Pentru că, în general, jurnaliştilor li se pun etichete, că sunt pesedişti, liberali, băsişti etc. sau, şi mai rău, pentru că opiniile lor, atunci când nu sunt considerate părtinitoare, sunt văzute ca inconstante, merită reamintit un lucru: jurnaliştii lucrează cu fapte, principii sau legi. Iar faptele reprobabile, încălcarea principiilor sau a legilor, nu sunt apanajul unui singur partid politic, personaj public sau a unei singure instituţii.
Vă propun un exerciţiu de imaginaţie. Luaţi-l pe Victor Ponta din funcţia de premier şi de PSD-ist şi puneţi un alt personaj în locul lui. Să spunem un liberal într-un guvern cu majoritate penelistă. Apoi citiţi despre noul premier (liberal, cum spuneam) într-o revistă de prestigiu cum e Nature, că a plagiat. Căutaţi şi pe internet şi găsiţi paginile din lucrarea lui de doctorat şi cele din lucrarea din care au fost copiate şi comparaţi-le. Dacă sunt identice, premierul vostru nu e plagiator pentru că e liberal?
Nu omul e problema, nu partidul poartă vina, ci fapta e incriminabilă! Faptul că a furat munca altuia şi statul i-a plătit bani în baza unei minciuni, iar statul a luat banii din taxele şi impozitele pe care le-am plătit şi eu, şi dvs., şi toată lumea, asta e problema. Axaţi-vă pe fapte când emiteţi judecăţi de valoare, nu pe oameni sau partide politice. Faptul că unii au furat mai mult nu e un argument decât pentru amibe, parameci şi analfabeţi.
Să-l luăm ca exemplu pe Relu Fenechiu din PNL. Politrucul ăsta a luat nişte transformatoare vechi, le-a vopsit şi le-a vândut ca noi la Electrica Moldova, prejudiciind statul cu 2,8 milioane de euro. A fost criticat şi făcut praf în media atunci când s-a aflat şi până a ajuns la puşcărie. De ce ziariştii nu mai scriu despre asta? Pentru că Relu Fenechiu nu mai e în funcţie şi nici nu a avut notorietate pe care ţi-o dă funcţia de şef al guvernului, nu pentru că e dintr-un anume partid politic.
Rolul jurnaliştilor, la fel ca al justiţiei şi al societăţii civile, este acela de a amenda, cu mijloacele de care fiecare dispune, faptele, nu persoanele sau partidele.
Este evident că împotriva celor care fac acest lucru se vor dezlănţui mereu politrucii interesaţi din toate taberele. „Lasă bă, că ştiu eu că e omul lu’ ăla!” iar o liotă de zombi spălaţi pe creier, de diferite culori politice, se vor apuca să îi „spurce”. Pentru că amibele, paramecii şi analfabeţii nu sunt interesaţi de fapte, sunt interesaţi de profitul de pe urma partidului sau sunt îngrozitor de proşti, atât de proşti încât ideologia e mai importantă decât fapta.
Şi, da, de multe ori câştigă. Pentru că partidele politice au putere şi bani iar jurnaliştii şi reprezentanţii societăţii civile (nu-i punem în aceeaşi oală pe procurori pentru că ei au alte mijloace) au doar „bune intenţii”. Mai ales într-o ţară cu o democraţie fragilă, care nu dă doi bani pe merite, pe civism, în care domneşte mai degrabă carnetul de membru de partid decât meritocraţia.
Întorcându-mă însă la subiectul de bază al acestei opinii, da, dragi cititori, suntem inconstanţi pentru că urmărim faptele. Iar prostia, lenea şi hoţia sunt cuibărite deopotrivă în toate partidele şi instituţiile din România!
