În cazul unei crize, de orice fel ar fi ea, comunicarea este esențială. De-a lungul istoriei, ea a iscat tragedii din nimic, a ucis oameni, a schimbat destine. În pandemia pe care o trăim din ce în ce mai intens în aceste zile, comunicarea a lăsat mult de dorit. Indiferent că ne referim la cea centrală sau la cea locală. Presa, pe care Guvernul și-o dorea partener, a fost în acest timp, dezinformată, mințită, manipulată, lăsată de izbeliște. Iar presa nu este importantă pentru sine, este importantă tocmai pentru cei despre care Guvernul spune că are grijă.
Pe 31 martie, Grupul de Comunicare Strategică transmite, în obișnuita informare, că o femeie de 61 de ani internată la Spitalul de Pneumoftiziologie Oradea a decedat din cauza coronavirusului. Femeia nu fusese însă internată la Spitalul de Pneumoftiziologie Oradea (care nu e spital ci doar o secție, iar toate cazurile de Covid-19 erau internate la Spitalul Municipal) ci doar la Spitalul din Satul Mare. I se făcuse doar testare la Oradea.
În informarea transmisă ulterior, pe 1 aprilie, opiniei publice, nu se mai vorbea despre niciun deces în Bihor.
Pe 3 aprilie, într-o conferință de presă, medicul Gheorghe Carp spunea că în Bihor sunt 43 de cazuri confirmate, în timp ce în comunicarea Grupului de Comunicare Strategică, erau 44 de cazuri. Câte cazuri erau în Bihor pe 3 aprilie?
Pe 6 aprilie aflăm că Secţia de Pneumologie a Spitalului Orășenesc Aleșd, a fost închisă și plasată în carantină. Totul se petrecuse pe 2 aprilie. DSP Bihor a ținut informația la secret. S-a aflat dintr-o informare, trimisă tot de DSP Bihor, Ministerului Sănătății și obținută de ziariști, pe surse.
Pe 10 aprilie, același Grup de Comunicare Strategică, anunță că doi medici sunt infectați cu Covid-19 în Bihor. Weekendul trecut dr. Gheorghe Carp, coordonatorul spitalelor din Bihor, explică că în Bihor nu există niciun cadru medical infectat.
Să adăugăm la aceste gafe, tendința de a cenzura cât mai mult presa. Mai întâi, din informațiile oficiale dispare numărul cazurilor persoanelor infectate pe fiecare județ în parte, pe motiv că persoanele infectate sunt duse în centrele din alte județe. Ulterior situația se schimbă, Oradea devine și ea un centru de depistare și tratare a infectaților, dar informarea pe județe se face doar când jurnaliștii trimit scrisori guvernului și protestează.
Dorința presei este legitimă pentru că pe cititorii din Oradea îi interesează cu siguranță câte cazuri sunt la ei în oraș sau județ, nu câte sunt la București. Evoluția numărului de cazuri, pe zile, de pe harta oficială, dispare și ea, astfel că devine imposibil de urmărit cum evaluează pandemia, altfel decât din ce spun oficialii sau din notarea și compararea cazurilor pe fiecare zi în parte.
Direcțiile de Sănătate Publică (DSP), ba trimit, ba nu trimit numărul persoanelor aflate în izolare în județele în care își au sediile. Numărul cazurilor grave, a persoanelor internate la Terapie Intensivă, este centralizat și devine imposibil de urmărit pe județe. DSP-urile nu îl mai raportează.
În timp ce presei i se taie tot mai multe informații, este amenințată cu suspendarea, închiderea etc, că doar e stare de urgență, nu se găsește nicio soluție pentru a fi sprijinită, nici financiar ca alte ramuri (domenii) nici cu informații.
Și, da, jurnaliștii nu sunt nici medici nici polițiști dar au și ei un rol în a ajuta lumea să înțeleagă cu ce se confruntă, în a o ajuta să facă față provocării, oricâte site-uri „oficiale” ar inventa Guvernul peste noapte. Și, deși nu se fac liste, ca în cazul medicilor, sunt și jurnaliști confirmați cu Covid-19 pentru că munca asta nu presupune doar statul în casă, în fața laptopului.
Campania cu „informați-vă doar din surse oficiale” este o jignire la adresa presei bine intenționate care își face treaba onest și cu profesionalism.
Starea de urgență justifică orice, dar nu poate justifica incompetența. Cazurile Suceava și Baia Mare, răzgândirile ministrului Marcel Vela, care, ca reprezentant al poliției, uită că trăiește într-un stat laic, gafele cu decesele și infectările medicilor, toate acestea dovedesc o incompetență crasă în ceea ce privește (cel puțin) comunicarea.
Oamenii aceștia nu știu să numere cazurile, văd morți acolo unde nu sunt, vor ca presa să le fie parteneră, să informeze corect, dar o cenzurează cât pot de mult.
Trăim vremuri dificile și ele vor deveni și mai dificile dacă aceste gafe vor continua, dacă oamenii nu vor fi corect informați și nu vor ști la ce să se aștepte. Trebuie schimbat ceva în acest mecanism în care curelele de transmise scârțâie și se șubrezesc la fiecare comunicat trimis. Iar asta nu mai ține de presă.
