Bărbați și femei braț la braț, copii, femei cu cărucioare sau însărcinate, tineri de pe băncile școlii, corporatiști de toate vârstele, sunt de câteva zile bune în stradă. Niciodată, după Revoluție, nu au mai ieșit să protesteze în România peste 300.000 de oameni într-o singură zi. Ce i-a scos pe oameni în stradă nu au fost atât cele două ordonanțe cât aroganța și contextul.
Aroganța a fost întotdeauna un element permanent al guvernării PSD. Începând cu Iliescu, continuânt cu Adrian Năstase și învățăcelul lui, Victor Ponta, aroganța nu i-a părăsit niciodată pe capii PSD. Un element incompatibil cu doctrina social-democrată, manifestarea acestei tendințe de superioritate a prins aripi după ultimele alegeri când s-au văzut în Parlament cu o majoritate usturătoare pentru adversarii politici.
Orbiți de această majoritate, liderii PSD au crezut că li se cuvine totul, că democrația este un politruc pus de ei să sifoneze o instituției descentralizată care o să le lingă papucii pentru o bucată de pâine în plus. Oamenii au înțeles însă că votul nu îți dă dreptul să transformi o democrație într-o dictatură, să modifici legi în favoarea ta și a celor din jurul tău. Votul îți dă dreptul să conduci nu să stăpânești.
A pune în opoziție oamenii care te-au votat cu cei care au ieșit în stradă, când ai câștigat alegerile cu o prezență națională jenantă la vot, dovedește aceeași aroganță. De unde știi că printre cei care ies la protest nu sunt și cei care te-au votat?
În plus, protestul este o formă de manifestare care cere mai mult efort și implicare decât votul. Trebuie să fie ceva cu adevărat important ca să ieși în stradă. Mai ales noaptea în frig. Ca dovadă, de două decenii și jumătate nu au mai fost peste 300.000 de oameni în stradă.
Al doilea element important care a scos oamenii în stradă a fost contextul. Și aici ar fi patru puncte care l-ar face să-și pună întrebări și pe cel mai fidel PSD-ist. Primul, dacă ordonanțele sunt bune și sunt date pentru a rezolva problemele pe care le clamează, de ce au trebuit date la o oră atât de târzie? „Noaptea, ca hoții” cum spun protestatarii?
De ce nu s-au discutat pe larg și nu s-au dezbătut câteva luni? De ce au apărut brusc, pe o ordine de zi pe care era doar bugetul? „Mișelește”, cum spun protestatarii.
De ce ministrul „altă întrebare” nu a spus clar când a fost întrebat de un jurnlist în seara adoptării ordonanței, că nu îl privește pe Liviu Drangnea? Era cel mai potrivit moment să spulbere premisa „dedicației” acestor măsuri.
Dați-vă cu un pas în spate și priviți imaginea de ansamblu. Avem un guvern proaspăt instalat care, evident, ar dori să își conserve poziția. Avem o situația „fără miză” sau cu o miză mică, cum este problema închisorilor suprapopulate (cum este și în Franța) care în România este una veche. Și avem 300.000 de oameni în stradă.
Cum se poate explica faptul că un Guvern ține cu dinții de o miză atât de mică. Că își periclitează „ciolanul” pe care îl are în mână, încă din primele luni de ospăț? Să nu fie oare o minciună că miza este mică?
Este greu de crezut că toate argumentele acestea contextuale sunt accidente. Mai ales că explicațiile liderilor PSD de pe 2 februarie au arătat mai multă aroganță decât lămurire. Este greu de prevăzut ce se va întâmpla de aici încolo dar membrii PSD din țară au toate motivele să fie nemulțumiți. Doar PDL-ul și-a mai tăiat craca de sub picioare atunci când au tăiat salariile și pensiile oamenilor. Și unde e acum PDL?
