1,9 miliarde de lei, aceasta este suma pe care Ministerul Educaţiei a plătit-o celor 49 de universităţi româneşti în 2015. Dincolo de diferenţa între nivelul de pregătire al studenţilor, Universitatea din Oradea a primit anul trecut aproape 45 milioane de lei în timp ce Clujul, a primit, pentru toate cele şase universităţi, 347 de milioane de lei. Banii aduc dezvoltare iar dezvoltarea aduce şi mai mulţi studenţi. Pe acest principiu, universităţile mici, vor rămâne mereu mici.
Sumele primite de la Ministerul Educaţiei au variat în 2015 între aproape 175 de milioane de lei, suma maximă primită de Universitatea Politehnica Bucureşti şi 4,8 milioane de lei, suma cea mai mică, primită de Universitatea Maritimă Constanţa. Într-un top al repartizării pe universităţi a alocaţiilor bugetare destinate finanţării instituţionale pe anul 2015 (decembrie), după Universitatea Politehnica Bucureşti se află Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca cu peste 144 de milioane de lei, Universitatea Bucureşti cu aproape 118 milioane lei, Universitatea Tehnică Cluj Napoca cu 103 milioane de lei şi Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi cu aproape 92 de milioane de lei.
La polul opus, în afară de Universitatea Maritimă Constanţa foarte puţini bani au primit Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu – aproape 7 milioane de lei, ANEFS Bucureşti – aproape 7,6 milioane de lei, Universitatea „Eftimie Murgu” din Reşiţa – 8,1 milioane de lei şi Universitatea de Artă şi Design din Cluj-Napoca cu aproape 8,2 milioane de lei.
De opt ori mai mult
Universitatea din Oradea este în partea de jos a clasamentului cu aproape 45 de milioane de lei.
„Clujul are 6 universităţi şi a primit, în total 347 de milioane de lei. Un oraş care e dublu cât Oradea şi primeşte un buget de aproape opt ori mai mare. Eu mă compar cu altele. Depăşim puţin Sibiul (n.r. 44,1 milioane de lei), nu ne comparăm cu Suceava (25,4 milioane de lei). Ăsta e un lucru foarte bun la Oradea. Banii ăştia vin aici. Banii se dau exact ca pentru paturile de spital. Câţi studenţi sunt, atâţia bani vin.
Nu-i însă totuna în ce salon e patul. E una pentru un bolnav care are probleme cu ochii şi una pentru unul care are nevoie de operaţie pe creier. La noi, dacă Ministerul dă, de exemplu, 100 de lei pe un student pe domeniul umaniste, ştiinţe economice, ştiinţele educaţiei, istorie etc., pentru inginerie ne dă 175 de lei, 215 lei pentru medicină, 165 de lei pentru fizică şi 300 de lei pentru un student de la muzică. Mă refer la locuri bugetate. Dacă aş avea 15.000 de studenţi numai la socio-umane aş primi o sumă, la politehnică o altă sumă.
Nu pot însă să fac o Universitatea axată pe muzică. Nu aş avea suficienţi studenţi. Cerea de piaţă este foarte importantă aici, şi ea reglementează situaţia. De asta trebuie să ţinem toate specializările, societatea are nevoie de toate, într-un număr ponderat. Încurajăm zona reală: inginerie, chimie, fizică şi medicină. 65-70% din locurile totale bugetate pe care le împărţim la facultăţile noastre, ţin de zona asta. Aş putea să dau la Drept 150 de locuri bugetate. Toate s-ar ocupa. Dar nu, dau 40”
a explicat rectorul Constantin Bungău.
Şansa proiectelor
Râmăne totuşi întrebarea „de ce se dau sume diferite pentru specializări?”. Toţi studenţii muncesc şi cu toţi facultăţile cheltuie muncă şi bani. „Nu chiar”, explică rectorul Universitţii din Oradea
„un plan de învăţământ are un număr diferit de ore pe săptămână, conform curriculelor europene. La inginerie sunt între 26 şi 28 de ore fizice. Pe săptămână ar fi 40 de ore de predat, câte 8 ore pe zi.
Un student nu-i pus să stea 40 de ore, ca un lucrător într-o fabrică, dar e pus 26-28 de ore faţă în faţă cu profesorul. La ştiinţe economice avem între 20 şi 22 de ore pe săptămână. Sunt clar mai puţine iar formaţiunile pot fi de 30, dacă se fac seminarii pe grupe. Este mai multă muncă la inginerie. Aici e nevoie de laborator.
Şi banii cheltuiţi de Universităţi cu un student sunt mai mari la inginerie decât la Ştiinţe Economice. La muzică e şi mai scump pentru că dacă faci instrumental, faci doar cu unul sau doi studenţi. Costurile cresc exponenţial, este musai să ai sală dedicată pentru fiecare instrument. Trebuie să ştii să jonglezi cu toate astea, să ai un plan managerial clar”.
În concluzie, este foarte dificil ca o Universitate mică să se dezvolte şi să concureze cu cele mari. Banii mai mulţi vor crea facilităţi mai bune, vor aduce profesori mai buni, vor duce la performanţă iar studenţii se vor îndrepta spre ele. Nişa pe care se poate evolua, pe care se poate schimba situaţia o reprezintă proiectele europene pentru că cercul vicios al plăţii pe cap de student va aduce mereu mai puţini bani la universităţile mai mici.
