Lansată la Bucureşti, în prezenţa lui Gabriel Liiceanu şi la Cluj-Napoca în prezenţa lui Alexander Baumgarten, cartea „Anatomia unei imposturi – O şcoală incapabilă să înveţe” a universitarului Mihai Maci a fost lansată marţi, 31 mai 2016 şi la Oradea, ea fiind dublată de dezbaterea „Universitatea izolată şi rosturile oraşului”. Prefaţa cărţii este semnată de Horia-Roman Patapievici.
La evenimentul care s-a desfăşurat în Aula Magna a Universităţii din Oradea au particiapat rectorul Constantin Bungău, preşedintele Senatului Universităţii – Sorin Curilă şi primarul Ilie Bolojan. Din păcate numărul studenţilor şi profesorilor care au participat nu a fost foarte mare dar cei care au venit şi-au făcut simţită prezenţe prin mai multe luări de cuvânt fie lăudânt demersul lectorului Mihai Maci fiind critigându-l sau punând întrebări pertinente.
Deşi Mihai Maci a spus că nu se delimitează niciodată de titulatura de membru al comunităţii universitare orădene, Constantin Bungău a ţinut să precizeze că
„este modul personal al autorului de a vedea universitatea şi sistemul şcolar şi preşcolar şi că fiecare vede realitatea prin lentilele lui”.
O afirmaţie care ar putea fi interpretată ca fiind nepotrivită devreme ce esenţa cărţii nu este de a particulariza anumite întâmplări, nu este un jurnal personal, ci de a pune pe masă, în discuţie, probleme reale din sistemul de învăţământ, probleme care nu ocolesc Universitatea din Oradea.
Despre universul kafkian al învăţământului
Autorul lucrării a mărturisit că nefiind specialist în politici educaţionale nu s-a gândit niciodată că va scrie o carte despre aceste lucruri dar că apariţia ei este produsul unor lucruri cu care s-a întâlnit şi care l-au lăsat perplex.
„Din 2005 calitatea celor care veneau din licee a început să fie din ce în ce mai slabă. Apoi peste noi au venit hârtiile, am intrat în zodia raportărilor. Problema nu era că ele se faceau, ci cum se făceau. Trebuia să trecem în ele tot felul de aspecte care erau total irelevante pentru ceea ce făceam noi. A devenit apoi o artă şi în cele din urmă o obişnuinţă (n.r. completarea rapoartelor şi a altor hârtii în care trebuiau precizate de mai multe ori aceleaşi lucruri, sub diferite forme, doar pentru a părea că s-au făcut mai multe).
În felul acesta s-au obţinut privilegii. Ce nu s-a observat însă a fost că, în mare, cu aceeaşi oameni putem face aceleaşi lucruri. În timp, arta hârtiilor a plafonat oamenii. Profesorii au început să lucreaze mai degrabă la propriile dosare, au adunat punctaje dar au rămas închişi în trecut. Cei care au făcut aceste lucruri au astăzi alt statut dar el a venit la pachet cu frustrarea de a fi altcineva decât cel care eşti cu adevărat. Prinşi în acest hăţiş ratăm relaţionarea cu studenţii. De multe ori cursurile au căpătat un aer prăfuit care aminteşte doar de pasiunile pe care le-au avut cândva profesorii.
În primul moment am crezu că vom reacţiona cu toţii la aceste lucruri. Apoi mi-am dat seama că nu se poate pentru că suntem cu toţii prinşi în acest mecanism în care fiecare dintre superiori îşi justifică existenţa prin cifrele pe care le colectează de la nivelul inferior. După ce 10 sau 20 de ani ai raportat realizări continue, faptul de a veni astăzi şi a spune că totul este o catastrofă nu înseamnă altceva decât a recunoaşte că ai făcut fals în acte publice zeci de ani. Atunci am înţeles că nimeni nu va face acest lucru. Logica lucrurilor este aceea că sistemul va funcţiona ca un mecansim defect dar programat să funcţioneze apocaliptic până la sfârşit.
Aceasta a fost senzaţia mea şi perspectiva din care am scris această carte. Nu am scris-o ca să acuz pe nimeni. Nu cred că pe acuze se poate clădi ceva. Am scris-o doar gândindu-mă la studenţii mei. Dincolo de toată această retorică, atunci câmd studenţii mei ajung şomeri, sunt vinovat. La fel ca toţi ceilalţi. Am simţi că nu mă pot elibera de această vină decât încercând să o numesc cât mai clar”
a spus Mihai Maci.
În ceea ce priveşte modul în care statul înceracă să le bage pe gât absolvenţilor de liceu, studiile universitare, lectorul a dat un exemplu mai mult decât grăitor.
„Aveam un student care nu se prea descurca la nimic. M-am străduit şi eu, s-a străduit şi el dar nu ajungeam niciunde şi atunci l-am întrebat de ce a ales să facă filosofie. Răspunsul lui a fost şocant. Voia să se angajeze motostivuitorist la un centru comercial, o rudă îi promisese că îl va ajuta, dar ca să nu aibă salariul minim pe economie trebuia să facă facultate. Asta este o dovadă că în foarte multe situaţii, problema învăţământului nu este la Ministerul Educaţiei ci la cel al Muncii”
a explicat universitarul
Limba din manuale este mai perversă ca cea a manelelor
Una dintre cele mai pertinente luări de cuvânt a fost cea a sociologului Adrian Hatos care a spus că e trist că este nevoie de o carte care să spună ceea ce ştiu cu toţii şi că ea este un eveniment atât de important.
„Mihai Maci merită felicitat pentru curaj. Este important că cineva spune lucrurilor pe nume. Nu e normal ca unii să obţină funcţii de conducere numai pentru că stăpanesc, ba chiar încurajează, sistemul birocratic alienant. Este rău să se considere că unii ar trebui să facă administraţie, alţii cercetare şi alţii predare. Administrarea universităţii tinde să crească necontrolat, ca un cancer, pe logica procedurilor şi regulamentelor, până la urmă nu mai interesează pe aproape nimeni predarea și cercetarea.”
a spus Hatos.
Discuţia a fost dusă apoi spre mediul preşcolar acolo unde lectorul a făcut o observaţie şocantă.
„Uitaţi-vă în manualul de limba română pentru copiii din gimnaziu. Unde în România se vorbeşte aşa, se folosesc astfel de formulări de lemn. Limba din manuale este mai perversă ca cea a manelelor. Îi înţeleg perfect pe copiii care preferă să vorbească în limba engleză care este mult mai puţin supusă acestui formalism”
a mai spus Mihai Maci.
Rectorul Constantin Bungău a spus că profesorii trebuie să se raporteze la trăsăturile noilor generaţii pentru a reuşi să ofere educaţie:
„cu toţii ne dorim ca ceea ce facem să facem cât mai bine şi asta nu este un lucru simplu. Îl apreciez pe Mihai chiar dacă el prezintă mai acid anumite lucruri”.
Primarul Ilie Bolojan a afirmat că anuite aspecte din carte trebuie luate ca atare de Universitatea din Oradea pentru că
„entităţile au două variante: ori se reformează singure, ori le reformează realitatea. Eu îmi doresc ca cele sesizate de Mihai Maci să le putem corecta cât mai repede. Stau la îndemâna noastră, a celor care putem influenţa acest lucru. Primăria Municipiului Oradea împreună cu Universitatea pot face proiecte mult mai importante care să ajute la dezvoltarea oraşului şi a universităţii în anii următori”.
Evenimentul a fost încheiat cu o declaraţie optimistă făcută de autorul cărţii, afirmaţie făcută şi la lansarea din Bucureşti:
„în ciuda a ceea ce pare, cartea asta conţine în ea un sâmbure de speranţă. Dacă aş fi fost convins cu adevărat că nu se poate schimba nimic, n-aş fi scris-o. Ar fi fost cu desăvârşire inutilă”
Lucrarea care adună articole scrise de Mihai Maci pe platforma Contributors şi nu numai, se găseşte în librării dar pote fi comandată la un preţ redus (27,3 lei) de pe site-ul edituratrei.ro.
