Fotbalul românesc a intrat în sfârșit în rândul lumii din perspectiva tehnologiei. Avem VAR. În ciuda a ce crede majoritatea, VAR-ul nu este doar despre dreptate și corectitudine, el redă fotbalului atmosfera necesară performanței.
Fotbalul nu se poate juca cu ură, cu dinții încleștați, cu senzația că ești nedreptățit, că cineva își bate joc de munca ta. Când toate aceste trăiri își fac loc în mintea jucătorului, ce reușește pe teren timp de 90 de minute, este orice altceva decât fotbal. Iar asta era ceea ce vedeam în teren aproape la fiecare meci din prima ligă în anii trecuți.
Tot acest izvor de frustrare, combinat cu comportamentul și declarațiile unor patroni cu creiere cât o nucă dar cu egouri enorme, de jucători școliți în a păcăli fotbalul și a „înscrie” la declarații, nu pe teren, de antrenori cu victimizarea în sânge, sclifosindu-se infantil că la trecerea în play-off li se fură puncte (de parcă nu asta se întâmplă cu toate echipele cu care luptă direct și nu era aceeași regulă și la startul campionatului) de jurnaliști care, în căutarea senzaționalului, strigau ca din gură de șarpe, la o fază banală sau neclară, că arbitrul a decis partida (de cele mai multe ori fără să conștientizeze că ei dădeau verdicte la a patra reluare, dată cu încetinitorul, în timp ce arbitrul, mascat de unul sau doi jucători, nu ar fi avut nicio șansă să vadă ce se întâmplase), de arbitrii slabi, de specialiști „în tastatură și mouse” care, în tot ce au făcut în materie de fotbal au dat chix, dar au rămas argați sau băgători în seamă pe lângă patroni, de spectatori care merg la stadion să arunce cu ce prind în teren, să jignească pe criterii etnice, rasiale etc suporterii celeilalte echipe, toate acestea dădeau un aspect sulfuros și nefrecventabil fotbalului românesc.
Nimeni nu este obligat să-și cheltuiască ore din viață uitându-se la astfel de mizerii doar pentru că e român și fotbalul este și el… românesc. Mai ales de când Digi a pus pe masa abonaților tot ce poate fi mai frumos în acest sport, la nivel mondial.
Evident că VAR-ul nu va vindeca fotbalul românesc, dar vine ca un suflu de aer proaspăt în această mlaștină. Chiar în prima etapă ne-a arată de ce Vasaras a avut dreptate când i-a contrazis pe comentacii de duzină care o țineau langa cu viciere de rezultat la orice penalti nedat. Rapidul a primit penalti la ultima fază (nu, nu datorită VAR-ului, așa cum s-au obișnuit să spună crainicii, pentru că VAR-ul doar arată ceva ce există sau nu. Acel ceva duce la decizie). Dacă nu se dădea ar fi sărit toți „specialiștii” cu… viciere de rezultat. S-a dat iar Albu a ratat, rezultatul final rămânând neschimbat.
La Craiova cu Sepsi, jucătorul Craiovei a fost eliminat doar după consultarea VAR-ului. Hențul lui Hoban de la CFR-Rapid (recunoscut, incredibil, chiar și de Petrescu) a dus la penalti doar după ce arbitrul a vizionat faza la monitorul VAR. La FCSB – U Cluj, penalti-ul nedat ne-a arătat de ce VAR-ul e important. A fost suficient doar să nu meargă (ceva probleme cu fibra optică) la o fază ca să vedem la ce mocirlă de scandaluri și acuze ne întoarcem.
În loc de concluzie, putem să ne gândim la o fază din această primă etapă. La unul dintre meciuri, arbitrul i-a arătat spre cască unui jucător furios, parcă explicându-i „de ce te agiți, avem VAR. Dacă s-a întâmplat ceva și eu nu am văzut, îmi va spune”.
Această siguranță a arbitrilor, combinată cu mutarea atenției pe a juca fotbal în loc de a-l simula sau a-l comenta la declarațiile de după meci, ar putea aduce liniștea atât de necesară fotbalului românesc. O liniște în care spectatorii să revină pe stadioane, fotbaliștii să se dezvolte iar cluburile să construiască o nouă generație de aur.
