Saturday, 14 March 2026
OradeaPress
No Result
View All Result
  • Actualitate
  • Editorial
  • Locale
  • Naţionale
  • Internaţionale
  • Eveniment
  • Educație
  • Sanatate
  • Sport
  • Contact
OradeaPress
  • Actualitate
  • Editorial
  • Locale
  • Naţionale
  • Internaţionale
  • Eveniment
  • Educație
  • Sanatate
  • Sport
  • Contact
No Result
View All Result
OradeaPress
No Result
View All Result
Home Sanatate
Fetițe cu vieți dărâmate de un diagnostic crunt găsesc alinare în păpuși minune care luptă, de la egal la egal, cu cancerul

Fetițe cu vieți dărâmate de un diagnostic crunt găsesc alinare în păpuși minune care luptă, de la egal la egal, cu cancerul

Ichim Vasilică by Ichim Vasilică
3 October 2023
in Sanatate
0

În timpul unor ședințe de muzicoterapie, desfășurate la Universitatea Emanuel din Oradea, specialiștii au observat că micuții bolnavi de cancer, în special fetițele, se confruntă cu anxietate și depresie. Ele suferă și în urma efectelor secundare ale tratamentului oncologic care include și căderea părului. Ca urmare, s-a conturat ideea de a crea un set oncologic format dintr-o păpușă, o eșarfă oncologică și o carte de povești scrisă cu ajutorul unor specialiști care să-i ajute pe copii, dar și familiile acestora, să înțeleagă și să accepte tratamentul oncologic.

Profesoara Lois Văduva de la Universitatea Emanuel Oradea a înțeles toată suferința acestor îngerași și a dorit să le ofere alternativa de a trece prin boală cu ajutorul basmelor în care eroinele au câștigat deja această luptă și cu ajutorul unor partenere de suferință: păpușile.

„În fiecare an, sute de fetițe cu vieți normale și fericite sunt dărâmate de un diagnostic oncologic. În decurs de câteva săptămâni, aceste fetițe se confruntă cu spitalizări îndelungate, perioade de izolare, nesiguranță cu privire la viitor, neliniște cu privire la tratamente și proceduri.

În timpul tratamentului, aceste fetițe se simt aproape tot timpul obosite, le este adesea rău, au dureri, le cade părul. În timp ce se confruntă cu aceste stări, cele mai multe nu știu care sunt efectele secundare ale tratamentului și nu știu la ce să se aștepte. Această nesiguranță cauzează anxietate și stări de depresie. Aspectul fizic schimbat radical prin boală și tratament, le face adesea să se simtă copleșite emoțional”

explică Lois Văduva.

Eroina povestirii, o supraviețuitoare de cancer

Firma „Păpuși și Povești Românești”, în coleborare cu Universitatea Emanuel din Oradea și Fundația Hospice Emanuel, le-a oferit acestor fetițe un cadou alcătuit dintr-o carte, o păpușă și o eșarfă care acoperă capul. Aceasta eșarfă este asemenea eșarfei purtată de păpușică.

„Cartea este scrisă sub formă de poveste care explică evoluția tratamentului, dar și efectele sale secundare și este scrisă cu ajutorul unor specialiști și medici. Le ajută pe fetițe să relaționeze cu eroina povestirii, care este o supraviețuitoare de cancer. Cartea Emilia le ajută pe fetițe să vorbească despre experiențele și sentimentele lor și le oferă o modalitate de a face față unei experiențe traumatizante”

spune Lois Văduva.

Cei care cunosc o fetiță care s-ar bucura de un astfel de cadou, pot intra pe pagina papusipovestiromanesti.ro și completa un formular special cu datele fetiței. Organizatorii vor lua apoi legătura cu solicitantul.

Aceștia menționează că nu recomandă cartea pentru a fi citită, decât de către copii care trec prin astfel de situații pentru a evita dezvoltarea unor stări de anxietate.

Cântăm și ne mișcăm pentru sănătate

Secția de muzică a Universității Emanuel din Oradea a desfășurat în 2023 proiectul „Cântăm și ne mișcăm pentru sănătate”, câștigat prin Fundația pentru Comunitate Cluj-Napoca și Programul MOL pentru sănătatea copilului. Coordonatorii acestui proiect au fost conf. univ. dr. Lois Văduva și lect. univ. dr. Viorica Cun.

Au avut loc 126 de sesiuni de terapie prin muzică și mișcare, din care 44 sesiuni cu grupuri de preșcolari, 81 individuale cu copii diagnosticați cu boli progresive cronice și autism. De asemenea, a avut loc o sesiune de muzicoterapie comunitară cu tineri cu dizabilități prin evenimentul Zone Club.

În ceea ce privește terapia cu copii preșcolari, unii având tulburări de atenție și hiperactivitate, alții fiind copii cu nevoie speciale, comparând fișa de evaluare inițială cu cea finală, putem concluziona că majoritatea copiilor și-au îmbunătățit considerabil atât abilitățile fizice, cât și abilitățile la nivelpsiho-emoțional.

Astfel, au dobândit o coordonare motrică mai bună, abilități de echilibru și îndemânare. În mod semnificativ, s-a observat o îmbunătățire a abilităților la nivel psiho-emoțional, prin înfrângerea fricii, a creșterii capacității de concentrare și atenție, precum și a interesului de a se implica în acțiuni mai complexe, crescând încrederea în sine.

Pentru sesiunile individuale, fișele de observații clinice au reliefat că muzica a devenit o cale de exprimare a emoțiilor și o cale de comunicare. De asemenea, alte rezultate observate au fost: stabilirea unei relații strânse, depășirea dificultăților de comunicare, ameliorarea anxietății, ameliorarea tulburărilor psihice ș dezvoltarea capacității de atașament sănătos.

Sesiunea de muzicoterapie comunitară, denumită Zone Club, a avut ca scop principal socializarea adolescenților cu diverse nevoi speciale și/sau dizabilități. Cele mai multe tratamente și beneficii terapeutice se concentrează pe copiii până la vârsta de 12 ani, iar adolescenții cu nevoi speciale sunt adesea izolați și fără sprijin emoțional. În cadrul sesiunii de muzicoterapie și terapie prin mișcare organizatorii au compus, împreună cu participanții, o piesă personalizată și au desfășurat exerciții ritmice pentru a încuraja motricitatea.

Tweet
Share
Pin
Share
0 Shares
Tags: bolnavi de cancerCântăm și ne mișcăm pentru sănătatecarte de poveșticopiieșarfă oncologicăfetițeFundaţia Hospice EmanuelFundația pentru Comunitate Cluj-NapocaLois Văduvapăpușa Emiliapăpușa oncologicăPăpuși și Povești RomâneștiProgramul MOL pentru sănătatea copiluluisupraviețuitoare de cancerUniversitatea Emanuel din OradeaViorica Cun

Related Posts

Nevaccinarea, alimentată de fake news, a dus România în fruntea Europei la rujeolă
Actualitate

Nevaccinarea, alimentată de fake news, a dus România în fruntea Europei la rujeolă

16 February 2026
De ce tot mai mulți mileniali fac cancer?
Actualitate

De ce tot mai mulți mileniali fac cancer?

30 October 2025
Vaccinarea antigripală a început în Bihor: cine beneficiază gratuit și unde se poate face vaccinul
Sanatate

Vaccinarea antigripală a început în Bihor: cine beneficiază gratuit și unde se poate face vaccinul

5 December 2025
Ambulatoriu integrat ultramodern și parcare supraetajată la Spitalul Județean din Oradea (FOTO)
Sanatate

Ambulatoriu integrat ultramodern și parcare supraetajată la Spitalul Județean din Oradea (FOTO)

30 October 2025
O alimentație sănătoasă poate încetini îmbătrânirea și apariția bolilor cronice
Sanatate

O alimentație sănătoasă poate încetini îmbătrânirea și apariția bolilor cronice

1 September 2025
Copii tot mai expuși la boli mortale, în timp ce vaccinarea scade din cauza fricii, sărăciei și dezinformării
Sanatate

Copii tot mai expuși la boli mortale, în timp ce vaccinarea scade din cauza fricii, sărăciei și dezinformării

4 August 2025

Leave a Reply Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

POPULAR NEWS

Laser care rezolvă, în 30 de minute, incontinenţa urinară sau prolapsul genital, la o clinică particulară din Oradea!

Laser care rezolvă, în 30 de minute, incontinenţa urinară sau prolapsul genital, la o clinică particulară din Oradea!

6 February 2015
Ocoliți șerpii. Dacă îi ucideți, puteți fi amendați cu 60 de mii de lei sau chiar ajunge la închisoare!

Ocoliți șerpii. Dacă îi ucideți, puteți fi amendați cu 60 de mii de lei sau chiar ajunge la închisoare!

13 September 2021

Salve Club sau cum să-ți bați joc de prietenii apropiați

20 September 2023
Nu vă lăsați înșelați! „Geniul” din Șimleu care dormea cu scorpioni și tarantule în casă, pus pe țepuit și la Oradea!

Nu vă lăsați înșelați! „Geniul” din Șimleu care dormea cu scorpioni și tarantule în casă, pus pe țepuit și la Oradea!

28 July 2024
Foarte important! Cine are prioritate, unde se fac și cât costă testele Covid-19 în Bihor

Foarte important! Cine are prioritate, unde se fac și cât costă testele Covid-19 în Bihor

4 December 2020

EDITOR'S PICK

Jurnalismul românesc de calitate nu a murit! O fotografie premiată internaţional şi un reportaj cu suflet

28 July 2024

O locomotivă cu aburi aşteaptă vizitatori în Gara Oradea

28 July 2024

Mirosul îngrozitor revine în Ioşia şi Rogerius. Bolojan cere organelor abilitate să îşi facă datoria

28 July 2024
Bilanţ pe anul trecut. 2014 va fi un an fără investiţii pentru ASCO

Bilanţ pe anul trecut. 2014 va fi un an fără investiţii pentru ASCO

28 July 2024
OradeaPress

© 2020 OradeaPress - Știri din oradea, ziar online independent.

  • Despre / Contact
  • Știri din Oradea

No Result
View All Result
  • Actualitate
  • Editorial
  • Locale
  • Naţionale
  • Internaţionale
  • Eveniment
  • Educație
  • Sanatate
  • Sport
  • Contact

© 2020 OradeaPress - Știri din oradea, ziar online independent.