Hotelul Hilton din Oradea a fost joi, 3 noiembrie 2016, gazda unei conferinţe de excepţie care l-a avut în prim plan pe specialistul în spaţiul ex-sovietic Armand Gosu. Acesta a făcut un scut istoric al evoluţiilor din ultimii ani din Rusia spunând, printre altele, că se teme pentru integritatea Ucrainei în perioada schimbării puterii în SUA.
În jur de două ore, atât a durat conferinţa „Rusia, ameninţare sau partener?” ţinută de Armand Gosu la invitaţia Asociației Cultură în Mișcare. A început la ora 18.00, la două ore după ce expertul şi-a lansat la Librăria Humanitas cartea „Euro-Falia”, în prezentarea lui Florin Ardelean.
„Din păcate, în România nu a existat niciodată o tratare coerentă a întregului spaţiu sovietic, nici înainte de 1989. După Revoluţie, o bună parte din activiştii Comitetului Central (foşti translatori ai lui Ceauşescu etc) au ajuns la Ministerul de Externe.
Ei aveau o oarecare expertiză pe acest spaţiu dar, fiind în vârstă, prin anul 2000 au ieşit la pensie, România rămânând total descoperită pe această zonă. Acest lucru s-a văzut în politica externă a ţării.
Nici măcar ocuparea Crimeii nu a dus la apariţia unor poziţii de consilieri pe spaţiul euro-asiatic. Este mare nevoie de un centru de expertiză pe acest domeniu aşa cum se întâmplă în toate ţările din regiune”
a spus Armand Gosu, subliniind că astăzi, în spaţiul public, este plin de pseudoanalişti şi propagandaşti care nu au la bază cunoştinţe solide.
Doctrina multipolarităţii
Conform expertului Arman Gosu, comportamentul Rusiei ar fi explicabil şi prin faptul că, după destrămarea URSS-ului, specialiştii de la Moscova ar fi pus la punct doctrina multipolarităţii, astfel încât SUA să nu fie singurul pol de putere al lumii. Asta a însemnat, pe de o parte, şi trasarea unor linii roşii pe graniţele fostei URSS.
Au urmat apoi Revoluţia trandafirilor (n.r. schimbarea puterii politice în Georgia, în noiembrie 2003), Revoluţia Portocalie la Kiev (n.r. o serie de proteste, blocade și greve generale la nivel național în Ucraina, organizate de susținătorii candidatului la președinție Viktor Iușcenko), Euromaidanul (protestele pro-europene din Ucraina) etc., toate acestea fiind văzute la Moscova ca o depăşire a liniei roşii şi un complot al Occidentului împotriva Rusiei.
„Din păcate, chiar şi după anexarea Crimeei, evenimentele care au avut loc în Estul Europei au fost percepute ca având un impact global redus de către centrelor de analiză şi expertiză de la Paris şi Washington pentru că Rusia nu mai este de mult o superputere, nici măcar o putere. Analiştii uită însă că paradigma în care funcţionează Rusia este diferită de cea Occidentală. Soldatul rus va muri pe front fără mâncare dar nu se va răscula împotriva comandanţilor aşa cum ar face cei din armatele Occidentale.
În prezent, Rusia crede că obţine victorii după victorii în războiul hibrid dar nu înţelege că lumea s-a schimbat. Oricâte victorii va avea în Ucriana, sau în lupta cu sancţiunile economice, nu va învinge nici Occidentul nici SUA, care au resurse net superioare. Istoria ne arată că Rusia are fluxuri şi refluxuri modelate de victorii şi înfrângeri pe câmpul de luptă, de câteva sute de ani.
Ce s-a întâmplat acum? URSS s-a prăbuşit în 1991. După ani de restrişte a venit Putin care a impus un model economic bazat pe resursele de petrol şi gaze pentru modernizarea armatei astfel încât Rusia să redevină o mare putere. În 2008 are loc războiul din Georgia, care este urmat de o reformă profundă în Rusia. Pentru prima dată, Rusia renunţă la efectuarea obligatorie a stagiului militar.
În 2014 urmează Crimea, oameni fără însemnele unei ţări sau a unei armate ocupă în 48 de ore un spaţiu destul de mare. Flux şi reflux. Ţina Rusiei este un nou angajament global de tip Helsinki (n.r. la 1 august 1975 la Helsinki, 35 de state, au semnat un acord de îmbunătățire a relațiilor dintre statele europene din blocul comunist și Occident) mai avantajos. Adevărul este că Rusia cu greu ar mai putea fi o ţară de mâna a doua, nici vorbă de o superputere sau putere. Demografic este în declin, PIB-ul este cam cât cel al Olandei.
Resursele lor au scăzut foarte mult din cauza căderii preţului la petrol: 60 de dolari pe baril era limita critică pentru Rusia iar preţul lui azi e sub 50 de dolari. Abia în această toamnă, Rusia a reuşit să-şi adopte bugetul pe anul 2016. Prin urmare, pretenţiile Rusiei nu se întemeiază pe argumente serioase. Arsenalul militar şi nuclear este însă periculos şi poate provoca dauna mari pe termen scurt”
a mai spus Armand Gosu.
Rusia ar putea lovi din nou!
Situaţia economică a Rusiei este cunoscută de toată lumea, dar iminenta intrare în criză ar putea duce la un nou conflict.
„Rusia ştie că va intra în criză. Există o fereastră de oportunitate ca Putin să schimbe ceva iar aceasta ar fi alegerile din SUA. Vor urma câteva luni bune cu schimbarea puterii, luni în care Rusia ar putea lovi din nou. Pentru că rezervele îi sunt împuţinate se va concentra pe rezervele din alte state. Cea mai plauzibilă ţintă, pe lângă Siria unde duce deja un război, ar fi Ucraina. Ea este în acest moment sub presiunea Berlinului şi a FMI pentru a implementa reforme economice.
Situaţia economică, socială şi politică este departe de a fi consolidată acolo. Ultimele alegeri indică revenirea în forţă a partidelor proruse. Salvarea pentru Ucraina ar fi un plan Marshall (n.r. primul plan de reconstrucție conceput de către Statele Unite ale Americii și destinat țărilor europene afectate de Al Doilea Război Mondial pentru refacerea economiilor europene, cu scopul de a stopa extinderea comunismului, fenomen pe care ei îl considerau legat de problemele economice), care ar însemna investiţii masive în Ucraina.
Acest lucru este greu de făcut pentru că, la fel ca în SUA, vin alegeri în Germania şi Franţa. Germania este însă clar cea care manifestă cel mai mare interes pentru un astfel de plan. Cert este că Ucriana e cheia. Cu o Ucraină slabă nici Polonia şi nici România nu vor putea sta în linişte şi vor fi nevoite să cheltuie mult mai mulţi bani cu apărarea”
a explicat Gosu.
Îşi permite NATO un aliat sensibil la propaganda rusească?
Atitudinea inconstantă a României cu privire la Republica Moldova nu este un lucru bun pentru NATO. Cel puţin aşa crede Armand Gosu.
„Din păcate, despre Republica Moldova, în România se ştie mai puţin decât la Varşovia sau la Budapesta pentru că România nu mai are experţi pe spaţiul ex-sovietic. La noi, subiectul este tratat într-o paradigmă sentimentalistă care omite multe realităţi. Nici pentru Occident nu e foarte clar ce vrea România. În discursurile oficiale nu atentăm la statalitatea Republicii Moldova, neoficial sunt organizate marşuri pentru unire.
În sondajele serioase, doar 20% dintre cetăţenii moldoveni ar dori unirea. În condiţiile depopulării Moldovei cu oameni care pleacă la muncă în Occident, nu în România, nu prea ar mai fi cu cine să se realizeze unirea. Apoi, în orice discuţie serioasă despre unire, România trebuie să ţină cont de obligaţiile pe care le are ca membru pe flancul Estic, cel mai vulnerabil al NATO şi ca membru al UE. Sunt 3,5-4 milioane de oameni care ar fi sensibili la propaganda rusească în condiţiile unui război hibrid. Mulţi dintre ei au rude în alte zone de securitate unde nu avem niciun control: Rusia, Ucraina, Belarus.
Sunt sute de mii de cetăţeni moldoveni care au paşapoarte Ruseşti şi Ucrainiene. Există reţele conspirate ale serviciilor ruseşti, ucrainiene, arhiva KGB-ului a RSS Moldovenească este depozitată la Moscova din 1991, oricând poate constitui un instrument de şantaj la adresa liderilor politici sau economici de la Chişinău. Problema e, România, stat membru NATO, când agită tema Unirii se gândeşte şi la aceste lucruri? Se gândeşte la consecinţele care pot fi generate de un context de acest tip?
Îşi permite NATO să aibă un aliat care poate fi destabilizat printr-o maşinărie de propagandă rusească ce funcţionează destul de eficient? În spaţiul ex-sovietic, vedem ce se întâmplă în Caucaz, în ţările Baltice. Ţările Baltice care sunt mult mai avansate în acest război hibrid au mari probleme în a face faţă propagandei ruse. Cum ar putea România, care are mult mai puţină expertiză în această zonă, să facă faţă pericolelor unui război hibrid?”
s-a întrebat retoric Armand Gosu.
Apărători ai „Maicii” Rusia, şi la Oradea!
La final a urmat o sesiune de întrebări şi răspunsuri care a durat aproape o oră şi în care au fost mai multe luări de poziţie favorabile Rusiei din partea participanţilor, unii în mod vizibili simpatizanţi ai fostei URSS sau ai actualului regim de la Moscova („de ce nu s-a spus că Rusia este cea agresată, este victima?” sau „de ce se ignoră realitatea, şi anume că Rusia este şi va fi o mare putere?” etc).
Evenimentul de la Hilton a fost organizat de Asociația Cultură în Mișcare şi susținut de: Ared, Hilton, Vinurile Corcova Roy & Dâmboviceanu, Queen’s Music Pub, Societatea de Avocatura Dehelean & Dehelean.
Armand Gosu este conferențiar doctor la Universitatea București. Corespondent al BBC World Service în birourile din Moscova, Kiev, București (1996-1998, 1999-2002). Predă diferite cursuri despre Rusia și fostul spațiu ex-sovietic, de la politică externă la servicii secrete și riscuri de securitate, la Științe Politice, Litere și Limbi Străine.
A fost redactor șef adjunct și redactor șef la revista 22, editată de Grupul pentru Dialog Social (2005-2014) şi consilier pentru spațiul ex-sovietic al ministrului de Externe, T. Baconschi.
