Cunoscutul intelectual și activist Mihai Șora s-a stins de viață sâmbătă, 25 februarie, la vârsta de 106 ani. Șora i-a avut printre profesori pe Nae Ionescu, Mircea Vulcănescu și Mircea Eliade. Vestea a fost cu atât mai surprinzătoare cu cât, cu doar o zi înainte, postase pe Facebook un desen dedicat Ucrainei, la un an de la invazia Rusiei.
Trista veste a fost anunțată pe Facebook de Luiza Palanciuc-Șora.
„Iubitule, ai fost fericire pură: nu doar un om frumos, ci Frumusețea însăși, credința, nădejdea și dragostea, cum spune cuvântul apostolic. Și niciodată nu-ți voi fi îndeajuns de recunoscătoare pentru tot ce mi-ai dăruit timp de aproape două decenii.
Tu m-ai scos de pe șinele destinului meu și m-ai legat ireversibil și armonios de al tău, cu o grație de care numai tu erai capabil și pe care nu mulți pământeni o pot cuprinde cu mintea sau cu inima.
Încă nu știu cum va arăta ziua de mâine, nici toate cele care vor urma. E dincolo de puterea mea de acceptare. Unii oameni ar trebui să trăiască veșnic – nu numai în Rai, unde, negreșit, tu vei sta, ci și pe punctul acesta albastru, boțul de apă și humă care plutește în spațiu și pe care opt miliarde de alte făpturi omenești – dar niciuna ca tine – conviețuiesc, se ceartă sau se iubesc, se războiesc ori își sunt – unele, altora – sprijin. E frig fără tine, iubitule”
a scris soția lui Mihail Șora.
Mihai Șora s-a născut pe 7 noiembrie 1916, în satul Ianova, Remetea Mare, pe atunci în Austro-Ungaria. Avea doi ani când Banatul s-a unit cu România. Și-a început studiile la școala primară din comuna Izvin, județul Timiș, apoi la Timișoara (1923–1927), încheind liceul la „Constantin Diaconovici-Loga” din același oraș (1927–1934), unde a studiat filosofia și limbile clasice, latina și elena.
A continuat să studieze Filosofia la Universitatea din București (1934–1938). I-a avut ca profesori, printre alții, pe Nae Ionescu și Mircea Vulcănescu, iar la seminar, ca asistent, timp de trei ani, pe Mircea Eliade.
A obținut o bursă din partea Institutului Francez din București în 1938 (concomitent cu Eugène Ionesco) și a mers în Franța. A părăsit Parisul aflat sub ocupație germană în 1940 și a ajuns în Grenoble, unde, sub îndrumarea lui Jacques Chevalier, a realizat o teză de doctorat despre opera lui Blaise Pascal.
Captiv în România
Între anii 1945 și 1948, activează ca cercetător la „Centre national de la recherche scientifique din Paris”. A debutat la Gallimard cu „Du dialogue intérieur. Fragment d’une anthropologie métaphysique” în anul 1947.
Cartea a avut ecouri printre mari personalități filosofice franceze. A refuzat cetățenia franceză, care i-a fost propusă imediat după apariția volumului.
În 1948, a plecat în România pentru a-și vedea părinții, însă autoritățile de la București nu i-au permis să se întoarcă în Franța, acolo unde îl așteptau soția și cei doi copii. Ulterior, aceștia au fost nevoiți să îl urmeze. Forțat să stea în România după 1948, timp de 20 de ani nu a publicat nimic.
A lucrat ca referent de specialitate la Ministerul de Externe în perioada ministeriatului Anei Pauker (1948–1951), apoi ca șef de secție la Editura pentru Limbi Străine (1951–1954) și redactor-șef la Editura de Stat pentru Literatură și Artă (1954–1969), unde a fondat noua serie „Biblioteca Pentru Toți”.
În urma publicării Antologiei poeziei interbelice, în care erau prezenți poeți ca Nichifor Crainic și Radu Gyr, foști deținuți politici, iar, din emigrație, Aron Cotruș, Ștefan Baciu și Horia Stamatu, este imediat înlăturat și trimis ca simplu redactor la Editura Enciclopedică.
Implicat activ în viața cetății
După revoluția din decembrie 1989, a fost ministru al învățământului în primul guvern Petre Roman (30 decembrie 1989–28 iunie 1990).
Și-ar fi dat demisia din guvern în semn de protest față de mineriadele din 13–15 iunie 1990 și a menționat că ar fi refuzat să fie reconfirmat pe post în guvernul constituit după alegerile din mai, acel an, fapt contestat de Petre Roman.
Andrei Pleșu, ministru al Culturii la acel moment, a afirmat mai târziu că Roman l-a demis pe Șora, „între altele pentru că luase partea studenților”.
Mihai Șora a fost una dintre figurile centrale ale protestelor din 2017-2019, împotriva modificărilor la legile justiției, gândite de guvernele controlate de Liviu Dragnea, deși avea deja peste 100 de ani.
„Nu în 1990 ne întoarcem, ci în 1947. Ceea ce au făcut guvernanții în această noapte pot face oricând, în orice moment, cu orice lege, nu doar în Justiție. Dacă acum pui lacăt pe independența Justiției, mâine poți interzice circulația persoanelor, poți suprima internetul, presa liberă; poți închide granițele, poți trimite oamenii în lagăre, la munca silnică ori îi poți, pur și simplu, extermina.
Iar toate acestea în numele votului democratic care te-a adus la Putere, în numele «democrației», al poporului… În numele «democrației populare».
Mecanismul de atac la statul de drept este predictibil și își dovedește, iată, ciclicitatea implacabilă. A fost noaptea minții guvernanților. Este prea mult și prea periculos pentru a-i lăsa să-și facă în continuare de cap!”
a scris Mihai Șora cu referire la momentul când guvernul Grindeanu a emis celebra Ordonanță 13.
A continuat să fie critic cu guvernările care au urmat, până când s-a retras discret din viața publică, de la 105 ani. Mihai Șora era membru fondator al Grupului de Dialog Social, al Alianței Civice și al Societății Române de Fenomenologie.
Opere: „Du dialogue intérieur: Fragment d’une anthropologie métaphysique, Gallimard”, 1947; „Sarea pământului”, Editura Cartea Românească, 1978; „A fi, a face, a avea”, Editura Cartea Românească, 1985; „Eu&tu&el&ea… sau dialogul generalizat”, Editura Cartea Românească, 1990; „Firul ierbii”, Editura Scrisul Românesc, 1998; „Câteva crochiuri și evocări”, Editura Scrisul Românesc, 2000; „Locuri comune”, Editura Universalia, 2004; „Clipa & timpul”, Editura Paralela 45, 2005.
Premii și distincții: 1978 – Premiul Uniunii Scriitorilor pentru „Sarea pământului”; 1998 – Premiul Uniunii Scriitorilor pentru „Firul ierbii”; 2011 – Decorația regală „Nihil Sine Deo”; 2018 – Cetățean de onoare al municipiului București. Premiul Cetățeanului European.
Decorații: Ordinul național „Pentru Merit” în grad de Mare Cruce (1 decembrie 2000) „pentru realizări artistice remarcabile și pentru promovarea culturii, de Ziua Națională a României”; Ordinul național „Steaua României” în grad de Cavaler (2016). Din 24 octombrie 2012 era membru de onoare al Academiei Române.
Sursă foto: facebook: mihaisora
Detalii mai multe găsiți pe presshub.ro.
Pomenire plină de inexactități! Mihai Șora a fost membru al Partidului Comunist Francez, calitate pe care și-a păstrat-o cel puțin până în 1990 și care – se pare – l-a ajutat să nu fie evacuat din apartamentul situat în str. Jules Michelet 25, et. IV, după ce toată familia îi emigrase în RFG. S-a întors în țară, în 1948, cu o delegație de comuniști francezi. Rămânerea a fost voluntară (nu că a fost reținut / arestat! În cazul acela, la ce i s-ar mai fi alăturat familia? Au făcut-o după ce a primit spațiul locativ respectiv, de unde fuseseră evacuați vechii proprietari). Nu și-a pierdut libertatea, cum pretindea în spotul publicitar scandalos, ci și-a dat-o de bună voie. Da, a avut ghinion că a picat Ana Pauker, sub conducerea căruia a fost însărcinat cu epurarea fondului de carte din instituțiile publice: biblioteci și mânăstiri. Da, Dumnezeu să-l ierte… că are multe de iertat.