Uite că funcționează și așa: să te străduiești să oferi un lucru frumos, din tine, și, drept răsplată, să primești un alt lucru, care să îți facă plăcere. M-am bucurat să-mi pot merita băutura, în 1 octombrie, împreună cu un prieten, plătind cu un poem (în fapt, cu două). Și m-a întristat să văd că românul fură și când are o așa ofertă drăguță în față.
Văd, pe pagina Fb a unui prieten poet din Brașov, o chemare la luptă, în tabăra cuvântului: Julius Meinl, cunoscuta firmă din zodia cafelei, invită internațional oamenii să-și plătească, de 1 octombrie, cafeaua sau ceaiul cu un poem. Wow! Intru rapid pe pagina celor din România, caut locuri pentru Timișoara, găsesc trei, unul îmi pare chiar rezonabil, după gusturile mele (adică nici de mall, nici de zonă centrală) și sun la Cafeneaua Copa din Timișoara. Urmează o discuție mai puțin plăcută, din care nu amintesc aici decât că un om se poate mira cam ce-ar fi de scris despre faptul că se strâng niște poezii și se dau mai departe unuia, care-ți plătește cafeaua consumată și pe care n-ai încasat nimic. Dar nu asta e important.
Ce e important, în primul rând, e că această inițiativă există. Mie îmi pare absolut superb să poți fi încurajat să plătești cu munca gândului tău, și să vezi roada direct, ca și cum ai culege și duce spre gură niște boabe de strugure, direct în vie.
Recunosc că nu știam de această inițiativă internațională a celor de la Julius Meinl. Poate pentru că nu-s băutoare de cafea, cu excepția unor situații rare. Sau poate pentru că încă nu s-au creat canalele de comunicare pe care să se anunțe despre această inițiativă. Dar totul are un început.
Înțeleg că, la nivel internațional, povestea ține de cinci ani. Vorbesc cu o doamnă amabilă de la marketing, din București, de la Meinl, după ce trecusem și prin Secuime, la o altă doamnă amabilă, tot de la ei, pentru relații. Da, poemele se vor strânge, da, se gândesc să le valorifice. Fain!
Plec de acasă după ce am sunat un prieten poet, George Lână, amândoi avem o droaie de volume de poeme publicate deci e firesc să ne bucurăm de inițiativa asta, sperăm să vedem tineri care să își încerce pana, intrăm în Copa din ceea ce, local, se numește ”zona Sinaia”, înăuntru e doar un tânăr, la mesele de afară mai sunt câteva persoane, e o oră rezonabilă, spre seară, pentru o cafea dar, totuși, localul e aproape gol. Cerința era să vii cu un prieten și să creați împreună.
Totuși, avem noroc. Florin Andrieș este unul dintre cei care au folosit hârtiuța organizatorilor, și și-au plătit băutura cu un poem. El este numărul 23. (Eu și bunul meu prieten vom fi numerele 24 și 25, pentru azi, aici). Sunt foarte curioasă, îl rog să-mi spună ce și cum, de unde știe de campanie, de a mai participat, de pot vedea ce a scris. Între timp, doamna care lucrează aici cu clienții ne aduce hârtiuțele cu poemele. (Au, ce mici sunt – îmi spun. Apoi constat că, pentru cei mai mulți, spațiul oferit fusese mai mult decât suficient).
Mă uit la poemul interlocutorului meu. Dacă nu ar fi căutat rima, ar fi fost încă mai bine, dar e bine că e al lui, că a folosit rânduri ale lui. Îi apreciez corectitudinea gramaticii – deși nu scriu după Regulile Sextil Pușcariu, pentru mine, apreciez când cineva folosește corect gramatica, fie și aceasta, ultima, cea aberantă, insistând pe etimologic. Văd o chichiță pe care cel din fața mea a trecut-o bine, și mă bucur. Îmi spune că a absolvit Arhitectura, că a lucrat mai demult aici și că e un client fidel al locului. Aha, deci de asta știa de campanie. Fain!
După acest început bun și plăcut, mă arunc, cu o enormă curiozitate, spre celelalte poeme. Și mă dezumflu, ca un balon cu apă ce a lovit asfaltul. Sau mă sparg – la alegere. Pentru că restul de poeme, cea mai mare parte, sunt scrise la bășcălie, sau nu sunt ale celor ce le-au scris. De la mai multe variante de ”Plopii fără soț”, la ”Cățeluș cu părul creț” găsești tot felul de ”creațiuni” care mă fac să mă strâmb. Speram să găsesc încercări simpatice, sau chiar semnături ale unor poeți consacrați ai orașului. Asemenea inițiative trebuie încurajate, nu sufocate cu impostură, hoție și bășcăleală.
Mă întreb cum o fi la Brașov, și dacă Romulus Bucur, la care văzusem informația despre ziua aceasta, a cafelei sau a prieteniei sau a ce o fi (da, a cafelei, dar nu toți cei implicați știau asta) o fi contribuit cu un poem, dacă și-a dus și studenții, dacă au găsit chestii faine scrise înaintea lor, dacă au avut momente de bucurie, alături de ceașca de cafea sau de ceai.
Mă așez, finalmente, și eu, lângă George. S-a dezumflat și el, îmi spune să ”produc” eu, el nu prea mai are chef, scrisesem ceva de acasă, special pentru ideea celor de la Meinl, desigur, nu îmi ajunge un pătrățel și mă întind pe două, e ciudat, pare primul poem din genul celor pe care speram să le găsesc aici. Apoi mai scriu ceva, scurt, pentru al doilea ceai al nostru de pe masă. Ceaiurile sunt bune.
Doamna ce lucrează aici mă vede dezamăgită și îmi spune de un grup de anul trecut, de un profesor de la un liceu din apropiere, de am înțeles bine, care venise cu o mână dintre adolescenții săi, iar creațiile lor au fost ”pe bune” și drăguțe. Socotesc, rapid, în cap, de există interdicții legate de vârsta consumului de cafea. Cred că nu. Și, oricum, în ofertă există și ceai. Așa că că bucur.
Îmi promit să discut cu organizatorii, să le dau câteva idei despre cum să crească ideea asta frumoasă. În lumea asta atâta de hulpavă față de agoniseală, să te invite cineva să-ți lași telefonul jos și să creezi e ceva care trebuie încurajat. Plecăm și veseli și triști. O idee absolut superbă, care se lovește și de oameni blazați, și de tradiționala hoție a românului, de impostură. Dar lucrurile se vor schimba, în timp, dacă ideea se va duce mai departe de la an la an. Iau ca final primul poem, ca îndemn.
Și ne vom fi nevoit între noi,
Cu ajungerea
La masa îndoliată de cafea.
Vezi, așa mor gologanii,
Și ni se alătură Paștile cuvintelor,
Și, dacă aș fi avut cîndva un vis,
Ar fi fost să ne creștem rădăcini
Din plata tuturor celor ce ne-nconjoară,
Din suma ta intrinsecă,
Acolo unde lumina sculptează abur
De Indii,
Din netemeinicia noastră,
Înspre mai bine,
În zi de cafea și prietenii.
