Aproape două milioane de români sunt afectați de diabet, boală care este în continuare mult subdiagnosticată. Pentru a sublinia acest lucru dar și pentru a serba împlinirea unui secol de la realizarea primei injecții cu insulină, Oameni și Companii a organizat marți, 11 ianuarie 2022, un webinar intitulat „Insulina 100”.
Evenimentul a avut loc de la ora 11.00 și s-a desfășurat prin intermediul platformei Zoom, fiind moderat de Ines Nerina, persoană cu diabet zaharat de tip 1. Invitați principali au fost diabetologii conf. dr. Anca Pantea Stoian, de la Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila din București și prof. dr. Bogdan Timar, decan al Facultății de Medicină a Universității de Medicină și Farmacie Victor Babeș din Timișoara.
„Descoperirea insulinei este unul din evenimentele epocale ale medicinei fiind o intervenție directă pentru niște pacienți care nu aveau nicio șansă. În 1916 Nicolae Constantin Paulescu a demonstrat că un extras din pancreas, administrat unui câine, poate să scadă glicemia. Urmează apoi Primul Război Mondial, Paulescu fiind încorporat. În 1921 publică la Paris 4 lucrări cu rezultatele cercetărilor sale privind acțiunea extractului pancreatic în cazurile de diabet.
La 8-9 luni de la publicarea rezultatelor, Frederick Banting și Ch. Herbert Best din Toronto (Canada) anunță descoperirii insulinei. Canadienii au început cercetările după articolele publicate de Paulescu. Ei ajung la aceeași concluzie, anume că preparatul care trebuie administrat pentru scăderea glicemiei, funcționează dar nu este suficient de pur.
În 11 ianuarie 1922 se face prima administrare a produsului la om. Se observă un răspuns imun al organismului, un abces care a fost o barieră terapeutică. Procesul de purificare a produsului este îmbunătățit, preparatul fiind administrat aceluiași pacient și are succes”
a povestit Bogdan Timar care a subliniat impactul mare pe care l-a avut asupra mamelor care erau sigure că își vor pierde micuții bolnavi.
Dr. Anca Pantea Stoian a vorbit despre situația diabeticilor din România.
„Conform ultimelor studii, în Europa, o persoană din 11 are diabet iar o persoană din trei trăiește cu diabet fără să știe că este bolnavă. Diabetul are un impact foarte mare pentru că populația este îmbătrânită, un proces normal odată cu creșterea duratei de viață. Țările cu cei mai mulți diabetici sunt Turcia, Rusia, Germania, Spania și Italia. 8,7 milioane de oameni mor anual în lume din cauza diabetului.
În România, după ultimele statistici pe care le avem (din 2012-2013), sunt descoperite 10 cazuri noi de diabet la 100 de mii de copii. Se descoperă aproximativ 300-400 de cazuri noi pe an. Numărul acestor persoane crește și va continua să crească din cauza infectărilor cu Sars-Cov-2. Avem un număr total de persoane cu diabet de 11,6%.
Grav este că 2,4% din populație are diabet nedescoperit. Cele mai afectate sunt persoanele de 60-79 de ani. În cazul persoanelor care au diabet, speranța de viață are o scădere de 10-20% față de persoanele sănătoase”
a spus dr. Anca Pantea Stoian care a explicat că, în diabet, complicațiile cauzate de faptul că persoanele nu știu să-și gestioneze boala sau că pur și simplu nu știu că o au, sunt șocante:
„vorbim despre amputări, infarct, orbire, atac vascular cerebral sau insuficiență renală”.
Singura veste bună ar fi programul național care se ocupă de această boală care, conform specialiștilor, nu este unul perfect dar asigură pacientului accesul la medicamente și tratament.