Universitatea din Oradea a fost vineri, 27 septembrie, gazda evenimentului european dedicat popularizării științei în rândurile publicului larg „Noaptea Cercetătorilor Europeni 2024”. Desfășurat între orele 17.00-22.00, la Sala Polivalentă, din Campus, evenimentul a strâns peste 1.150 de vizitatori.
Universitatea din Oradea a propus publicului larg o mare varietate de activități științifice și educative. Muzeul Țării Crișurilor și BRD Groupe Societe Generale au fost și de această dată parteneri ai Universității din Oradea. Echipa de organizare a evenimentului a fost formată din 20 de membrii și 18 voluntari. Structurile universității, implicate în organizare sunt: Serviciul Proiecte CDI, Serviciul Comunicare, Centrul Național de Cercetări Geotermale-Centrul de Transfer Tehnologic, Centrul de Transfer Tehnologic.
La eveniment au participat 36 de expozanți, 43 de grupuri de elevi, care au venit însoțiți de 150 de profesori, însumând 1.050 de elevi vizitatori. În total, Noaptea Cercetătorilor Europeni, ediția 2024 s-a bucurat de prezența a peste1.150 de vizitatori. Un grup de 50 de elevi și profesori au venit tocmai din comuna Nușfalău, județul Sălaj, iar de la Școala gimnazială „Dacia”, din Oradea, au participat 148 de elevi.
Au fost organizate și două tururi ghidate, la care au participat 66 de persoane, obiectivele acestei incursiuni prin campusul central al Universității din Oradea fiind patru dintre cele mai noi și atractive laboratoare și infrastructuri ale universității.
Mult așteptată de toți cei prezenți, tombola evenimentului a pus la bătaie 20 de premii, constând în: rucsac, tricou, baterie externă, stick de memorie, pix, autocolant, insignă – personalizate.
Facultățile au propus publicului zeci de experimente și jocuri, menite să popularizeze cercetarea științifică. Ca în fiecare an, printre cele mai gustate demonstrații au fost cele ale roboților, pregătite de echipa Robot Challenge a Universității din Oradea.
Șase instituții publice și-au prezentat și ele activitatea la „Noaptea Cercetătorilor Europeni”, printre acestea: Inspectoratul de Poliție Bihor, Inspectoratul de Jandarmi, Centrul de Prevenire și Evaluare Antidrog etc. Trei asociații, patru companii private și cinci școli orădene au întregit în mod fericit evenimentul.
Alianța Europeană EU GREEN a avut propriul stand la „Noaptea Cercetătorilor Europeni”, găzduită și în acest an de Universitatea din Oradea. Poposind la standul EU GREEN vizitatorii au avut ocazia să afle mai multe despre activitățile proiectului și rezultatele atinse până acum de echipa Universității din Oradea, membră a acestei alianțe.
Vizitatorii s-au arătat interesați de activitățile celor șase clustere de cercetare din care fac parte universitarii orădeni: sănătate și bunăstare; agricultură, alimentație și sustenabilitatea mediului; inginerie și tehnologie pentru dezvoltare sustenabilă; turism sustenabil pentru patrimoniul cultural și natural; științele educației pentru dezvoltare sustenabilă și provocări în biodiversitate și funcția ecosistemelor.
„Evenimentul a fost o ocazie binevenită pentru cercetătorii echipei EU GREEN de la Universitatea din Oradea, care astfel au putut interacționa direct cu publicul interesat. Un punct de interes al standului a fost jocul «Go Goals!», un joc de masă care ne ajută să cunoaștem obiectivele de dezvoltare durabilă. Cei aproximativ 50 de elevi care au luat parte la acest joc, ne-au impresionat prin cunoștințele și interesul pentru problemele planetei”
a spis dr. Tomina Săveanu – cercetător științific în cadrul Facultății de Științe Economice.