Spitalului Clinic Județean de Urgență Oradea vrea să construiască un hub logistic dincolo de calea ferată în Ioșia Nord. Scopul îl reprezintă eficientizarea aprovizionării cu medicamente și hrană.
Managerul dr. Gheorghe Carp a prezentat miercuri 5 octombrie 2022 un nou poroiect de anvergură care, pe de o parte ar moderniza și mai mult unitatea medicală iar pe de altă parte ar eficientiza aprovizionare cu medicamente și hrană a medicilor și pacienților. Hub-ul va fi dotat cu bucătărie, spălătorie, farmacie și sistem modern de andocare.
„Dorim să construim un hub logistic pentru a eficientiza activitatea Spitalului. Am cerut deja Primăriei un teren pentru acest proiect și am primit unul de 7.000 de mp, dincolo de calea ferată în Ioșia Nord în vecinătatea Centurii Oradea.
Mărimea și dotările noului centru au fost concepute luându-se în calcul nevoile spitalului după consumul din ultimele 6 luni. Va fi o clădire verde cu consum energetic minim. Doar echiparea acestui centru, cu aparatură demnă de secolul XXI va costa în jur de 1,5 milioane de euro”
a explicat dr. Gheorghe Carp care a estimat valoarea totală a noului centru undeva între 3 și 4 milioane de euro.
Și la Maternitate se va continua eficientizare energetică, char dacă, printr-un proiect european, s-au pus tâmplării speciale și termoizolație.
„Vom monta pompe de căldură, iluminat cu leduri și altele care vor completa eficientizarea energetică a clădirii. Avem Maternitatea efiecientizată, clădirea Spitalului Județean și a fostului Municipal eficientizate și ele. Gândiți-vă, cu aceste scumpiri ale energiei, cât ne-ar fi costat astăzi facturile dacă nu am fi făcut aceste investiții”
a mai spus dr. Gheorghe Carp.