Sunt proști, needucați, cinici, nu? Valul de proteste împotriva purtării măștii, a restricțiilor cauzate de pandemie și euroscepticismul la care asistăm în ultima perioadă, au însă cauze mult mai profunde decât ne-am aștepta. Ele au în centru lipsa de educație, religia prost înțeleasă, evoluția științelor și, ca motor de propagare, rețelele de socializare.
Lumea în care trăim astăzi depășește în complexitate nivelul de înțelegere a celor mai mulți dintre noi. Fractura care s-a produs demult între ce se întâmplă și ce înțelegem noi din ce se întâmplă este din ce în ce mai pronunțată, iar cauzele ei sunt multiple și, de cele mai multe ori, independente de noi. Decalajul dintre cuceririle științei și puterea de înțelegere a acestor cuceriri va continua să crească transformându-ne tot mai mult în „credincioși” ai științei mai degrabă decât în cunoscători.
În cazul pandemiei cu care ne confruntăm de ceva vreme, se vede foarte bine acest lucru. Este aproape imposibil pentru un om care nu a studiat medicina să înțeleagă cum funcționează un virus, din ce este compus un vaccin sau de ce este nevoie de restricții. Aici avem doar două opțiuni, fie credem în ce ne spun specialiștii, fie mergem pe alte căi. Cuvântul esențial aici este „credem”.
Discipolul lui Eliade, Ioan Petru Culianu, explica foarte plastic cum știința se poate transforma într-o specie de gnoză în care omul devin un credincios al științei mai degrabă decât un cunoscător al ei. Iar acest lucru se întâmplă în fața ochilor noștri pentru că de la Renaștere, de când știința s-a diversificat și adâncit, omului îi este imposibil să cunoască cu adevărat toate cotloane ei. Prin urmare, astăzi, cunoaștem într-o mică măsură și credem într-o mult mai mare măsură.
La asta se adaugă lacunele pe care le avem și le perpetuăm în școală. Școlile din România nu oferă nici măcar instrumentele de bază pentru a înțelege știința. Nu există un update real în ceea ce se întâmplă în lumea științifică în manualele din care tinerii studiază. Un elev la sfârșitul ciclului școlar este, în cel mai bun caz, un depozitar al unor cunoștințe fără să fie capabil să le coreleze într-o vizune închegată, științifică, asupra vieții.
El are tot atâtea motive să creadă în științe cât să nu creadă. Cei mai mulți, nici măcar acest lucru nu îl fac, pentru că văd în școală doar un pod spre viața lor de mâine, în care nu vor avea nevoie de fizică, matematică sau comentariile pe care le-au tocit în școală. Pentru ei, școala nu este o fereastră spre a înțelege mai mult despre lumea în care trăiesc, ci o corvoadă la care trebuie să se adapteze și să supraviețuiască pentru a merge mai departe.
Un alt factor generator de scepticism este religia. Nu, nu credința intimă pe care oamenii o au în divinitate. Ci o înțelegere greșită a acelui „crede și nu cerceta”, care-i împiedică să fie deschiși spre lucrurile din jur, să se aplece asupra lor mai temeinic, să încerce să le înțeleagă mai întâi, înainte de a da verdicte. Ajunge să intrați pe rețelele de socializare, în aceste grupuri, și să vedeți ce cred, scriu și gândesc acești oameni. Evident, aici nu îi includem pe toți oamenii religioși, pentru că sunt foarte mulți oameni deschiși care găsesc o cale de mijloc între pacea sufletească oferită de religie și înțelegerea lumii în care trăiesc.
Aceste trei aspecte, neînțelegerea științelor, superficialitatea din școală și înțelegerea greșită a religiei sunt toate, în parte sau conectate, generatoare de scepticism. Ele însă nu ar fi atât de importante dacă nu ar exista „camera cu oglinzi” care le amplifică și le proiectează peste tot. Această „cameră cu oglinzi” este internetul și, în special, motoarele de căutare și rețelele de socializare. Brad Smith, președintele Microsoft, a spus, în fața unei comisii parlamentare, la Washington, pe 12 martie 2021, că
„înainte de motoarele de căutare și de social media, ziarele, televiziunile și posturile de radio au fost cele care au oferit oamenilor o bază de informare, care a modelat înțelegerea asupra sferei publice”
dar odată cu apariția giganților media situația s-a schimbat cu un impact social radical. Algoritmul folosit de motoarele de găutare Google și Bing de exemplu (ele fiind și cele mai populare), a ajuns să promoveze „știrile” false ca adevăruri. Știrile false nu sunt minciuni nevinovate, sunt xenofobe, discriminatorii, violente creând climate care nu au nicio legătură cu realitatea și făcându-i pe oameni să trăiască într-un soi de realitate paralelă.
Aceste mecanisme au dus la apariția unor site-uri care au amplificat și mai mult minciunile încercând să facă rost de clickuri, site-uri care nu respectă regulile jurnalismului, care sunt dificil de urmărit de către autorități, mai ales că nu există legislație care să acopere această problemă. Pe lângă site-uri au apărut organizații de boți, care folosesc rețelele sociale pentru a spiona, a crea neîncredere în guverne și știință, sau a schimba opțiunile politice, în special în țările democrate.
Asta a făcut ca oamenii care folosesc motoare de căutare sau rețele de socializare să fie „bombardați” cu informații false, imediat ce au accesat o știre (poate doar din curiozitate sau păcăliți de un text de genul „dă click aici”) dintr-o anumită categorie. Și aici, ca și în cazul științelor, pentru un cetățean obișnuit este imposibil să înțeleagă cum funcționează aceste sisteme și cum se poate feri de ele.
Să nu mai vorbim de oamenii de vârsta a doua sau a treia care au învățat cum să apese pe mouse de la nepoți. „Este adevărat pentru că am citit eu pe net” a devenit argumentul tuturor celor din categoriile de mai sus.
În societatea românească, încă tânără ca democrație și apropiată valorilor europene, situația se poate îmbunătăți doar printr-o reformă reală în școală și printr-un discurs religios temperat, axat pe încrederea în celălalt și pe deschidere, în detrimentul judecării sau etichetării aspectelor pe care oamenii nu le înțeleg. Un prim pas a fost făcut zilele trecute prin apelul factorilor politici către biserică pentru a sprijini vaccinarea.
Rețelele de socializare au luat măsuri, deocamdată timide, pentru modificarea algoritmilor și stoparea știrilor false. Dar ele vor continua, mai ales că Uniunea Europeană apără din ce în ce mai consistent drepturile cetățenilor la viața privată.
Acestea sunt însă doar mecanisme, pentru că în centrul lor rămâne omul și predispoziția lui spre a crede, a căuta să înțeleagă, a judeca. Și de el va depinde viitorul tuturor, în anii care urmează.
