Virusul se răspândește rapid și în România, mor oameni, doctorii sunt panicați pe bună dreptate, fiind expuși și neavând sisteme de protecție mulțumitoare. Lucrurile acestea țin de lipsa de înțelegere a populației, de ticăloșia unora dintre factorii de decizie sau de piesele din sistemul de intervenție (escrocherii, furturi, declarații neacoperite) DAR și de lipsa de bani, material, tehnologie. Ce putem face mai mult și mai bine cu ce avem? De exemplu, cu aparatele de testare PCR, în vestul țării?
Dorințele, atât legat de dotări mărunte cât și de sisteme complexe, în domeniul Sănătății, ne joacă feste, în contextul actualei pandemii. Dar ne și ajută. De ani de zile este pe rol discuția despre a lăsa în spate sistemul pavilionar de spitale și a le grupa în instituții strânse în aceeași clădire sau într-un grup de clădiri care se află în imediată apropiere unele de altele, interconectate. Și, puf!, vine pandemia. Iar sistemul pavilionar, adică al instituțiilor spitalicești răspândite ca mărgelele dintr-un șirag rupt, ne ajută și devine o adevărată bucurie. Pentru că posibilitatea de a contamina un spital întreg devine mai mica. (Desigur, atunci când nu ai pacienți care mint ca în Dr. House, și contaminează un spital întreg, sau șefi de instituții care strâng angajați infectați cu angajați care tocmai se infectează de la primii).
Dincolo de repartizarea spitalelor pe harta unui oraș, care este un dat deja existent, avem, ca variabile, banii, dotările și capacitatea de a ști ce să facem cu primele două. Pentru vestul țării, ultimele zile au înregistrat progrese bune. Cu toate astea, poate nu suficiente. Să vedem cum stăm la nivelul PCR-urilor, care, de data asta, reprezintă abrevierea pentru aparatele ce fac testarea probelor recoltate de la cei care se crede că ar putea avea noul coronavirus. Cine și cum decide aceste testări, nu este obiectul acestui articol. Ne vom referi doar la „cu ce”.
Oradea are un PCR ce se folosește (în ciuda faptului că nu există prea mulți care să știe cum se folosește – dar se pare că oamenii noi se formează deja, din mers, ceea ce e bine – și se trece cu bine chiar și peste accidentele care se mai întâmplă cu probele). Vestea bună este că și spitalul din Marghita este pe cale de a achiziționa un analizor PCR, ceea ce va ajuta mult și analizarea probelor din Oradea, ușurând munca aici.
Despre Arad nu putem decât bănui ce se întâmplă, dat fiind că nu am reușit să găsim nicio persoană din Grupul acela Strategic care că ne confirme sau să ne infirme că există vreun PCR folosibil.
Mult mai multe, pe speța asta, știm despre Timișoara, care are și cel mai important sistem de spitale și clinici universitatre din vestul țării, și unde era și firesc să se concentreze atât speranțele cât și munca pentru testarea potențialilor bolnavi precum și încercarea de a-i vindeca pe cei depistați ca având virusul.
Vestea deosebit de bună este că Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Victor Babes” din Timișoara a primit un ajutor extraordinar prin faptul că PCR-ul lor nu a rămas singurul activ în oraș, de vineri, 27 martie, începându-și munca, sub cupola Spitalului Clinic Municipal din Timișoara, două PCR-uri de la Universitatea de Medicină și Farmacie Victor Babes din Timișoara. Ce presupune asta, și ce ar mai putea spori capacitatea de prelucrare a probelor, în oraș?
Managerul Municipalului, Olimpia Oprea, ne spune că au venit reactivi pentru 350 de probe pentru sculele primite în comodat de la UMF și că s-ar putea face câte 100 de teste pe ambele, în timpul unei ture, urmând să se lucreze două ture, deocamdată. Dar există oameni ce pot fi angajați part-time, pentru când vor exista mai mulți reactivi și cererea pentru testări se va mări. „Consiliul Județean a oferit banii din care s-au cumpărat primii reactivi, dar există fonduri și de la Consiliul Local” a declarat managerul. Așadar, banii nu ar fi o problemă, personalul va exista, deocamdată se lucrează cu un genetician al spitalului și cu cinci persoane de la UMF – reactivii ar fi singura problemă majoră pentru aceste aparate. Se caută prețurile cele mai mici pentru a se putea continua munca. Actualmente reactivii vin de la Biomedica Medizin Produkte și de la Elta 90 Medical Research. În luna următoare există posibilitatea de a mai veni un PCR, pe un proiect propriu al spitalului.
Aflăm, între timp, că și pentru Spitalul Municipal din Lugoj există promisiuni pentru un PCR – ceea ce, desigur, va ajuta Timișoara, testele locale nemaiajungând în capitala Banatului.
Pe după cireș
Dar Timișoara mai are și alte PCR-uri, pe lângă cele trei menționate deja. Numărându-le ca pe steagurile lui Caragiale, am ajuns la „măcar” nouă. De ce nu participă ele la efortul de a se ajunge la diagnostic rapide?
De aici, toți cei cu care am mai discutat au început prin a spune „nu avem”. Apoi, după ce le-am spus că „ba da, aveți acolo și acolo”, brusc am trecut pe a discuta la obiect, în unele situații pe „de ce nu”, în altele pe „da, vom ajuta”.
Prima persoană cu care am discutat în continuare, sâmbătă, 28 martie, a fost directorul medical Radu Daniala de la Spitalul Clinic Județean de Urgență din Timișoara, care initial a spus că nu există PCR-uri, apoi a nuanțat – nu există funcționale. Pentru că acela de la Oncogen, institut ce ține de Spitalul Județean, e afectat cercetării, iar cel al Județeanului nu se poate folosi, că nu merge.
Am vorbit și cu managerul Raul Pătrașcu, a doua persoană care a negat că ar exista așa ceva sub cupola Județeanului. Atâta că Oncogenul, deși are prezentarea realizată în engleză, are pe undeva și o schemă unde apare acel PCR. După ce am explicat asta, managerul a trecut de la „nu există” la „nu se poate”, având totuși bunăvoința de a analiza acest „nu se poate”.
A explicat că PCR-ul spitalului e nefuncțional, că nu știe ce-i lipsește dar a fost informat că repararea ar putea costa cam cât achiziționarea unui sistem nou. Discuția a mai continuat, legat de veridicitatea acestei afirmații – probabil managerul va mai discuta cu oamenii lui legat de acest aspect.
Despre PCR-ul de la Oncogen, managerul Pătrașcu a spus că nu crede că s-ar putea folosi pentru testările din oraș, dat fiind că aparatul este omologat pentru cercetare: „Nu pot să dau un răspuns la asta, eu mi-aș dori, dar ar trebui să poată să vină un expert care să decidă”. I-am exprimat convingerea noastră cum că, în situații în care capacitatea de testare din oraș este extraordinar de important să crească, ar fi util să se pună mâna pe un telefon să se vadă unde este expertul acela și să se facă astfel încât și acel PCR să poată ajuta EFECTIV, adică dincolo de poveștile profesorului Virgil Păunescu despre chinezii care i-au furat jucăria cu vaccinul contra noului coronavirus, pe care vaccin într-o zi îl are, în altă zi nu îl are. Managerul și-a arătat disponibilitatea pentru a ajuta, și în acest fel, orașul, participând la testare, și pe o linie nouă de testare, de va exista, dar și verificând procedura de omologare a acestui PCR al Oncogen și dincolo de… cercetare.
Cum Timișoara e preferabil a nu mai oferi dezamăgiri țării, legate de noul coronavirus, ca și povestea cu vaccinul, am continuat să căutăm PCR-uri. Până acum știm de acestea – cel de la Infecțioase, pe care s-a lucrat până acum, cele două de la UMF care au ajuns la Municipal și pe care s-a pornit lucrul, cel pitit în dosul formulei magice a „cercetării” de la Oncogen, cel care „nu merge” de la Județean, și unul de la Agronomie, care va ajunge și el la un spital din Timiș. Deocamdată, șase. În „incinte de stat”. Dar mai avem.
Ajutor concret
Am discutat, tot sâmbătă, 30 martie, și cu noul rector al UMF Timișoara, Octavian Crețu. Același „nu”, ca răspuns la formula magică de iritat interlocutorii „aveți PCR?” – dar, după ce am explicat ceva mai clar că avem nevoie să știm CE EXISTĂ, și abia apoi CE FAC SCULELE CARE EXISTĂ, rectorul și-a nuanțat explicațiile, devenind cel mai coerent și informat interlocutor al zilei (cu managerul Olimpia Oprea vorbiserăm vineri). Am aflat, astfel, că mai există trei PCR-uri în UMF (ajungem la nouă, iată, pe oraș), dar că două sunt cu patru linii (indiferent de ce ar însemna asta) și că pentru COVID – 19 e nevoie de șase linii. Dar că mai există și unul de șase linii, care este gata pentru a fi dus și el la Municipal, pentru a ajuta, atunci când necesitatea o va cere și când vor exista și reactivi pentru toate aceste 3 linii.
Rectorul a explicat și cum funcționează aceste aparate (o explicație nu întrutotul suprapusă pe a managerului Olimpia Oprea, dar ceva mai complexă) și anume că pe o tură, teoretic, se fac câte o sută de teste pe linie, deci ar fi 400 de teste pe zi, dar că se consumă teste și pentru calibrare, pe care și-o fac aparatele când simt nevoia, așadar ar fi cam 360 de teste ce se pot face, deocamdată, într-o zi de muncă, în două ture de lucru.
Kiturile rămân, însă, problema. Prof Crețu a spus că o soluție pe care o vede el la nivel national ar fi să se facă achiziții de reactivi la nivel central, și apoi trimiterea lor în teritoriu, eliberându-i pe manageri de încercarea, deosebit de mâncătoare de timp și nervi, de a căuta ei peste tot reactivi, și folosibili, și la preț civilizat.
Așadar, pentru Timișoara, măcar, linii de testare există, cu puțină bunăvoință ar exista și mai multe (vedem ce se întâmplă cu cazul Oncogen), oameni există, bani avem – dacă ar exista și kituri pentru teste, ar fi de-a dreptul bine, presupunând că există și părți bune într-o pandemie. Așadar, cu un strop de comunicare, și trecând de egoismul fiecăruia față de banii sau echipamentul propriu, putem merge MAI BINE mai departe. Dacă dorim.
