Tur de forţă, efectuat vineri, 21 octombrie, în Oradea de către ambasadorul SUA, Hans Klemm. Acesta a vizitat Primăria Oradea unde s-a întâlnit cu primarul Ilie Bolojan, Biblioteca Judeţeană unde s-a întâlnit cu preşedintele CJ Bihor, Pasztor Sandor şi prefectul Claudiu Pop şi Universitatea din Oradea.
În cadrul discuţiilor de la Primăria Oradea au fost abordate aspecte privind oportunităţile economice şi de afaceri pe care oraşul Oradea le oferă companiilor care doresc să-şi dezvolte investiţii în România.
Un alt punct al discuţiilor a fost cel legat de posibilităţile de colaborare pe linie culturală şi de educaţie, precum şi de ceea ce pot face Primăria Oradea şi Ambasada SUA pentru încurajarea acestora.
La biblioteca Judeţeană a fost inaugurat un raft cu literatură americană iar la Universitatea din Oradea a fost ţinută o prelegere axată pe relaţiile bilaterale româno-americane.
Cel mai important subiect abordat a fost cel legat de ridicare vizelor, cu privire la care ambasadorul a spus că există impedimente legislative, şi că trebuie să treacă prin Congres, şi nu impedimente politice. Al doilea subiect ca importanţă a fost cel legat de agresiunea Rusiei, pe care Klemm o consideră indubitabilă, şi din cauza căreia Armata Română şi cea a SUA au făcut în 2016 câte un exerciţiu militar comun pe zi.