Asistăm de câteva zile la scene desprinse din comediile mute. Un premier căruia oglinda îi spune în fiecare dimineață că e cel mai viril din împărăție și că trebuie să-și demonstreze virilitatea, o cohortă de domnișoare de pension care își dau ochii peste cap pentru că au fost jignite și un cor de analiști și formatori de opinie care, „bărbați virili” și ei, ne tot spun că nevasta trebuie să rămână supusă bărbatului. Ce dacă nemernicul a venit beat și i-a tras două palme în văzul tuturor? E dreptul lui, de soț, s-o caftească când vrea, iar ea trebuie să tacă pentru că… așa e în familie, mai ales când ai și copii.
În ciuda tuturor celor care au cântat prohodul guvernului încă de la început, eu am crezut, și încă cred, că un guvern reformist este singura șansă pentru ca România să evolueze. Din punctul ăsta de vedere, formula guvernamentală mi s-a părut una bună: un partid reformist, care de la început a venit cu această dorință, un partid cu ADN care a arătat că e capabil să se reformeze în interior și care cunoaște bine peisajul politic, și reprezentanții celei mai mari minorități din țară, capabilă să reprezinte interesele minorităților în acest proces.
Era clar încă de la început că vor exista tensiuni și că viziunile și interesele vor trebui armonizate. Dar despre asta este vorba în democrație. Despre puncte de vedere diferite, negociate, capabile să aducă progres. Este și motivul pentru care nu mi s-au părut niciodată relevante, presupusele războaie din coaliție, prezentate savuros de posturile TV, atâta timp cât liderii politici au spus mereu că există diferențe de abordări normale într-o coaliție și că ele trebuie armonizate.
Ideea de coaliție, de negociere, de echipă a dispărut brusc luni când, cel dintâi viril al țării, și-a exercitat un drept constituțional. Acela de a demite, după bunul plac sau la presiunea sfătuitorilor, pe cine vrea el. Am avut o coaliție, o echipă, unde se vorbea despre armonizare până luni.
Problema aici nu este exercitarea unui drept, ci modul în care ar trebui exercitat acel drept. Mai ales atunci când nu ai câștigat alegerile, când guvernarea ta stă în toți trei membrii și când oricare din ei ar putea să întoarcă spatele proiectului comun cu care te-ai apucat să guvernezi. Adică, de ce să-ți periclitezi tot acest efort „la beție”?
În contextul în care lucrurile nu sunt tocmai roz în jur, când reformele și criza medicale rod ca niște șobolani încrederea cu care te-au investit alegătorii, când de pe margini, hienele din opoziție, ronțăie orice os al celor decedați în criza sanitară pentru a-și umple burțile. Ce minte zdruncinată trebuie să ai să faci așa ceva? În loc să te așezi la o masă cu cei cu care guvernezi și să discuți, să analizezi să armonizezi. Pentru că despre asta este vorba într-o coaliție.
De cealaltă parte, domnișoarele de salon au început să-și dea ochii peste cap de la Bruxelles. Sincer, aveam o cu totul altă părere despre Dragoş Pîslaru sau Ramona Strugariu. Păi cum să vii cu argumente legate de mafia din sănătate care i-a pus capac ministrului Sănătății, când cel care a decis e unul dintre cei cu care ai ales să guvernezi. Păi, mafia din sănătate însemnă PNL? Și dacă ați crezut asta, de ce ați ales să guvernați alături de liberali?
Apoi, liberalii nu au spus că vor pune la Ministerul Sănătății un liberal. Au spus că USR-PLUS să pună un alt om. Ce împiedică USR-PLUS să pună acolo un om care să continue proiectele lui Voiculescu? Atitudinile de genul acesta, a apăra un om doar pentru că-i al nostru, fără să conteze tăria argumentelor, dau apă la moară celor care văd în USR-PLUS o sectă de fanatici mai degrabă, decât un partid politic.
Ce a pus însă capac a fost declarația dată imediat după demitere de Dan Vîlceanu, vicepreședintele PNL, care a spus că dacă guvernul va pleca, este doar vina USR-PLUS, de parcă, nu PNL ar fi fost cel care a demis un ministru peste noapte, la două zile după ce avuseseră o întâlnire în care puteau să tranșeze subiectul? Adică, suntem o coaliție, împărțim atribuții, ciolan și șuturi în fund, dar când cineva ia pe altul din coaliție la palme (că doar e tătucul), toată lumea trebuie să tacă și să-și vadă de treabă, de dragul binelui comun.
Greu de prevăzut unde va duce toată această situație. În afara deficitului de imagine de care sigur va profita PSD, nici PNL nici USR-PLUS nu câștigă nimic din acest război.
Cea mai bună rezolvare a situației nu ar fi nici demiterea lui Cîțu (despre care, dacă luăm în considerare declarațiile făcute de fostul ministru al Sănătății vineri, 16 aprilie, am avea argumente să credem că nu are capacitatea de a conduce o coaliție) nici ieșirea USR-PLUS de la guvernare. Cea mai bună soluție ar fi negocierea unor garanții că așa ceva nu se va mai repeta. Nu vorbesc aici de exercitarea unui drept constituțional al premierului, ci de discutarea și analizarea în coaliție a deciziilor, înainte ca ele să fie luate.
