La Ditrău, în Harghita, doi brutari din Sri Lanka stârnesc panică în rîndul populației locale, care, condusă de preotul romano-catolic Bíró Károly, amintește de „siguranța” locului, în timpul protestelor de la primărie. Vina străininilor? Culoarea pielii. Dar cee ace e vină, pentru preotul local, devine îndemn spre bună vecinătate din partea arhiepiscopului emerit de la Alba Iulia, ÎPSS Jakubinyi György.
Arhiepiscopia a oferit azi, 31 ianuarie 2020, un comunicat de presă.
„Mesajul Sfântului Părinte, Papa Francisc cu ocazia celei de-a 53-a Zile mondiale a păcii se adresează fiecărui creștin și fiecărui om de bună credință: „Drumul reconcilierii cere răbdare și încredere. Nu se obține pacea dacă nu se speră. (…) Frica este adesea sursă de conflict. Deci este important de a merge dincolo de temerile noastre umane, recunoscându-ne fii nevoiași, în fața Celui care ne iubește și ne așteaptă, ca Tatăl fiului risipitor (cf. Lc 15,11-24). Cultura întâlnirii între frați și surori strică relațiile cu cultura amenințării. Face fiecare întâlnire o posibilitate și un dar al iubirii generoase a lui Dumnezeu. Ne conduce să depășim limitele orizonturilor noastre restrânse, pentru a tinde mereu să trăim fraternitatea universală, ca fii ai unicului Tată ceresc.”
Constatăm cu regret că preotul capelan al parohiei din Ditrău, Bíró Károly, s-a implicat într-un conflict care îi depășește competențele, și poziția lui nu coincide cu punctul nostru de vedere. Poziția Bisericii este clară:
– Biblia atenționează poporul ales să accepte străinii, pentru că ei înșiși au fost străini în Egipt (Ex. 22,20).
– Porunca cea mai mare a Domnului Isus este iubirea, creștinul fiind caracterizat în plus și prin iubirea de dușman. Creștini fiind, trebuie cu atât mai mult să-i acceptăm pe cei care sunt creștini, dar chiar și pe cei de altă religie. Sfântul rege Ștefan al Ungariei în Preceptele adresate fiului său, Sfântul Emeric, îl atenționează să-i primească pe străini, pentru că o țară cu o singură limbă este slabă.
– Catehismul Bisericii Catolice, referindu-se la această situație concretă spune următoarele: „Accesul la muncă și la profesie trebuie să fie deschis tuturor, fără discriminare nedreaptă, bărbați și femei, sănătoși și handicapați, autohtoni și imigranți. În funcție de împrejurări, societatea trebuie, în ce o privește, să-i ajute pe cetățeni să-și găsească o muncă și un serviciu.” (CBC 2344)
Totodată Biserica noastră trăiește în lume și ca parte a unei țări și a comunității internaționale acceptă ca valabile și se supune legilor în vigoare cu privire la aceste aspecte, fiind conștientă de următoarele:
– În concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului „orice fiinţă umană are dreptul la viaţă, la libertate şi la securitatea persoanei sale” (cf. Declarația Universală a Drepturilor Omului art. 3), respectiv „fiecare om are dreptul să i se recunoască pretutindeni personalitatea juridică.” (cf. Declarația Universală a Drepturilor Omului art. 6)
– Prin legile sale, țara în care trăim dispune: „Orice persoană are dreptul la viaţă, la sănătate, la integritate fizică şi psihică, la onoare şi reputaţie, dreptul la respectarea vieţii private, precum şi dreptul la propria imagine.” (cf. Codul de Drept Civil art. 58 §1). „Viaţa, sănătatea şi integritatea fizică şi psihică a oricărei persoane sunt garantate şi ocrotite în mod egal de lege.” (cf. Codul de Drept Civil art. 58 § 1). Și noi pretindem recunoașterea și respectarea acestor drepturi față de credincioșii noștri, respectiv respectăm aceleași drepturi în toate situațiile.
În mod firesc și noi așteptăm de la toți oaspeții admiși, de la orice semen al nostru stabilit pentru o perioadă mai scurtă sau mai lungă în comunitățile noastre, să se adapteze cutumelor țării, poporului sau societății noastre.
Cultura ospitalității este cu atât mai dezirabilă din punctul nostru de vedere cu cât nu putem uita nici un moment că toți suntem pelerini pe acest pământ pe care trăim din harul lui Dumnezeu. Nu putem să uităm nici faptul că membrii propriei noastre comunități, mii de concetățeni ai noștri sunt nevoiți să lucreze în străinătate pentru o viață mai bună, unde și ei la rândul lor au fost primiți cu ospitalitate; aceasta este atitudinea pe care o așteptăm și noi și o considerăm naturală.
Invităm în primul rând comunitatea implicată în aceste tensiuni din satul Ditrău, precum și toate comunitățile care se află într-o situație asemănătoare, să ia în considerare toate aceste aspecte, pentru ca în locul înverșunării să primeze omenia, rațiunea, iar înainte de toate să aibă în vedere principiul iubirii și toleranței creștine, și să se străduiască să păstreze pacea. Reprezentanții oficiali ai Bisericii, preoții să înțeleagă slujirea comunității ca una menită să calmeze emoțiile și tensiunile și nu să le intensifice, conducând astfel la dialog, nu la ură și dezbinare.”
Alba Iulia, 31 ianuarie 2020 +Jakubinyi György, arhiepiscop emerit, administrator apostolic
(Trad. pr. Veres Stelian)
Desigur, într-o țară care stă bine la capitolul „porniri xenofobe”, cazul Ditrău a fost folosit pentru a se generaliza cum că „ungurii” fac și dreg, ei, care „sunt imigranți aici”. Dincolo de plăcerea cu care se ațâță conflicte inter-etnice – acesta fiind pornit, ce e drept, de la temerile gen „drob de sare” ale unei populații de etnie maghiară, condusă de un preot romano-catolic ce probabil are antena de satelit setată spre discursurile lui Orban (nu cel de la București), comunicatul arhiepiscopului emerit de Alba Iulia arată că, în eșalonul superior al catolicilor există îndeajuns de multă așezare și înțelepciune ca acest caz să fie considerat o abatere de la normă, iar nu norma.
Foto: Ramona Băluțescu, Radna și Alba Iulia
