Ce a ajuns SUA. Să-i pună Rusia președinte!

Cam asta se discută, sub diferite forme, în lumea în care trăim, de la cercurile diplomatice internaționale la barurile de cartier. Culmea este că aproape nimic de la alegerea lui Donald Trump și până astăzi nu contrazice aceste lucruri. Sub ochii celei mai democrate societăți, comportamentul lui este asemănător dictatorilor din țările bananiere iar protejarea intereselor Rusiei se vede din satelit.

În versiunea declasificată a Raportului de evaluare elaborat de Comunitatea serviciilor de informaţii din SUA imediat după alegeri se arăta că

„Vladimir Putin şi Administraţia Rusiei au încercat să crească şansele electorale ale lui Donald Trump prin discreditarea lui Hillary Clinton şi prezentarea candidatei democrate în mod nefavorabil. Toate cele trei agenţii de informaţii americane sunt de acord cu această concluzie. Agenţia Centrală de Informaţii (CIA) şi Biroul Federal de Investigaţii (FBI) au mare încredere în această concluzie; Agenţia pentru Siguranţa Naţională (NSA) are o încredere moderată în această concluzie”.

Campania Rusiei de influenţare a scrutinului american a urmat o strategie care a combinat operaţiuni ale serviciilor secrete, de genul activităţilor cibernetice, cu eforturi deschise ale instituţiilor guvernamentale ruse, ale presei de stat, ale intermediarilor şi utilizatorilor plătiţi din reţelele de socializare – troli.

Aproape nimic de la alegerea lui Donald Trump și până astăzi nu contrazice aceste lucruri. Ba din contră, tot mai multe dovezi să strâng de cealaltă parte.

Înainte de a ataca baza aeriană de la care Asad a lansat atacul chimic, Trump i-a sunat pe ruși și i-a avertizat că va lansa atacul, să nu cumva să omoare vreun militar rus deși, dacă rușii aveau oameni și aparatură la acea bază, este clar că au contribuit la atacul chimic de la Khan Shaykhun.

Imediat după alegeri, Trump i-a cerut directorului FBI să stopeze ancheta „legăturilor periculoase” cu Rusia. Acesta a refuzat, astăzi este demis. La o zi după demiterea șeful FBI, James Comey, Trump îi primește la Casa Albă pe Lavrov și Kisliak în Biroul Oval, la doar cinci luni după ce Washingtonul a impus noi sancţiuni împotriva Moscovei şi a expulzat 35 de diplomaţi ruşi din Statele Unite. O astfel de onoare este de obicei rezervată şefilor de stat şi de guvern, nu unor diplomaţi care sunt în centrul unui scandal politic major în SUA.

Mai mult, la acea întâlnire, Trump dezvăluie secrete de stat premierului rus. Pe care, culmea, mai întâi nu le recunoaște, apoi susține că sunt parte a dreptului său de președinte. Un oficial citat de Washington Post a spus după acea vizită că Trump a oferit mai multe informații ambasadorului rus decât a furnizat SUA aliaților NATO.

La asta se adaugă „dragostea de sine”, infatuarea, tendința spre un comportament dictatorial, nerespectarea legii (neplata unor taxe) lipsa de respect față de femei (vezi scandalul „Access Hollywood” și acuzele mai multor femei că au fost agresate sexual, pipăite şi sărutate în mod forţat de către acesta), față de oamenii de altă culoare, religie (interzicerea accesul musulmanilor pe teritoriul american și construirea unui zid la granița cu Mexicul), față de oamenii săraci, față de presă, ONG-uri, continuarea sub diferite paravane, prin interpuși, a afacerilor personale (unele cu instituții de stat americane) și nepotismul – punerea în funcții importante a membrilor familiei (cazul Ivanka Trump), a prietenilor, a partenerilor de afaceri etc.

În contextul mondial actual, este ca și cum jandarmul, cel care punea ordine în lume (nu singur, evident), s-ar fi îmbătat, ca să nu spunem că a înnebunit de-a binelea. Și asta într-o cetate asaltată, la porțile căreia bat din ce în ce mai puternic, atât victime cât și barbari cu centura de exploziv sub haină.

Două sunt lucrurile pe care ar trebui să le învățăm din ceea ce s-a întâmplat în SUA. Primul este că dușmanul lumii civilizate, Rusia, chiar dacă nu mai este ce a fost pe timpul URSS-ului, rămâne o „vulpe bătrână” care compensează lipsa de putere prin cinism și viclenie. Asta s-a văzut în anexarea Crimeei, în atacul surpriză și războiul hibrid din Ucraina și se vede și în manipulările pe care le fac în mediile on-line și în finanțarea partidelor extremiste din UE.

Al doilea, este acela că nicio democrație, oricât de puternică ar fi, nu există prin ea însăși. Are nevoie de oameni și instituții care să vegheze încontinuu la păstrarea și întărirea ei.

Ichim Vasilică