Un deceniu de muncă, proiectele gândite de specialiști și banii europeni au făcut ca Cetatea Oradea, o ruină lăsată în paragină după 1989, să devină unul dintre centrele culturale importante ale României. Astăzi, aici se află sediul a trei muzee, sunt găzduite 13 expoziții permanente și 9 expoziții temporare.
În urmă cu două decenii, președintele Consiliului Județean Bihor de astăzi, pe atunci proaspăt ales primar al Municipiului Oradea, Ilie Bolojan, spunea, într-o discuție privată, că nu poți să pui carul înaintea boilor, să vorbești despre cultură și turism într-un oraș în care clădirile cad pe locuitori. Și nici nu poți chema turiști să vină și să vadă niște ziduri în paragină.
Puțini vedeau atunci dincolo de retorica unui edil care se află la început de drum. La aproximativ doi ani de la începutul mandatului, în 2010 începeau primele lucrări la Ceatatea Oradea, cea mai mare şi mai bine păstrată cetate pentagonală din Europa Centrală.
Proiecte de peste 20 de milioane de euro!
Reabilitarea cetății Oradea a fost gândită în etape, cu aceeași sursă de finanțare, Programul Operațional Regional (2007-2013, 2014-2020 și 2018-2021). Etapa I si II au fost finanțate prin două axe prioritare diferite Axa prioritara 5 „Dezvoltarea durabilă a turismului regional și local”, iar cea de-a doua prin Axa prioritară 1 „Sprijinirea dezvoltarii durabile a orașelor”. Suma totală atrasă pe cele două etape a fost de 86,7 milioane de lei (36,7 milioane etapa I și 50 de milioane etapa II).
Obiectivul general al primului proiect „Revitalizarea cetăţii Oradea în vederea introducerii în circuitul turistic: Cetatea Oradea, complex turistic european – etapa I” a fost transformarea zonei Cetății Oradea într-o zonă de interes turistic major, poartă culturală și de patrimoniu de intrare sau ieșire în circuitele culturale din regiune, nucleu al turismului cultural şi de patrimoniu, pilon de dezvoltare durabilă urbană și centru multicultural european.
Cele mai importante obiective specifice erau „consolidarea, conservarea, restaurarea și refuncţionalizarea a 8 corpuri de clădire (A, G, H, I, K ,L, M, P) adică peste 13.514 mp de construcții, aproximativ 190 de încăperi și puțin peste 13.514 mp suprafețe exterioare. Încă din 2010, spațiul interior fusese gândit să adăpostească sediul mai multor muzee: Muzeul Cetăţii, Lapidarium, Muzeul Pâinii, Biblioteca Cetății, plus spații expoziționale, centre de degustare a produselor tradiţionale (restaurant medieval), centre de promovare a meșteșugurilor și artei tradiționale. Un alt aspect important care a fost avut în vedere încă de la primul proiect l-a constituit amenjarea interioară în așa fel încât să poată fi găzduite evenimente culturale, festivaluri și expoziții de toate tipurile.
„A doua etapă a vizat reabilitarea şi refuncţionalizarea Corpurilor B, C, D și E din Cetate. A început în 2013 și s-a finalizat în 2015. A vizat consolidarea, conservarea, restaurarea şi refuncţionalizarea celor 4 corpuri de clădire, însumând construcţii, încăperi (peste 11.829 mp suprafaţă desfăşurată) şi suprafeţe exterioare (carosabile, drumuri, parcaje şi rampe acces). Pe lângă muzeele puse la punct în prima etapă s-au mai creat Centrul de Studii Religioase, Galerie de artă, Casa Căsătoriilor, Centru de Excelenţă în Domeniul Culturii și Artelor „Asylum Artorum”, Centrul de Formare și Perfecţionare în Management Cultural și Centrul Cultural Comunitar”
se specifica în raportul primului coordonator al proiectelor de reabilitare a Cetăţii Oradea, Dumitru Sim.
S-a lucrat mult și la partea utilitară a monumentului, realizarea unei parcări şi a rampelor de acces în suprafaţă de 2.814 mp, a unui drum de 1.287 mp, a trotuarului de 460 mp, a unui pod pietonal de 200 mp, realizarea reţelelor exterioare din Şantul Cetăţii (reţea apă de 1.094 m, reţea canalizare 360 m) şi a celor interioare din Cetate (reţea apă 1.109 m, reţea canalizare 1.445 m), realizarea unei reţele termice preizolate în Şanţul Cetăţii (în lungime de 300 m) şi în incinta Cetăţii Oradea (1.766 m), realizarea reţelelor electrice.
A treia etapă, cea care ar trebui să se finalizeze în acest an, presupune reabilitarea, restaurarea și refuncționalizarea zidurilor Cetății. Costul lucrărilor este de aproape 11 milioane de lei. În 2020, au fost executate lucrări la Curtina Nordică (cea dintre Bastionul Ciunt și Bastionul Aurit), la Bastionul Ciunt, la Curtina Vestică (cea dintre Bastionul Ciunt și Bastionul Bethlen), la Bastionul Bethlen, amenajări la Parcul Bastionului Bethlen, dar și lucrări de amenajări exterioare la platformele de la Curtina Vestică și Corpul F.
În completarea acestor proiecte, tot pe bani europeni, a fost reabilitată și Biserica Romano-Catolică din Cetatea Oradea. Monument arhitectural în stil baroc provincial, localizat în partea de N-E a cetății interioare orădene, ea este una dintre cele mai vechi clădiri ecleziastice ale orașului. Ridicarea Bisericii baroce din Cetate începe în 1775 și survine pe fondul încercărilor de reconsolidare a cultului romano-catolic în acest spațiu european, după o lungă perioadă de ocupație otomană și exilat al episcopului romano-catolic.
Banii, circa 664 de mii de lei, au fost obținuți printr-un proiect transfrontalier desfășurat împreună cu parteneri din Ungaria.
Ce se poate vizita astăzi în Cetate
În urma investițiilor Cetatea a redevenit „emblema” orașului Oradea, monumentul încărcat de istorie și legendă a fost redat orădenilor și turiștilor. Atrași de zidurile și clădirile restaurate, de expozițiile Muzeului Orașului Oradea dar și de evenimentele desfășurate aici, orădenii și turiștii au dat viață cetății. Alături de Aquapark, Casa Darvas La Roche – Muzeul Art Nouveau, zona centrală a orașului cu clădiri de patrimoniu, Cetatea Oradea reprezintă un obiectiv turistic de prim rang.
„Cea mai mare provocare, atunci când reabilitezi un monument istoric, e faptul că nu știi ce vei descoperi atunci când sapi. Lucrările trebuie derulate cu atenție pentru a nu afecta vestigii din trecut ceea ce poate afecta câteodată ritmul lor. Investițiile în cetatea Oradea nu se vor opri, intenționăm să accesăm și în perioada următoare de finanțare bani europeni cu care să intervenim în zonele ce nu au fost încă reabilitate”
susține Marius Moș, șeful Direcției Management Proiecte cu Finanțare Internațională din Primăria Oradea.
Fiind un muzeu nou înființat, abia în 2018 (cu anumite expoziții din 2016), Muzeul Orașului Oradea merită vizitat, în primul rând, datorită diversității amenajărilor expoziționale și a introducerii noilor tendințe muzeale din Europa (video mapping, panou interactiv, info point). Acesta are o identitate vizuală pe care o promovează, distinct pe canalele media – site, facebook, instagram, google ADS. Toate expozițiile și activitățile au un anumit format și periodic sunt prezentate publicului.
„Avem un caracter de unicitate a secțiilor și amenajărilor expozițiilor muzeale – Muzeul Istoriei Evreilor și Muzeul Art Nouveau – Casa Darvas – La Roche. Expozițiile temporare pe teme de istorie și artă sunt diverse. Reușim să atragem un număr mare de parteneri, alte muzee sau colecționari privați, cu expoziții interactive, cum a fost spre exemplu „Invențiile Evului Mediu. Leonardo da Vinci – apă, vânt și foc”.
Un alt lucru care merită cunoscut ține de amenajarea unor expoziții interactive, frontale, care reconstituie atmosfera de epocă sau de temă istorica (ex. Expozitia General Traian Moșoiu. Primul Război Mondial și Eliberarea Orașului Oradea). Vizitatorul poate intra în contact cu obiectele expuse. Sălile adăpostesc cea mai mare colecție de istorie și artă fotografică din țară”
susține Angela Lupșea, directoarea muzeului, care mai adaugă că turiștii merită să viziteze instituția pentru a afla în primul rând Legendele Cetății (visul regelui Ladislau, aducerea trupului neînsuflețit a Regelui Ladislau la Oradea, asediul turcesc asupra Cetății și legenda „trădării”): „nu trebuie ratate vestigiile arheologice din zona lapidariului – zidul catedralei gotice, istoria Palatului Princiar – a picturilor murale și a stucaturilor restaurate – sala cu grifoni.
Tot aici este amenajat un spațiu dedicat Memorialului „Rezistență și Represiune în Bihor”, despre perioada comunistă și oamenii care au înfruntat-o”.
Conform aceleiași surse, pandemia a afectat destul de mult muzeul, înjumătățindu-i numărul de vizitatori.
„Înainte de pandemie, în perioada 2016-2019, numărul turiștilor a fost în continuă creștere, de la an la an cu perioada de vârf în iulie – august. În 2019 am avut 54.284 vizitatori, în 2020 23.428 vizitatori (din care 6.293 la Muzeul Art Nouveau, în perioada august – decembrie 2020). Rezultă o scădere de aproximativ 50%”
spune Angela Lupșea. Totuși, pentru un muzeu înființat de doar trei ani, cifrele sunt impresionante.
În perioada 2016-2019 în Cetatea Oradea sau desfășurat foarte multe evenimente importante, târguri tradiționale, Zilele Orașului, Street Food Festival, Toamna Orădeană, Târgul de Crăciun, Târgul de Paști. Au avut loc concerte și au fost puse în scenă piese de teatru, atât ale unor trupe românești cât și maghiare.
Un punct important de atracție este Festivalul Medieval, un eveniment anual în care, pentru câteva zile, Cetatea devine un mic sat medieval unde vizitatorii pot întâlni meșteri, cavaleri, oșteni și domnițe, menestreli veseli și îmblânzitori de foc.
Evenimentul cuprinde reconstituiri de bătălii istorice, demonstrațiile de luptă, meșteșuguri și obiceiuri vechi și este o sursă de distracție pentru toate vârstele: muzică și dansuri medievale, activități pentru copii, concerte LIVE, jonglerii cu foc, spectacole de iluzionism sau dresură de animale.
Un pic de istorie. De ce este importantă cetatea Oradea?
Prima construcție din actuala Cetate a fost ridicată la sfârșitul secolului al XI-lea, pe o insulă situată între brațele Crișului Repede și Peța, o zonă mlăștinoasă și împădurită. Aici, în zona numită Grădina Cerbilor, Regele Ladislau al Ungariei obișnuia să vină la vânătoare, ridicând și prima construcție, o biserică cu hramul Sfintei Fecioare Maria.
În 1241, Rogerius (astăzi, numele unui cartier din Oradea) descrie în poemul „Carmen miserabile” cucerirea și incendierea Cetății Oradea în timpul invaziei mongole. Patru ani mai târziu, cetatea este reconstruită.
După numeroase modificări de structură, între 1342 și 1370, în interiorul cetății este ridicată o catedrală de dimensiuni impresionante, în stil gotic, cu trei nave și altar octogonal, o fațadă cu două turnuri și contraforturi masive cu ample lucrări de decorare și numeroase altare în interior. 31 de ani mai târziu Papa Bonifaciu al IX-lea acordă un privilegiu important catedralei din cetate, ridicând-o la rangul bisericilor San Marco din Veneția și Santa Maria Portiuncula din Assisi, catedrala devenind loc de pelerinaj catolic pe plan european.
În catedrala din cetate, au fost înmormântate, între secolele XII-XV, 7 capete încoronate: Ladislau I al Ungariei, Andrei al II-lea al Ungariei, Ștefan al II-lea al Ungariei, regina Beatrix de Luxemburg, soția lui Carol Robert de Anjou, regina Maria a Ungariei și regele-împărat Sigismund de Luxemburg. În 1367 a fost înmormântată și Elisabeta, soția ducelui Wladislaw de Opole, palatinul Ungariei, fiica lui Nicolae Alexandru Basarab.
În secolul XV, celebrul fizician al universității din Viena, Georg von Peuerbach (sau Johann Purbach, 1423-1461) a înălțat la Oradea un observator astronomic și, punând aici meridianul zero, a calculat eclipsele solare și lunare, în opera sa Tabulas Varadienses.
În anul 1514, oștile răsculaților lui Gheorghe Doja atacă, dar nu reușesc să ocupe cetatea, datorită intervenției căpitanului cetății Făgărașului, Pál Tomori, venit în sprijinul asediaților. În urma executării lui Gheorghe Doja la Timișoara, de poarta Cetății Oradea a fost aninată una din cele patru părți în care a fost sfârtecat trupul său.
Pe 24 februarie 1538 se va încheia, în cetate, „Pacea de la Oradea”, primul tratat internațional care consfințea separarea totală a Transilvaniei de Ungaria.
Șanțul „termal” făcea fortăreața imposibil de cucerit iarna!
Războaiele cu imperiu otomat din perioada 1595-1660 transformă cetatea Oradea în punct central al unor alianțe neașteptate. Căpitanul Cetății Oradea, Ștefan Bocskai, participă la campania din Țara Românească împotriva turcilor, cu un detașament de 800 de călăreți și 1.200 de pedestrași, luând parte la eliberarea Târgoviștei și Bucureștiului și la zdrobirea turcilor la Giurgiu.
În 1598, în timpul asediului otoman, Mihai Viteazul trimite în sprijinul Cetății Oradea un detașament de 1.500 de călăreți condus de Aga Lecca. În iarna lui 1600 (11 decembrie), în drumul spre Viena, Mihai Viteazul ajunge la Oradea, unde discută cu căpitanul cetății Pál Nyári planuri de acțiuni antiotomane. Atunci a rămas în cetate și tunul de 5 funți numit „Micul Șoim”, care, în inventarul armamentului cetății din anul 1632, figura cu precizarea „tunul lui Mihai vodă”.
În anul 1619, principele transilvănean Gabriel Bethlen începe construirea, în incinta cetății, a unui palat unic, cu pereții paraleli cu zidurile exterioare ale cetății iar în cele cinci colțuri construiește câte un turn. Construcția a fost realizată pe baza proiectului arhitectului italian Giacoma Resti din Verona.
După moartea lui Gabriel Bethlen, construcțiile au fost reluate de către Gheorghe Rákoczi I (1630-1648) iar mai apoi de către Gheorghe Rákoczi II (1648-1660). Palatul Princiar, unic în Transilvania, a fost finalizat în anul 1650 în stil renascentist târziu, fiind considerat cel mai frumos ansamblu de monumente din Principat.
Șanțul care înconjoară Cetatea amintește de rolul important de apărare cu care a fost înzestrată această construcție, greu de cucerit de-a lungul secolelor. Șanțul era umplut cu apă termală din Pârâul Peța, dar și cu apă rece din Crișul Repede, având adâncimi de 4 m și lățime de 50 de metri, care împiedicau astfel înghețarea apei și cucerirea Cetății pe timp de iarnă.
Pe 27 august 1660, după un asediu greu, ce a durat 46 de zile, cu un raport de forțe de 45.000 turci contra 850 de apărători, din cauza unei trădări, otomanii reușesc să cucerească cetatea și să instaleze aici sediul unui pașalâc, ce va ființa vreme de 32 de ani.
După eliberare, cetatea este atacată fără succes de o unitate tătară auxiliară armatei otomane comandată de marele vizir Mustafa Bozuklu (1693) și asediată fără succes de curuți (1703-1710).
Războaiele napoleoniene au atins indirect și Cetatea Oradea, în noiembrie 1793 fiind semnalată prezența în cetate a 450 de prizonieri francezi. La 9 noiembrie 1813, în cetate se mai aflau 300 de prizonieri francezi, în mare parte bolnavi.
În timpul Revoluției de la 1848, garnizoana imperială din cetate, comandată de generalul Glasser, s-a alăturat revoluționarilor.
În perioada interbelică cetatea a fost sediul unei școli de jandarmi iar în perioada 1945 – 1947 lagăr de tranzit pentru prizonierii din al doilea război mondial. Până în 1989, în perioada comunistă, cetatea a fost obiectiv militar, utilizat atât de Ministerul de Interne, cât și de Ministerul Apărării Naționale.
După 1975 a fost sediul unor depozite en-gros, debutul unui grav proces de degradare. De-a lungul celor 10 ani de reabilitare, vestigiile descoperite în solul cetății i-a surprins mereu pe arheologi.
În 2015 în subsolul corpului A, de la intrarea în curtea palatului princiar, a fost descoperit frontonul vestic cu două turnuri al fostei catedrale gotice, iar în subsolul corpului B, de lângă acesta, săpăturile au scos la iveală faţada sudică a catedralei gotice, fosta biserică gotică şi urme ale basilicii romanice Sfânta Fecioară Maria în jurul căreia a fost construită cetatea şi înfiinţată episcopia romano-catolică de Oradea.
În 2018 șapte schelete au fost descoperite în curtea interioară a Cetăţii, cel mai probabil, ale unor călugări înmormântaţi în jurul catedralei episcopale, ridicată în secolul al XIV-lea.
La sfârșitul săptămânii trecute, lucrările la o parcare ce urmează să fie construită în vecinătatea Cetății Oradea au scos la iveală trei schelete și urmele unor ziduri care ar putea aparține unei vechi biserici, o parte dintr-un altar și mormintele unor clerici de rang înalt. Arheologii bănuiesc că ar fi vorba despre Biserica Sfântului Spirit, datând de la 1.300.
Din fericire, prin intermediul proiectelor europene, procesul de deteriorare a fost stopat iar Ceatatea Oradea și-a recăpătat strălucirea de odinioară. Ea nu este doar un reper turistic important în regiune ci și o dovadă de respect față de trecut, față de vitejia maghiarilor și românilor care au trăit aici.
