Până acum, anul 2015 nu a fost unul foarte bogat în jocuri noi. Producătorii s-au mulţumit să scoată pe piaţă continuări ale unor jocuri deja cunocute cum e Far Cry 4 sau GTA V, ori deja consacrate, cum e FIFA. Inovaţiile pe care le-au adus pe piaţă aceste jocuri, vor face cu siguranţă istorie.
Este foarte clar că orice demers de a clasifica jocurile nu poate fi decât subiectiv iar în acest caz, unde este vorba despre jocuri diferite ca gen, abordare şi buget, cu atât mai mult. Totuşi, la o industrie care a depăşit în 2014 o valoare de piaţă de 22 de bilioane de dolari (conform Entertainment Software Association), jocurile importante sunt adevărate fenomene.
Iar cum fenomenele nu pot fi ocolite, merită trecute în revistă cele mai importante din 2015. Nu cele care au apărut în 2015, ci cele care au fost cele mai jucate anul acesta.
Spre otpost-uri, cu Amita în gând!
Primul dintre ele este Far Cry 4, un joc care combină ingenios acţiunea cu aventura fiind pe alocuri şi un shooter de calibru. Deşi a fost lansat în noiembrie 2014 este cu siguranţă unul dintre cele mai jucate jocuri ale acestui an, vânzând doar până la sfârşitul anului trecut 7 milioane de copii. Acţiunea jocului se petrece în Kyrat, o ţară imaginară de lângă Himalaya, unde Ajay Ghale, un american ai cărui părinţi trăiseră în Kyrat, vine să îndeplinească dorinţa de moarte a tatălui său, aceea de a-i împrăştiea cenuşa pe plaiurile natale.
Ajay se trezeşte prins în mijlocul unui conflict dintre Pagan Min, un tiran sângeros care are de partea sa Armata Regală, şi Golden Path, o mişcare rebelă fondată chiar de tatăl lui, care luptă pentru eliberarea Kyrat-ului. Ajay Ghale va lupta, evident, de partea rebelilor dar va avea de ales între a face misiunile comandantului rebelilor Sabal, un conservator credincios valorilor tradiţionale sau ale Amitei, care are o viziune de ansamablu, modernă şi progresistă.
Misiunile principale au un grad ridicat de dificultate, în general din cauza inamicilor numeroşi. Armele sunt variate dar e mai bine să daţi piept cu inamicii abia după ce v-aţi făcut câteva upgrade-uri serioase. Trebuie subliniat că în Far Cry pentru a avea mai multă viaţă, arme, muniţie etc. trebuie să vânaţi animale din ale căror blănuri să vi le faceţi.
De asemenea, luptele cu inamicii vă ajută să căpătaţi experienţă cu care să deblocaţi o mulţime de „skill”-uri noi care vă vor ajuta în misiuni. Pe lângă misiunile principale, sunt o grămadă de misiuni secundare care vă vor ocupa zie întregi.
Jocul are şi o parte extrem de ciudată, asemănătoare cu filmele horror vechi, Shangri-La, o lume mistică unde jucătorul poate exploata mitologia din Kyrat. Ea cuprinde lupte ritualice, în arenă, împotriva unor inamici deosebit de puternici sau a unor animale sângeroase.
Grafica este impecabilă, posbilităţile sunt nelimitate (puteţi să atacaţi o unitate a Armatei Regale cu mitraliera sau să-i eliminai pe toţi inamicii „stealth”, cu arcul cu săgeţi sau cu puşca cu lunetă cu amortizor) iar povestea este sublimă. Dacă mai adăugaţi la asta şi faptul că jocul este foarte lung, aveţi ingredientele unei poveşti care vă va ţine ocupaţi câteva luni bune, asta dacă mai faceţi şi altceva decât să vă jucaţi.
Easy ways to make money!
Tot „open world” este şi Grand Theft Auto V, un joc aşteptat de fani încă din 2008 de la penultima producţie a celor de la Rockstar Games. Lansat în 2013 pe PlayStation 3, jocul a fost lansat şi pe PC abia anul acesta, pe 14 aprilie. Acţiunea se desfăşoară în regiunea imaginară San Andreas, oraşul Los Santos (asemănător cu sudul Californiei de astăzi) şi are în centru trei protagonişti Michael De Santa, Trevor Philips şi Franklin Clinton.
Bine conturaţi, cei trei au caractere antagonice, vin din medii total diferite dar îi uneşte un singur lucru: dorinţa de a face bani. Pentru asta se unesc într-o echipă care jefuieşte bănci. Violenţa şi limbajul licenţios sunt prezente peste tot în joc. Genialitatea lui constă în faptul că toate cele trei personaje sunt „jucabile”. Printr-o simplă apăsare de buton jucătorul se găseşte când în pielea lui Michael De Santa, a lui Trevor Philips sau a lui Franklin Clinton.
Toţi au abilităţi speciale (Michael este un bun pistolar, Franklin un şofer impecabil iar Trevor un pilot priceput) şi misiuni pe care le fac singuri, fără ajutorul celorlalţi. Caracterele sunt extraordinar conturate, de la sarcasmul şi umorul negru al lui Michael De Santa la nebunia fără limite a lui Trevor Philips.
Jucătorul poate opta pentru abordări diferite în misiuni şi este liber să facă absolut orice îl taie capul în Los Santos. Firele epice ale celor trei personaje sunt inedite, poveştile fiind perfect ancorate în realităţile lumii noastre. De la certuri în familie până la curse de maşini, jocul oferă aproape orice şi-ar putea cineva imagina. GTA V a avut un buget de 265 de milioane de dolari, dar în doar 24 de ore de la lansare jocul s-a vândut în peste 11 milioane de copii, cu un profit de 800 de milioane de dolari.
Multă muncă, puţin fotbal!
Fifa 15 este cu siguranţă un joc care îl depăşeşte din toate punctele de vedere pe precedentul. Gameplay-ul este vizibil îmbunătăţit, grafica este uimitoare iar partidele seamănă cu nişte transmii tv. Pentru a-ţi face o echipă în career mode ai nevoie de „scouti” iar evaluarea unor jucători durează destul de mult.
În primul sezon este bine să cauti şi să urmăreşti jucători şi abia apoi să îi transferi. În paralel poţi trimite „scouti” să caute jucători tineri în ţări exotice din America de Sud sau Africa. Comportamentul jucătorilor pe teren este impecabil, toate calităţile contează în duelurile individuale, în modul în care este lovită mingea sau cum reacţionează portarul.
Şi on-line jocul a evoluat foarte bine faţă de ediţia precedentă, fiind aduse numeroase îmbunătăţiri.
Mai sunt însă multe de îmbunătăţit. Dacă faci trecerea de la „semi-amator” la „prosfesional” jocul devine extrem de greu de jucat, mult mai greu decât atunci când faci trecerea de la „amator” la „semi-amator”. În duelurile cu echipe mici, la nivel „profesional”, jucătorii adverşi sunt mult mai buni decât ar fi normal, astfel că e mai uşor să baţi liderul campionatului sau echipe puternice din cupele europene decât formaţii slabe din eşalonul secund.
Senzaţia generală este aceea că în anumite meciuri calităţile care ar trebui să fie superioare, ale jucătorilor din echipa ta, sunt inferioare, că adversarii, deşi sunt mai slabi, sunt componenţi ai unor echipe de top. De parcă „profesional” ar însemna scăderea calităţilor propriilor jucători şi nu creşterea complexităţii jocului adversarilor.
O altă problemă este aceea că nu ai niciun control în modul în care se dezvoltă jucătorii tineri. Dacă un jucător este perfect, dar nu are vitează, nu ai nicio posibilitate să-i dezvolţi viteza. Calităţile lui cresc haotic, fără să poţi să schimbi ceva.
Una peste alta, vrem sau nu, jocurile sunt cărţile modernităţii. O dovedeşte statistica celor de la Newzoo şi GlobalCollect care spune că în august 2014, în lume erau 1,78 de bilioane de persoane care jucau diferite jocuri. Conform Game Industry Statistics, România este pe locul trei în Europa de Est, după Rusia şi Polonia la bani cheltuiţi pe jocuri, ceea ce nu este neglijabil.
Oamenii de astăzi preferă să trăiască modern poveştile pe care odinioară le citeau în cărţi. Preferă să intre în piele personajelor, nu doar ca observatori pasivi, ci ca unii activi, preferă să se implice în desfăşurarea poveştilor, să le modifice după bunul plac, să le facă ale lor. Acesta este avantajul pe care îl oferă jocurile. Că este un lucru bun sau nu, o va decide timpul.
