În replică la articolul intitulat „Copiii voștri de mâine au nevoie de doctorii ces azi copii”, autor Ramona Băluțescu, aş dori să fac în cele ce urmează o serie de remarci punctuale.
În primul rând, consider că se încearcă crearea unei imagini cu totul şi cu totul distorsionate legate de demersul Societăţii Timişoara. În sensul că am fi împotriva ştiinţei, a educaţiei şi chiar împotriva medicinei şi a eforturilor medicilor de a salva vieţi, că am fi retrograzi şi am avea mentalitate de Evul Mediu. Este complet fals. Înţeleg că prin crearea acestei imagini false, devine uşor ca oamenii înclinaţi spre cunoaştere să fie învrăjbiţi împotriva demersului Societăţii Timişoara, însă aş dori să precizez clar că nu suntem nici împotriva educaţiei, nici a ştiinţei, nici ca oamenii să înţeleagă cum funcţionează corpul uman, nici ca tot mai mulţi tineri să îşi dorească să urmeze o carieră medicală, să îşi practice profesia cu cinste şi să salveze vieţi.
Subiectul discuţiei în cazul de faţă este, însă, cu totul altul. Expoziţia „Our Body: Universul interior” prezintă copurile unor persoane decedate întrun stat totalitar, în speţă China, fără a prezenta niciun fel de acte cu privire la aceste trupuri. Iar aici ar fi esenţial de prezentat consimţământul acestor oameni ca trupul lor să fie tratat în acest fel după moarte. Dacă acest consimţământ nu poate fi prezentat, nu cred că putem vorbi de vreun aspect etic legat de această expoziţie. Nu cunosc ca expoziţii de genul celei de la Timişoara – în care corpurile expuse provin din China – să fi putut prezenta vreodată consimţământul celor expuşi. Mai mult decât atât, organizatorii expoziţiilor similare celei de la Muzeul Banatului încasează profituri imense de pe urma acestor expoziţii, şi mai precis de pe urma trupurilor umane expuse.
1
Nu există situaţii de excepţie pentru a scoate bani de pe urma unui transplant sau cadavru
1
Referindu-mă pe scurt la domeniul transplanturilor de organe, întrucât este amintit deseori în articolul doamnei Ramona Băluțescu, doresc să menţionez că existenţa consimţământului informat, scris, liber, prealabil şi expres al persoanei în vederea donării unui organ, este un aspect esenţial strâns legat de etica transplanturilor. La fel cum este şi faptul că donarea şi transplantul de organe, ţesuturi şi celule de origine umană nu pot face obiectul unor acte şi fapte juridice în scopul obţinerii unui folos material sau de altă natură.
Aceleași principii etice guvernează şi destinaţia pe care o ia corpul uman după moarte. El nu poate primi o altă destinaţie decât aceea a înhumării, dacă persoana, în timpul vieţii, sau familia, nu a exprimat un consimţământ expres ca trupul să fie întrebuinţat în alt mod. Aceste principii care ţin de etică, de etica lumii în care trăim, nu cea a Evului Mediu, sunt consacrate de legislaţiile naţionale şi de standardele internaţionale în domeniu. Aşadar, nu există situaţii de excepţie pentru a scoate bani de pe urma unui transplant sau cadavru, indiferent de motivaţie. Motivaţia că expoziţiile de la muzeu sunt de obicei cu plată, este cât se poate de lipsită de orice fundament în acest context. Cred că aceste aspecte nu pot fi negate de niciun medic sau jurnalist cu cunoştiinţe în domeniu. Cel puţin ar fi îngrijorător dacă ele ar fi negate, întrucât s-ar susţine aspecte ce ţin de tărâmul infracţional.
Revenind la domeniul transplanturilor de organe şi la China, ţara de unde provin cadavrele expuse la Muzeul Banatului, redau mai jos două paragrafe din rezoluţia1 Parlamentului European
1 A se vedea: Dezbaterea Rezoluţiei Parlamentului European din 12 decembrie 2013, referitoare la recoltarea de organe în China. Textul Rezoluţiei PE din 12 decembrie 2013 referitoare la recoltarea de organe în China (2013/2981(RSP)): 12013/2981(RSP) din 12 decembrie 2013, rezoluţie citată pentru a reda starea extrem de gravă a situaţiei transplanturilor în China: Parlamentul European
„își exprimă profunda îngrijorare față de relatările persistente și credibile referitoare la recoltarea sistematică de organe, care are loc în Republica Populară Chineză cu susținerea statului, de la deținuți de conștiință, fără acordul lor, inclusiv de la numeroși practicanți de Falun Gong, reținuți pentru convingerile lor religioase, precum și de la membri ai altor grupuri minoritare etnice sau religioase”. (…)
Parlamentul European
„solicită UE și statelor sale membre să ridice chestiunea recoltării de organe în China; recomandă Uniunii și statelor sale membre să condamne public abuzurile din domeniul transplantului de organe din China și să își sensibilizeze în acest sens cetățenii care călătoresc în China”.
Precizez că rezoluţia mai sus citată nu a fost menţionată pentru a manipula, astfel cum se insinuează în articolul doamnei Ramona Băluțescu, ci pentru că avem o întrebare firească de pus: Dacă un stat organizează jaf de organe, pentru profit, la nivel naţional, ce putem spune despre cadavrele provenite din acest stat, expuse în expoziţii precum cele de la Muzeul Banatului, cu privire la care nu se prezintă niciun fel de documente?
În acest context mai precizez că, tot în rezoluţia citată mai sus, se menţionează că:
„Republica Populară Chineză înregistrează un nivel extrem de scăzut de donare voluntară de organe din cauza credințelor tradiționale”.
Chinezii consideră că trupul trebuie să rămână intact până la moarte şi după moarte, de aceea avem în China această rată extrem de scăzută de donare voluntară de organe. Din nou, intervine întrebarea firească: De unde atâţia chinezi care se înghesuie să consimtă şi îşi doneze trupurile spre a fi disecate şi expuse pentru profit în expoziţii de genul celei de la Muzeul Banatului?
1
Oare nu avem de a face în toată această poveste cu o lipsă totală a consimţământului?
1
Şi dacă nu avem un consimţământ expres şi liber al persoanei, nu ne confruntăm cu încălcarea celor mai fundamentale standarde etice în domeniu?
Şi pentru că rezoluţia Parlamentului European, citată şi în protestul Societăţii Timişoara, se concentrează pe Falun Gong, pot spune câte ceva despre acesta, având în vedere că se reproşează că nu explicăm. În prezent, practicanţii Falun Gong reprezintă cel mai aspru şi cel mai numeros grup persecutat de regimul comunist chinez. Mişcarea Falun Gong este o practică tradiţională chinezească ce include exerciţii de qigong (exerciţii fizice tradiţionale chinezeşti), de genul Taichiului şi o filosofie bazată principiile adevăr, compasiune, toleranţă, anume pe credinţe din budism, confucianism, taoism, exact acele credinţe străvechi pe care comuniştii chinezi au dorit să le elimine prin Revoluţia Culturală.
Datorită popularităţii fără precedent înregistrată de practica Falun Gong (aproximativ 1 din 12 chinezi ajunseseră să practice), regimul de la Beijing o interzice în 1999 şi începe o persecuţie cruntă împotriva practicanţilor, care continuă până în prezent transformânduse întrun genocid teribil. Mai mult decât atât, din 2006 încep să fie dezvăluite ştiri îngrozitoare că aceşti oameni, deţinuţi şi torturaţi în închisorile chineze, dintre care mulţi nu şiau declarat identitatea de teama ca familia să nu sufere repercusiuni, sunt folosiţi pe post de bancă de organe în viaţă, fiind sacrificaţi la comandă, fără aşi da consimţământul în acest sens, pentru a li se extrage organele şi vândute pentru profit, întro afacere susţinută de statul chinez.
Investigaţiile internaţionale ce au urmat pe această temă, au scos la iveală această oribilă crimă comparată de tot mai multe voci, inclusiv ale unor evrei, cu Holocaustul, şi au determinat apariţia acestei rezoluţii PE, şi ca ţări precum Spania, Israel, Italia, Taiwan, Australia să îşi modifice legislaţia penală şi cea în domeniul transplanturilor de organe.
Despre plastinaţie în China
1
III. Întrucât articolul, „Copiii voștri de mâine au nevoie de doctorii ces azi copii”, vorbeşte despre plastinaţie, aş dori să punctez câteva aspecte legate de plastinaţia din China, von Hagens, Sui Hongjin şi centrul de plastinaţie din Dalian, despre care se menţionează în articol că este al „doilea centru, ca importanţă, de pe glob, în ceea ce priveşte plastinaţia”. Bineînţeles, subiectul este extrem de amplu şi nu poate fi cuprins în doar câteva rânduri.
Plastinaţia corpului uman a devenit o afacere extrem de profitabilă în China de astăzi, unde este permisă şi susţinută de către guvern. Cum a început?
În luna ianuarie 1994, Sui Hongjin, profesor la Universitatea de Medicină din oraşul Dalian, China, a fost trimis în Germania să studieze plastinaţia de la Gunther von Hagens, inventatorul acestei tehnici. Acest profesor chinez a avut un rol cheie în dezvoltarea industriei plastinaţiei în China. În decembrie 1996, Hagens a fondat Institutul de Plastinaţie Hagens din Dalian, primul institut de acest gen din China, al cărui director a fost numit Sui Hongjin.
În august 1999, autorităţile municipale ale Dalian au aprobat ca Hagens să investească 15 milioane de dolari în întreprinderea cu capital exclusiv străin, Von Hagens Plastination Ltd., in zona Hitech din Dalian. Sui Hongjin a fost numit manager general al acesteia şi promovat, cu încălcarea normelor uzuale de promovare, ca profesor şi director al departamentului de anatomie din cadrul Universităţii de Medicină din Dalian. În anul 2002, cu sprijinul Universităţii de Medicină din Dalian, Sui Hongjin a pus bazele propriei companii de plastinaţie, compania de pastinaţie a Universităţii de Medicină din Dalian.
În anul 2004, revista germană Der Spiegel face o serie de dezvăluiri şocante cu privire la trupurile expuse în expoziţiile de corpuri plastinate ale lui von Hagens, supranumit şi Doctorul Morţii, care obişnuieşte să şocheze şi prin expunerea cadavrelor în poziţii sexuale.
Revista a tipărit corespondenţa pe email dintre Hagens şi managerul de la fabrica sa de plastinaţie din China, profesorul universitar Sui Hongjin, datând din decembrie 2001. Dr. Sui este citat ca lăudânduse că a obținut „specimene proaspete”, de cea mai bună calitate, şi anume corpurile a doi tineri, bărbat şi femeie, care muriseră în acea dimineaţă. Doctorul chinez a adăugat că ambelor cadavre leau fost îndepărtate intestinele şi că aveau găuri de glonț în cap.
Se mai arată în presa de la acea vreme că fabrica de plastinaţie din Dalian era situată aproape de trei lagăre, în care erau deținuți prizonierii politici și membri ai mișcării interzise în China, Falun Gong.
Der Spiegel a mai susţinut că există probe că Hagens a plătit statului chinez cadavrele livrate la fabrica lui din Dalian.
Alte dovezi au sugerat că multe dintre cadavrele și fetușii depozitaţi la fabrica din Dalian au fost furnizaţi de poliția chineză și este posibil să fi fost victime ale politicii unui singur copil a Chinei. A se vedea: Der Spiegel, „Händler des Todes” Von Röbel, Sven und Wassermann, Andreas, The Telegraph, „Body Worlds impresario ‘used corpses of executed prisoners for exhibition”.
În special, Der Spiegel a obţinut dovezi care confirmau faptul că în „baza de date referitoare la fetuşi şi copii mici” deţinută de fabrica de plastinaţie a lui von Hagens din Dalian, existau referinţe detaliate cu privire la un fetus de 9 luni etichetat 01BR01. Fetusul de sex masculin a ajuns la fabrică la data de 26 martie 2001. Proveninţa sa era specificată în mod clar: „Biroul Securităţii Publice”. Sa pus întrebarea: Cum putea un fetus de 9 luni, un bebeluş pe cale să se nască, să sfârşească la Biroul Securităţii Publice?
Dezvăluirile făcute de Der Spiegel au contrazis afirmațiile profesorului von Hagens, care își petrecea cea mai mare parte a timpului în China, că toate corpurile expuse în expozițiile sale au fost furnizate în mod voluntar de către donatori care au semnat declarații scrise în acest sens, înainte de moarte.
Coroborez dezvăluirile revistei germane cu investigaţia celor de la ABC News şi repet concluzia investigaţiei: „universitatea” despre care se susţinea în cazul investigat că dona corpurile în scopuri ştiinţifice şi educaţionale, era în fapt o baracă dintrun ghetou al oraşului Dalian, unde erau plastinate, în condiţii insalubre, cadavre aduse cu camionul – uneori pline de sânge – de la Biroul Securităţii şi Poliţiei din oraşul Dalian.
În acest context, ar mai fi de menţionat şi faptul că universităţile medicale din China vând cadavre plastinate astfel cum rezultă din anunţurile postate online. De asemenea, fabrica de plastinaţie a profesorului universitar Sui Hongjin îşi promovează specimenele umane online, cu specificaţia „preţ negociabil faţă în faţă”.
Oare toate aceste aspecte legate de plastinaţia din China, pe care nu leam inventat eu, ci pentru care există numeroase surse, nu reprezintă o sfidare completă a celor mai elementare standarde umane, pe care lumea civilizată, lumea de astăzi, lea creat şi concretizat în legislaţii naţionale şi convenţii internaţionale, ca rezultat al unui proces de evoluţie al societăţii? În acest context, mă întreb, cum pot fi numiţi retrograzi, cei care trag un semnal de alarmă cu privire la încălcarea acestor standarde?
1
Expoziţia de la Muzeul Banatului a fost interzisă şi închisă în Franţa, de instanţele din Paris
1
Revenind la expoziţia „Our Body: Universul interior” de la Muzeul Banatului. Se precizează în articolul doamnei Ramona Băluțescu, că procesele intentate împotriva celor care au realizat piesele de plastinaţie au fost pierdute de fiecare dată.
Este, şi aceasta, o afirmaţie nefondată.
Aici precizez că tocmai expoziţia de la Muzeul Banatului a fost interzisă şi închisă în Franţa, de instanţele din Paris, în urma unor demersuri în justiţie în anul 2009. Detaliez în cele ce urmează.
Ancheta jurnaliștilor de la ABC News subtitrată în limba română: https://www.facebook.com/CadavreExpuseLaBucuresti/videos/875276805873416. A se vedea: Raportul de investigație asupra sursei corpurilor umane plastinate, emis la 24 noiembrie 2012 și updatat la 11 aprilie 2013, de către World Organization to Investigate the Persecution of Falun Gong, France 24, The jury’s in: Our Body’ exhibition banned in France, Agora Vox, Our body: censuré.
Acţiunea a fost promovată de două organizaţii franceze, Ensemble contre la peine de mort (Împreună împotriva Pedepsei cu Moartea) şi Solidarité Chine (Solidaritate China). Acestea au ridicat invocat următoarele aspecte:
– au suspectat că exponatele provin din închisorile chineze şi nu de la şcoala medicală din Hong Kong, Fundația de Științe și Tehnologii Anatomice din Hong Kong – aceeaşi şcoală medicală care se invocă şi la Timişoara ca fiind sursa cadavrelor;
– au arătat că trupurile şi organele expuse sunt atât de perfect conservate încât ele trebuie să fi fost livrate pentru plastinaţie imediat după momentul morţii;
– au arătat că corpurile expuse nu prezintă nicio urmă de patologie serioasă care să fi cauzat moarte imediată;
– au invocat faptul că unele corpuri ar prezenta urme de gloanţe;
– au suspectat că decedaţii ar fi deţinuţi executaţi.
Cele două organizaţii franceze reclamante au primit câştig de cauză la toate cele trei grade de jurisdicţie din Paris, în sensul că au câştigat în primă instanţă, soluţie menţinută de celelalte două instanţe superioare, deşi judecătorii francezi au motivat diferit interzicerea expoziţiei.
Prima instanţă a considerat că: „Spaţiul desemnat de lege pentru cadavre este cel al cimitirului”.
Cea dea doua instanţă a respins apelul organizatorilor expoziţiei, arătând că: organizatorul expoziţiei „nu a putut proba, deşi avea această obligaţie, originea licită şi non frauduloasă a corpurilor şi existenţa consimţământului”.
În cadrul demersului în justiţie a ieşit la iveală faptul că Fundația de Științe și Tehnologii Anatomice din Hong Kong este o fundaţie obscură, greu de găsit, iar organizatorii au putut prezenta doar de un simplu document referitor la originea cadavrelor.
Ultima instanţă a apreciat că expunerea corpurilor în scopuri comerciale contravine prevederilor Codului civil francez, întrucât: “Rămășițele pământești ale persoanei decedate trebuie tratate cu respect, demnitate și decență”.
Mai arăt că, tot prin hotărâre judecătorească, Înalta Curte de Justiţie din Israel a interzis o expoziţie similară în octombrie 2012, pe considerentul că „violează demnitatea umană, inclusiv demnitatea persoanei decedate”, instanţa hotărând ca autorităţile israeliene, inclusiv cele vamale, să ia toate măsurile necesare ca un eveniment de acest gen să nu mai aibă loc vreodată în Israel, ţară în care, în urma hotărârii judecătoreşti mai sus menţionate, nu mai pot intra cadavre plastinate.
Citez din conţinutul hotărârii:
„Principala susţinere a petentului este faptul că aceste corpuri și părți de corpuri au aparținut persoanelor din China, inclusiv deținuți care au fost torturați și executați, supuşi proceselor de conservare și vânduţi pe „piața neagră”, cu scopul de a le afișa în expoziție în scopuri comerciale, toate acestea fără consimțământul lor sau a familiilor lor. Pârâţii 45 au eşuat să arate, în mod independent, că persoanele decedate şi-au dat consimțământul pentru folosirea corpurilor lor în Expoziție, și, astfel, ei nu au putut să respingă o astfel de suspiciune substanțială”.
Menţionez că pot pune la dispoziţia presei hotărârea din Israel.
Din punctul meu de vedere, poziţia celor două naţiuni respectabile, faţă de expoziţii de genul celei de la Muzeul Banatului, nu reprezintă un fapt nesemnificativ.
Sunt, de asemenea, pe deplin conştiintă de faptul că demersuri în justiţie precum cele din Franţa şi Israel, împotriva expoziţiilor de corpuri plastinate, au sorţi de izbândă mai ales în ţari în care justiţia este puternică şi neinfluenţabilă.
Cunosc că există şi alte cazuri în care expoziţii de cadavre plastinate au fost închise, mă pot documenta şi cu privire la acele cazuri și oferi sursele.
1
ÎN ÎNCHEIERE
1
În lumina tuturor celor prezentate mai sus, şi a surselor oferite, cred că nu mai putem vorbi de o documentare făcută din vreun „pliant prost tradus”, oricum sursele ce pot fi citate sunt mult mai multe.
Având în vedere importanţa subiectului şi esenţa lui, nu divagaţiile care ne îndepărtează de la subiect, consider, de asemenea, că proasta sau buna mea pregătire profesională, la fel ca şi convingerile mele, nu au vreo relevanţă prea mare.
Relevanţă are faptul că este extrem de mare posibilitatea de a asista la un spectacol grotesc, în care privim corpurile unor oameni torturaţi prin centrele de detenţie chineze, apoi jupuite şi trimise în lume pentru a obţine profit, în timp ce familiile încă îi caută.
Faţă de profiturile enorme obţinute de pe urma acestor expoziţii, şi toate aspectele, „văzute şi nevăzute”, dea dreptul oribile, legate de plastinaţia din China, pentru mine personal varianta că aceste expoziţii se fac din dorinţa ca acei copii care le vizitează să devină medicii de mâine, nu e mai mult decât praf în ochi. Nu cred că în România va creşte numărul de medici pentru că aceştia au văzut în copilărie o expoziţie de cadavre asupra căreia planează atâtea şi atâtea suspiciuni.
Şi referindumă la copii, menţionez că există o Notă a Ministerului Educaţiei dată cu ocazia unei expoziţii similare găzduită de Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” din Bucureşti, în 2013, unde se vorbeşte de „unele aspecte controversate, generate de tipul de exponate, precum şi un posibil impact emoţional negativ pe care acestea îl pot avea asupra elevilor/copiilor”.
Mai consider, tot în lumina celor expuse aici, că demersul Societăţii Timişoara este unul demn, care vizează valori fundamentale, atitudine pe care neam obişnuit deja să o vedem în acţiunile Societăţii Timişoara.