța, Gr. Trancu-Iași, Al. T. Stamatiad, Ion Minulescu, M. Ar. Dan, Tudor Măinescu, A. C. Calotescu-Neicu, Al. Cazaban, Tudor Arghezi, Mircea Pavelescu, I.Gr.Periețeanu, Ion Vinea, Iancu Brezeanu, Damian Stănoiu, N. Davidescu, Florin Iordăchescu, Victor Eftimiu, G. Topârceanu, Miguel de Cervantes Saavedra, G. Bogdan Duică, Cincinat Pavelescu, Ponțiu Pilat, Socrate, Hamlet și alții.
În 1939, deja, Ion Pena publica poezii în controversata revistă „Prepoem”, care după septembrie 1940 este considerată de orientare legionară. Pena n-a avut nicio colaborare cu „Prepoem” pe timpul şederii legionarilor la putere pană la 14 februarie 1941, când Statul Național-Legionar a fost abrogat în mod oficial, instaurându-se dictatura militară a generalului Ion Antonescu.
Mai mult, în singurul volum care i-a apărut in 1939, „Furcile caudine”, este inclusă şi o epigramă in care-l ia peste picior pe A.C. Cuza, mentorul și principalul susținător al lui Corneliu Zelea Codreanu:
Lui A. C. Cuza
Din tinerețe n’a mai dat
O epigramă – și-i păcat!
Misterul? Muza i-a fugit
Ca nu cumva pîn’ la sfîrșit,
Uzînd de abila-i suveică
S-o scoată și pe ea evreică.
Anti-bolșevic convins, scria, înainte de venirea trupelor sovietice, în Revista „Păcală”, al carei motto era:
„Iar când la Patria Română
Râvnește hidra bolșevică
Nesățioasă și păgână,
Ia și o armă, că nu strică!.”
Toate aceste lucruri l-au făcut uşor remarcat în peisajul literaturii române din acea perioadă.
Inclus de George Călinescu în „Istoria Literaturii Române”!
A fost membru activ al Grupării literare „Drum” din Roșiorii de Vede, asociație a tinerilor publiciști teleormăneni, înființată în 1935 sub președinția de onoare a scriitorului Zaharia Stancu, președinți activi fiind Nicolae Stănescu-Udrea și Florian Crețeanu.
În editura acestei grupări îi apare, în 1939, volumul de epigrame „Furcile caudine”, tipărit la Tipografia „Lumina poporului” din aceeași localitate.
Având recenzii favorabile, George Călinescu îl înscrie în „Istoria Literaturii Române de la origini până în prezent”, Fundația Regală pentru Literatură și Artă, București, 1941.
În aceeași editură urmau să îi apară în 1940 (deja erau anunțate în revista bucureșteană „Prepoem”, an I, nr. 11 din mai 1940) un volum de poezii intitulat „Iarmaroc” și un volum de epigrame „Flori veninoase”.
Din păcate, nu aveau să mai vadă lumina tiparului, întrucât revista și editura „Drum” au fost suspendate de cenzură în același an.
La plecarea din această lume, în 29 iulie 1944, scriitorului i-au rămas mai multe manuscrise, dintre care șase volume erau pregătite pentru tipar, între ele aflǎndu-se și cele două volume, „Iarmaroc” și „Flori veninoase”, oprite de cenzură în 1940:
Lucrările lui merită duse mai departe!
În prezent, după documetările făcute, este o certitudine cǎ Ion Pena a publicat și era apreciat în marile publicații bucureștene „Universul literar”, „Păcală”, „Prepoem”, „Vremea”, „Epigrama”, în revista buzoianǎ „Zarathustra”, redactată de Ion Caraion si Alexandru Lungu, cât și în cele teleormǎnene „Oltul”, „Drum”, „SO4H2”, „Graiul tineretului țǎrǎnist” …
În „Universul literar”, suplimentul celui mai popular și influent ziar din perioada interbelicǎ, „Universul”, Ion Pena era catalogat „Un poet plin, de un talent robust, original și format, care face o figură cu totul aparte în corul celorlalți”. „Astăzi Ion Pena vine între noi cu o liră cu totul înnoită, aşezându-se dintr’odată pe primul plan al poeziei tinere”, „Versurile lui trebuiesc citite cu toată atenţia, în miezul lor se sbate un poet de rasă, care semnează simplu şi desluşit: Ion Pena”.
„Ion Pena n-a fost căsătorit, hotărâse s-o facă după război, dar n-a mai apucat, și n-a avut copii. Totul se pierdea, așa că am decis să mă implic în scoaterea sa la lumină. În demersul meu am bătut la multe uşi literare şi publicistice care nu s-au deschis.
Este un arc în timp, el poate exista din nou prin dumneavoastră, citindu-l. În 2011 a apǎrut cartea „Scrieri” de Ion Pena, care include poezii, epigrame, precum și proză, dovedind talentul multilateral al autorului”
susţine Marin Scarlat cel care încearcă să-l scoată pe Ion Pena la lumină.
