O sală plină de elevi și profesori a participat la lansarea celei de-a doua ediții a Cărții negre a comunismului și la o dezbatere provocatoare despre pericolul ideologic care persistă în prezent. Invitați de marcă precum Armand Goșu, Adrian Papahagi, Gabriel Moisa și Mihai Maci au vorbit deschis despre oroarea regimului comunist și responsabilitatea generațiilor tinere de a nu repeta greșelile trecutului.
Colegiul Național Mihai Eminescu a găzduit miercuri, 14 mai, lansarea celei de-a doua ediții a Cărții negre a comunismului și dezbaterea cu tema „Mai bântuie azi fantoma comunismului?”. Invitații speciali au fost Armand Goșu, Adrian Papahagi, Gabriel Moisa și Mihai Maci.
Evenimentul, desfășurat cu sala plină, a fost deschis de directoarea colegiului, Livia Muntean, care a făcut o scurtă prezentare a invitaților și le-a mulțumit atât lor, cât și elevilor și cadrelor didactice prezente. Moderatorul Cristian Pătrășconiu a oferit o scurtă descriere a cărții, menționând că aceasta a apărut în România în 1998, la un an după publicarea în Franța, iar ediția revizuită, publicată de Editura Spandugino, este coordonată de Dorin Dobrincu și Armand Goșu. Volumul include și o anexă foto intitulată Represiunea și rezistența din România comunistă în imagini, realizată de Dorin Dobrincu.
Primul care a luat cuvântul a fost Armand Goșu, care a mărturisit că este îndrăgostit de Oradea și revine cu plăcere de fiecare dată.
„Cartea aceasta a ajuns la a doua ediție pentru că, până acum, nu s-a scris nimic mai valoros pe această temă. Este o grilă de lectură a realității imediate. Dacă o veți citi, veți înțelege mai bine ce se întâmplă în lume, în jurul vostru. Când a apărut în Franța, cartea a provocat un scandal imens. Intelectualii de stânga au criticat faptul că se pune pe același plan comunismul și nazismul. Ideea cărții s-a născut însă în anii ’80.
Stéphane Courtois a adunat în jurul său o echipă de specialiști, dar atunci nu existau suficiente documente. Abia după 1990, odată cu căderea URSS și deschiderea arhivelor rusești, a devenit posibilă documentarea. În 1997-1998 arhivele au fost închise din nou, așa că informații mai importante și mai recente nu veți găsi în altă parte.
Miza cărții este ca generațiile care vin să conștientizeze pericolul și să evite greșelile trecutului pentru a nu le mai repeta. Diferența dintre democrație și democrație populară este precum cea dintre o cămașă și o cămașă de forță. Nu alegeți o cămașă de forță”
a spus Armand Goșu.
Profesorul Mihai Maci a abordat tema distanței în timp față de ororile regimului comunist.
„Dispar ultimii supraviețuitori ai acelor vremuri și apare o generație tânără care nu are această experiență. Cum putem transmite generațiilor tinere oroarea și refuzul acesteia? Primul plan este pitorescul macabrului. Sunt în carte imagini care vorbesc direct oamenilor, care arată ororile suferite de corpurile umane. Al doilea plan este dimensiunea: cât de extinse au fost aceste orori.
Al treilea plan este adâncimea, interiorizarea. Cum este posibil așa ceva? Ajungem acolo treptat sau alunecăm fără să ne dăm seama? Privind atât trecutul cât și prezentul, vedem că avantajele aduse de compromis, în numele individualismului, al puterii sau al unei vieți mai bune, și indiferența ne pot duce exact acolo. Aceste lucruri poartă în ele o miasmă a duhului ororii”
a afirmat Mihai Maci.
Libertatea este mai importantă decât egalitatea
Cel mai efervescent dintre vorbitori a fost filologul și eseistul Adrian Papahagi, care a rememorat experiențele sale din 1997, când era student la Sorbona, în Paris, și a intrat în contact cu intelectualii de stânga din mediul universitar francez. El a povestit cum studenții, majoritatea troțkiști, organizau evenimente și încercau să declanșeze o revoluție comunistă. El și alți studenți veniți din Est, care cunoșteau adevărata natură a dictaturii, interveneau pe afișele lor desenând o svastică sau scriind „100 de milioane de victime”.
„Gândiți-vă că, de mâine, nu ați mai putea trece granița spre Ungaria. Noi, când voiam să ieșim din țară, eram ținuți cu orele la graniță, iar bișnițarii unguri veneau să ne vândă Coca-Cola, banane – pe care nu le văzusem niciodată. Sus, acolo, pe peretele sălii festive, ar fi fost un tablou cu Nicolae Ceaușescu. În timpul orelor, făceam biluțe și scuipam în tabloul lui. Asta era forma noastră de eroism.
În fiecare manual era poza lui Ceaușescu, iar noi îi desenam mustăți sau îi rupeam fotografia. Închipuiți-vă că, dintre colegii voștri, unul din patru ar fi fost informator al Securității. Ar fi ascultat ce spuneți, apoi s-ar fi întâlnit cu un securist și ar fi raportat: „Ionel a zis că Ceaușescu e porc, Gabriela a spus că tovarășa Ceaușescu e tâmpită și nu știe nimic despre chimie”. Asta este partea anecdotică. Partea esențială transmisă de această carte tinerilor este că esența diabolică a comunismului este moartea”
a afirmat Adrian Papahagi, care a citit apoi un fragment din cartea lui Horia Patapievici, Comunismul, o idee care ne-a sucit mințile:
„Regimurile comuniste au ucis, în două generații, 100 de milioane de oameni. Când vorbim de cifre mari, ele devin abstracte. Dar cele 100 de milioane înseamnă 4.500 de oameni omorâți pe zi, 190 pe oră, 3 oameni transformați în cadavru în fiecare minut. Și nu o singură dată, ci minut de minut, oră de oră, zi de zi, an de an, timp de 60 de ani. Vă puteți imagina această oroare? Asta a însemnat comunismul.
Că unii spun că ne-a dat, că ne-a făcut case… Da, dar pentru ca unii să fie băgați în blocuri, alții au fost omorâți. Cei din zonele mai înstărite, care aveau ceva, au fost lichidați. Și veți spune, dar erau corupți. Asta spun și azi unii, fără resentimente, pentru a obține voturi. Decupajul era foarte fin.
Ce trebuia să ai ca să fii considerat dușman al poporului? Uneori, doar inteligență și curajul de a spune lucrurilor pe nume. Alteori, era suficient să ai credință și să mergi la biserică. Sau doar să faci o glumă. Unii elevi au fost arestați la 16 ani, torturați și eliberați abia la 35 de ani, fără dinți în gură.”
Papahagi a explicat că meritul major al cărții, în 1997, a fost acela de a evidenția natura esențial criminală a comunismului.
„Nu accidental criminală, ci esențial criminală. Comisia Tismăneanu, susținută de Traian Băsescu, a condamnat comunismul în termeni clari: ilegitim și criminal. Comunismul a fost fărădelegea cu puterea statului în spate. Crima este esența comunismului. Cartea aceasta este despre crimele comunismului. Ea arată că încă din 1917, din vremea lui Lenin, comunismul cerea sânge. Nu Stalin a început. Oriunde a existat comunism, au existat crime.”
În final, Papahagi a subliniat că
„libertatea este mai importantă decât egalitatea, pentru că nu poți să-i faci pe toți de doi metri. E mai simplu să-i tai capul celui înalt. Stăpânul comunismului este diavolul, pentru că în centrul lui e răul, iar răul nu este o problemă politică.”
Filologul a vorbit și despre manipularea limbajului, dând exemplul lui Vladimir Putin.
„Resentimentul generat de manipularea ideii de egalitate a fost alimentat printr-un limbaj dublu. Nenorocitul ăsta de Putin, nu spune invazie, ci operațiune specială. E foarte greu să spui că eu mă duc să omor oameni. Evreii nu sunt oameni, au zis naziștii, moșierii nu sunt oameni, au zis comuniștii. Soroșiștii nu sunt oameni zic nenorociții ăștia în zilele noastre. Sunt niște trădători, niște profitori, niște sinecuriști. Moarte intelectualilor. Moarte studenților.
Îi minți. Spui, fac democrație populară că nu poți să spui venim să instaurăm dictatura. Nu zici că le confiscăm la cei care au muncit mașina, casa, Iphonul. Zici facem egalitate socială. Se vor găsi milioane de cretini care să creadă chestia asta, care să aplaude. Milioane de oameni care abia pot să-și spună numele, și care-i urăsc pe cei care sunt capabili să lege cinci cuvinte cu un pic de esență. Resentimentul este un combustibil inepuizabil.
O altă șmecherie a fost să facă distincții fine: stalinism și comunism. Vezi doamne, comunismul a fost un ideal generos de egalitate: să fie și cel din ultima bancă, care abia se târâie la școală, egal cu ăla din prima care a luat olimpiada internațională de matematică. Să fie și prostul clasei egal, și bețivul satului egal cu ăla care trage de dimineața până seara în fabrică și moare unde muncește tot satul. Să fim toți egali, nu e frumos să fim toți egali? Ăsta este resentimentul care va exista până la nesfârșit. E un combustibil care e foarte ușor să-l aprinzi.
De ce ăla să aibă și eu nu? Asta există în fiecare din noi și pe asta au construit comunismul și banalitatea răului și o ură generalizată. Răi au fost doar staliniștii, ceilalți au fost doar niște idealiști. Cartea asta arată că NU. În Cambogia a omorât jumătate din populația țării, în Rusia 20-30 de milioane, în China nu mai vorbesc. Oriunde a fost, comunismul a omorât oameni”
a spus Papahagi.
Prezent la conferință, episcopul ortodox Sofronie Drincec a avut o scurtă cuvântare în care i-a invitat pe tineri să citească mai mult, să viziteze târgul de carte din Piața Unirii și să se îngrijească de viitorul lor. Partea a doua a evenimentului a fost dedicată dialogului, cei prezenți putându-le pune întrebări invitaților. Cartea poate fi cumpărată de la Humanitas, Cărturărești și alte rețele de carte la prețul de 120 de lei.
