Ministrul Fondurilor Europene Marcel Boloş a semnat, luni, 20 iulie, primele contracte pentru finanţarea din fonduri europene a cheltuielilor spitalelor Covid-19. Printre cei 10 beneficiari se află și Oradea, unde cele două spitale vor primi 40 de milioane de lei pentru achiziționarea de echipamente medicale și de protecţie.
Contractele semnate, în valoare totală de 205 milioane de lei, sunt finanţate în cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare, prin intermediul apelului „Consolidarea capacităţii de gestionare a crizei sanitare COVID-19”, în valoare de 350 milioane de euro.
Dintre proiectele semnate de către ministerul de resort, 8 sunt de tip proiecte de investiţii pentru unităţile sanitare publice, iar 2 sunt de tipul investiţiilor pentru direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului.
„Acest proiect cuprinde echipamente medicale, necesare secțiilor de terapie intensivă, cum ar fi paturi, ventilatoare, tot felul de aparate radiologice, CT, echipamente de protecție, chiar și o ambulanță specială pentru transportul pacienților infestați cu Covid-19. Sperăm că până în luna septembrie toate aceste aparate și materialele de protecție să intre în spital, contractele sunt semnate și cu furnizorii, și cu Uniunea Europeană, urmând ca în zilele următoare să se facă comenzile ferme pentru aducerea acestor echipamente”
a declarat dr. Gheorghe Carp, managerul Spitalului Clinic Județean.
„Întrucât secția ATI din cadrul Spitalului Municipal s-a majorat cu un număr de 10 paturi, această finanțare este bine venită pentru a dota cele zece paturi suplimentate. Pe această perioadă, cele zece paturi au fost destinate pacienților Covid-19, iar echipamentul aferent a fost împrumutat de la Spitalul Județean”,
a spus, la rândul ei, Maria Silaghi, managerul Spitalului Clinic Municipal „Dr. Gavril Curteanu”.