Cine a auzit astăzi de Zevedei Barbu? Numele nu spune nimic iar în arhive nu se găsesc foarte multe lucruri despre el. Cu toate acestea, Zevedei Barbu a fost singurul asistent al lui Lucian Blaga, „o minte sclipitoare”, conform lui D. D. Roşca, reprezentantul unei generaţii care ar fi putut da României o elită intelectuală de prestigiu. Una ucisă de comunism.
Pe aceste argumente s-a clădit proiectul de recuperare al lui Zevedei Barbu, un proiect în cadrul căruia, marţi, 3 octombrie 2015, la ora 18.00, la Librăria Humanitas din Oradea au fost lansate volumele „Zevedei Barbu – Metafizică şi Umanism” şi „Zevedei Barbu – psiholog, sociolog şi filosof român şi englez”, îngrijite de Daniela Maci şi Michael Finkenthal.
La eveniment au participat, alături de cei doi editori, Ioan Moldovan – Revista Familia şi profesorii Vasile Muscă de la Universitatea Babes-Bolyai şi Mihai Maci de la Universitatea din Oradea.
Daniela Maci a deschis evenimentul punându-şi întrebarea retorică, dacă Zevedei Barbu merită să fie recuperat, dacă mai spune el ceva în ziua de astăzi?
„Zevedei Barbu a fost singurul asistent al lui Lucian Blaga, a făcut studii la Universitatea din Cluj unde şi-a luat o licenţă şi un doctorat în psihologie, este un intelectual de stânga, un comunist arestat în 1943. Face puşcărie iar în 1948 decide să părăsească România şi să se distanţeze de ce se petrece la începutul comunismului românesc.
Rămâne în Anglia şi reuşeşete nu doar să se integreze în universităţile din Anglia ci şi să facă o carieră academică de prestigiu. Începe la Universitatea din Glasgow iar apoi va deveni profesor la Universitatea din Sussex. Părăseşte apoi Anglia şi pleacă în Brazilia, unde din nou reuşeşete să se integreze în lumea universitară predând la University of Brazil”
a explicat Daniela Maci.
Ioan Moldovan a spus că despre Zevedei Barbu auzise foarte vag: „Nu este singurul caz în care personalităţi care în vremea lor aveau strălucire şi promiteau, au fost apoi îngropate din diverse pricini. În cazul lui Zevedei, regimul comunist l-a condamnat la uitare”.
Cel mai bun din generaţia sa!
Filosoful Vasile Muscă este printre puţinii care au un punct comun cu Zevedei Barbu, şi anume relaţia cu D. D. Roşca.
„Generaţia celor de la Universitatea din Sibiu, acolo unde se refugiase Universitatea din Cluj-Napoca după trecerea Ardealului sub jurisdicţie maghiară, Ion Negoițescu, Ștefan Augustin Doinaș, Radu Stanca, Ion D. Sîrbu, Cornel Regman, Eugen Todoran, Ovidiu Cotruș, Radu Enescu etc a fost una din cele mai promiţătoare şi, din păcate, a fost şi un mare eşec. Lucian Blaga spunea despre Zevedei Barbu că este cea mai strălucită minte a acestei generaţii, un fel de Eliade din generaţia 27’.
D. D. Roşca scrie în această perioadă un esteu „Mitul utilului” în care aşeza generaţia ardelenească sub semnul acestui util, al unui pragmatism ţărănesc. Succesul în gospodăria ta. Această mentalitate, credea D. D. Roşca a fost de natură să ţină puţin pe loc dezvoltarea intelectuală a Ardealului. Aici s-a pus întotdeauna mai mare accent pe acest succes pragmatic decât pe cultură, metafizică etc. În această perioadă scrie şi eseul „Interesant tineret ardelean” dedicat unora dintre elevii săi cei mai străluciţi de la Sibiu, între care şi Barbu Zevedei.
Această generaţie se remarca tocmai prin faptul că se abăteau de la acest „mit al utilului” şi aveau curajul de a se dedica unor preocupări pur teoretice. Se aştepta mult de la această generaţie care a eşuat. Această tragedie a împărtăşit-o şi Barbu Zevedei. Numele său a fost interzis de comunişti generaţiei mele. Primele texte ale lui Zevedei le-am citit în revista „Seculum”, scoasă de Lucian Blaga la Sibiu, un an jumătate – doi, apreciată de critici ca cea mai bună revistă de filosofie din Ardeal. Am rămas surprins de talentul şi disponibilităţile metafizice ale lui Zevedei.
Tragedia lui, care nu şi-a putut desăvârşi opera în România pune o mare întrebare: se poate, şi cum se poate să ajungi un om mare în România, în cadrul unei culturi mici. Răspunsul celor mai mulţi a fost plecând din ţară, schimbând cultura. Devii mare numai în cadrul unei culturi mari. Câţiva dintre aceşti „emigranţi culturali” au confirmat acest lucru. Între ei şi Zevedei Barbu pentru că a face o carieră universitară în Occident nu este puţin lucru.
Această întrebare este una care chinuie şi conştiinţa tinerei generaţii de astăzi, aceea din care face parte şi Mihai Maci. Această sarcină apasă greu pe umerii lor. Este prima generaţie care va trebui să încerce să fie mare aici, în cadrul acestei culturi mici. Le doresc succes. Sunt mulţi şi buni, problema este să se dedice acestui lucru, cum le spun studenţilor mei de la Cluj: studiu şi asceză!”
a spus Vasile Muscă.
Nu există culturi mari şi mici!
Venit pentru prima dată în Oradea, cercetătorul în fizică atomică Michael Finkenthal, care şi-a făcut studiile universitare la Cluj-Napoca, în anii 70’ a emigrat în Israel unde a predat la Universitatea Hebrew iar la ora actuală este profesor la Universitatea Johns Hopkins din SUA este cel care a iniţiat procesul de recuperare al lui Barbu Zevedei.
„Pentru că suntem la Oradea, eu vreau să încep prin a-l invoca pe Radu Enescu şi a-mi exprima regretul că nu mai este printre noi. A fost mentorul meu intelectual. De la el am auzit prima dată despre Barbu Zevedei. Enescu promitea să fie următorul în linie, ca minte sclipitoare. În anii studenţiei nu puteam citi orice. Cel mai mare filosof pe care îl puteam citi atunci era Mihai Ralea iar Enescu mi-a spus: astea sunt prostii, Ralea. Cel mai mare filosof după Blaga ar fi putut fi Zevedei Barbu. Aşa am auzit de el.
Radu Enescu ar fi putut fi un mare filosof într-o cultură mică. Poate din cauza experienţei mele profesionale m-a deranjat mereu clasificarea asta: culturi mari şi mici. Mă gândesc că şi alţi oameni care au venit din culturi mici au devenit oameni foarte mari când s-au „rătăcit” în lume. Noi uităm, cine i-a educat pe aceşti oameni, cine i-a făcut pe ei, cine le-a dat potenţialul de a deveni oameni mari în culturi mari. Fiecare avea, în geamantanul lui, cultura pe care a primit-o la el acasă.
Eu fiind fizician eram conştient de explozia de mari fizicieni care veneau din Ungaria. Era un liceu la Budapesta la care înainte de Primul Război Mondial învăţaseră cinci oameni care au primit toţi premiul Nobel în fizică în anii de după cel de-Al Doilea Război Mondial. Toţi veneau din aceeaşi şcoală, de asta spun că e falsă această delimitare. Dacă sistemul nu ar fi fost închis şi fără minte, dacă în loc să-i tot urmărească i-ar fi lăsat să revină, pe Mircea Eliade, pe Emil Cioran, pe Eugen Ionescu etc, oamenii aceştia nu ar fi reuşit doar în culturile mari şi nu ar fi reprezentat aceste culturi. În privinţa tinerilor, retorica culturilor mici s-a terminat în lumea asta globalizată în care ne aflăm.
Trebuie schimbate multe lucruri aici pentru ca oamenii să lucreze la ei în ţară. Libertate au, nu au condiţiile de care ar avea nevoie. Acest lucru este relevant şi cu privire la recuperarea lui Zevedei Barbu. Eu o fac venind dintr-o altă lume, tocmai pentru că vreau să arăt şi că, se pot, şi trebuie făcute anumite lucruri. Când am văzut că Universitatea din Cluj-Napoca nu face nimic la centenarul lui Zevedei Barbu am spus că trebuie făcut ceva. Oamenii au reacţionat, inclusiv Universitatea din Cluj-Napoca, când noi am vrut să facem ceva am putut face.
Mi s-a spus: „să vedem unde ai să găseşti un editor care să îl publice pe Zevedei Barbu”. Dovada o aveţi aici, în faţa dumneavostră. Nu a fost uşor, dar a ieşit. Deci, se poate. Tot ce a scris Zevedei Barbu când a venit la Cluj-Napoca, între 1937 şi 1948 când a plecat din România, se află în aceste două volume, mai puţin cele două teze ale lui. Chiar ca arheologie sau metodologie intelectuală tinerii pot afla cum se recuperează un autor. Este un îndemn pentru tinerii de astăzi să facă efortul de a recupera anumiţi oameni”
a spus Michael Finkenthal.
Documentaţia vastă adunată în volumul „Metafizică și umanism” lansat la Oradea, toată publicistica apărută în limba română, în perioada în care a stat în ţară, a fost făcută de Marin Diaconu din Bucureşti.
Proiectul va continua cu cea de-a treia carte „Autobiografia lui Zevedei Barbu”, pe care autorul a scris-o în ultimii ani de viaţă (a murit în 1993). Michael Finkenthal speră ca ea să fie lansată anul viitor.
