Am tot citit în ultimul timp faptul că tot răul din spatele atentatelor este produsul unei singure religii, islamismul. Cei care spun asta uită că în urmă cu câteva sute de ani, religia din care fac parte, creștinismul, ardea pe rug oamenii care gândeau diferit și trecea prin foc și sabie femei și copii doar pentru că erau dintr-o altă parte a lumii.
În fapt, între sălbaticii ăștia care se detonează în public luând cu ei suflete nevinovate și creștinii „bine intenționați” care, la costum și cu cafeau în față, au semnat pentru îngrădirea libertății celor care nu sunt ca ei, este doar o diferență de câteva sute de ani. Islamiștii sunt atât de convinși că au dreptate încât sunt în stare să omoare oameni pentru dreptatea lor.
Creștinii, s-au mai cizelat între timp, nu îi mai ard pe rug pe cei care sunt diferiți, semnează petiții on-line și le trimit la Parlament transformând democrația într-o dictatură a majorității. Și unii și alții sunt siguri că au dreptate, doar că unii aleg altă metodă. Nu pentru că ar fi mai deschiși la minte (dacă ar fi, ar înțelege că o dictatură a majorității nu este democrație), ci pentru că nu mai vor să se murdărească de sânge pe mâini.
Asta nu înseamnă că nu au mânecile suflecate (urmăriți pe rețelele de socializare câtă intoleranță există la unii dintre acești giboni, și veți înțelege că dacă ar face rost de o centură cu exploziv s-ar detona fără pic de regret în mijlocul unei parade gay).
Este foarte clar că islamismul este incompatibil cu creștinismul. Nu pentru că una ar fi superioară celeilalte ci pentru că ambele știu că intoleranța, violența și impunerea cu forța a formelor proprii este singura cale prin care pot supraviețui. În lumea în care noi trăim, atât tradiționalismul cât și religia ar trebui să fie deja piese de muzeu.
Aproape tot ce e în cărțile de bază ale acestor religii, este împotriva Drepturilor Omului, a principiilor după care ne coordonăm viața. (Apropo, dacă vi se par abominabile crimele făcute de teroriști, numărați crimele și atrocitățile care există în Vechiul Testament, făcute în numele binelui)
Nu este vina cărților și nici a celor care le-au scris, niște luminați de fapt, care au făcut ca lumea asta să existe în forma în care noi o cunoaștem (modernitatea, este, într-o oarecare măsură, creația creștinismului, fie că ne place sau nu) că lumea de astăzi este total diferită de cea pentru care ele erau niște coduri etice potrivite.
Este vina acestor oameni care nu înțeleg că ele sunt depășite, că sunt incompatibile, ba chiar odioase pe alocuri, că locul lor a fost luat de Drepturile Omului și de diferite coduri (penale, civile etc)
Dacă vă uitați puțin în urmă, nu aveți cum să nu vedeți că lumea asta a evoluat din momentul în care omul s-a „rupt” de religie, începând cu Renașterea. A te „rupe” de religie nu înseamnă neapărat a renunța total la ea sau a nu vedea importanța ei, înseamnă a gândi cu propriul cap, a renunța la tradiționalism, a munci, a căuta explicații, soluții, a-ți folosi imaginația și creativitatea.
Occidentul a înțeles asta și tocmai de aceea este un vârf al civilizației, pentru că s-a laicizat lent. Nu a interzis nimănui să creadă, dar a impulsionat cunoașterea, cercetarea care au dus la „dezvrăjirea” lumii.
Când ai explicații pentru fenomenele naturale, spre exemplu, nu le mai atribui niciunei forțe superioare ci încerci să le minimizezi efectele. Când reușești deja asta, ființa superioară a pierdut un atribut. Când le pierde pe toate sau pe cele mai importante, începi să o vezi așa cum e, o plăsmuirea a propriei tale frici și a nevoii de a da sens lumii.
Marea provocare a umanității cred că este acum căutarea sensului existenței, pentru că problema fricii a rezolvat-o. Lipsa sensului existenței este în spatele multor atentate „nereligioase”. Și ăsta este singurul mare neajuns al laicizării.
Dincolo de asta, cred că laicizarea rămâne singura cale prin care oamenii pot depăși diferențele care îi separă. Dacă vor înțelege că nu există niciun Zeu, vor înțelege și că nu există nimeni în numele căruia să mori sau să omori.
